luni, 21 septembrie 2015

Ultra CiucașX3 - 2015

     O nouă provocare: ultramaratonul montan CiucașX3. Ce înseamnă: o alergare montană lungă de 105 km pe potecile munților Ciucaș, Grohotiș și Tătaru, 5000 de metri de urcare în 24 de ore (http://www.ciucasx3.ro/).
     Înscris fiind din luna mai, am început să cotrobăi prin cotloanele internetului poveștile ultramaratoniștilor în care am găsit multe sfaturi, trăiri, emoție și aventură. Totodată, mi-am întocmit și un plan de alergare în care mi-am notat alergările de dimineață de pe faleza Dunării, precum și alergările de la celelalte competiții la care am participat. Tot aici, drumețiile montane de 7-8 ore zilnic au contat la pregătirea cursei. 
     Zilele s-au scurs, din păcate nereușind să fac o recunoaștere a traseului pe porțiunea de Grohotiș și nici o altă alergare mai lungă de cel puțin 50 de km.
     În săptămâna premergătoare cursei, am încercat pe cât posibil să mănânc cât mai mult și util profilului cursei.
    Plecăm vineri dimineață din Galați alături de Vali, Cristi și Laurențiu spre Ciucaș, cu o mică oprire pe la Decathlonul din Ploiești. Plouă, plouă necontenit tot drumul și la Cheia, Ciucașul stând ascuns în ceață. Prognoza nu anunță o vreme prea bună pentru weekend, poate doar duminică să apară soarele.
    Luăm kitul de concurs, mergem să mâncâm la un restaurant din Cheia, iar spre seară participăm la ședința tehnică, organizată în sala de sport. Din păcate, nu se aude prea bine, din această cauză ciulim bine urechile la descrierea traseului și la ultimele sfaturi date de organizatori.

Gălățeni băgați în ședință
                                                    
     Seara la pensiune, înainte de culcare, aranjez bagajul și echipamentul și la ora 22.00 sunt în pat la somn. Am dormit puțin cam repede.
     Ora 4.20, telefonul sună, mi-e somn, dar o zi lungă mă așteaptă. Coleg de cameră, Laurențiu se trezește și el, solidar fiind la temerile mele privind prognoza meteo. Fac un duș, apoi mănânc câteva paste cu miere și nucă.
     Cu bagajul în spate, la ora 5.40 mă prezint la startul din centrul satului Cheia alături de încă vreo 80 de colegi de alergare. Organizatorii trec pe listă numele participanților prezenți la start, intrăm în careu și la ora 6 fix pornim la drum. 

La start

     Mi-e rece și vreau să alerg, știind că am timp să mă încălzesc dar nu e timp de stat pe loc. La frontală și în luminile mașinii de poliție ce a oprit traficul pentru a traversa DN1A, intrăm în pădure, unde noroiul se lipește repede de talpă.

     Trecem de primul punct de control, unde ne întâmpină Robert Hajnal (câștigătorul din 2014 cu un timp record) cu apă și cu încurajări. Ritmul de alergare este unul bun și în curând ieșim către Poiana Valea Stânii, unde iau primele înghițituri de mâncare. Fiind o cursă lungă și de anduranță, este nevoie de multă hrană solidă și o hidratare bună, astfel încât foamea și setea nu trebuie să-și facă prezența pe perioada alergării. Citeam de curând pe un site că se consumă în jur de 70 de kilocalorii pentru fiecare km alergat.
     Din valea Stânii urmează urcarea pe plaiul Cetății către poteca de creastă a Carpaților marcată cu bandă roșie, de fapt un drum forestier reprezentând fosta graniță dintre Principatele Române și Imperiul Austro-Ungar.
     Cobor în alergare către pasul Boncuța, de aici dau către valea Stânii. Fac stânga, trec de barieră și scot din rucsac prima porție de orez cu lapte pus într-o pungă pentru a-l mânca precum o pastă. Primul mic dejun! Voi încerca pe cât posibil să consum o gură de apă la fiecare 20 de minute și să manânc ceva la 30-35 de minute.
     Valea se îngustează, traseul urmează firul apei, urmele viiturilor puternice se văd la tot pasul căci trunchiuri de copaci și blocuri de piatră blochează pe alocuri cheile. Am descoperit o zonă inedită din Ciucaș, cheile pârâului Stânii impresionând prin frumusețe și sălbăticie. La ieșire din chei, pe firul unei vâlcele urc în pas grăbit către Curmătura Văii Stânii unde recunosc pe Andrei Țale, voluntar de astă-dată, dar câștigător al cursei elită de la Marathon7500. Mă sfătuiește să mănânc cât mai multă mâncare solidă și să evit gelurile, pentru a mă bucura de această cursă lungă. Gând la gând, aceasta fiind și ideea mea cu care m-am setat de acasă. Îi mulțumesc pentru plicul de miere oferit.
     Ceața se îndesește, vântul bate în rafale scurte și alerg către cabana Ciucaș pe o potecă bine conturată ce aduce mai mult a o alee naturală. 





     La punctul de control de la cabana Ciucaș, umplu bidoanele cu apă adăugând un pliculeț de electroliți. În cele 5 minute de odihnă, ma înfrupt cu o combinație inedită: halva, cașcaval și stafide. 

     Desfac bețele si pornesc către vârf pe poteca binecunoscută, unde ajung în jurul orei 9.50. Mă aflu în timpii estimați de acasă. Spun băiatului numărul de concurs, îî spun și numele și am surpriza să aflu că numărul nu corespunde cu numele, fapt ce mă pune pe gânduri. În fine, nu am timp de stat la explicații, probabil s-au decalat tabelele, fapt confirmat de voluntarii din pasul Bratocea. Se va ține cont doar de numărul de concurs.




     Urmează o alergare lungă în coborâre, fiind prins din urmă aproape de pasul Bratocea de către Vlad Vuță, ce îl recunosc de la Retezat Sky Race. Mă alimentez în pas, gândurile mele se îndreaptă însă către porțiunea lungă de vreo 30 km până la barajul Măneciu.           

    Ceața densă și viteza nu prea mare de înaintare conturează o echipă de 4 alături și de Costel Lucuțar și Robert Gândilă. Despre Costel aveam să aflu că a terminat de curând o cursă cu bicicleta de 800 de km în 36 de ore neîntrerupte, fiind aproape de intrarea în Cartea Recordurilor.
    Nu vă pot detalia mai mult de jumătate din acest segment din traseu, pentru că am alergat prin ceață, câmpul vizual nefiind mai larg de 4-5 m împrejur. De-abia după vf.Grohotiș am putut evidenția multitudinea de plaiuri și drumuri bătute. Aici, marcajul traseului de alergare este dublat de un marcaj turistic bandă galbenă ce pare a fi făcut recent. Ajungem în aceeași componență la stâna Nebunu: punct de alimentare și control bine evidențiat, unde câinii de la stână au fost legați strașnic.
     De aici, urmează poate una dintre cele mai nesfârșite poteci până la baraj, așteptând ca după fiecare curbă să ne apară releul și de acolo coborârea pe drumul de piatră până în sat.
     Ies la drumul național, aici o patrulă de jandarmi asigură orientarea și ajung în jurul orei 16.00 la baraj la Măneciu, la punctul de control unde suntem serviți cu o ciorbă delicioasă de găluște cu prune. Mănânc pe săturate, în final deschid și o fiolă de magneziu de la Sponser.


Nicoleta terminase cursa de semimaraton și face galerie gălățenilor

     Costel și Robert sunt mai proaspeți și dau înainte, urându-le succes. Eu pornesc mai greu, Vlad este descumpănit de rătăcirea bagajului lăsat special pentru acest punct. Avea să-l recupereze la valea Stânii.

     Nu am parcurs această porțiune a munților Tătaru, către vârful lui Crai, dar un lucru e clar: se pretează mult mai bine la bicicletă decât la alergare, fiind un drum forestier nesfârșit cu multe încrengături. Oricum, dacă pe urcare am adăugat pași mari, pe coborâre am alergat cât am putut.
     Aveam impresia că traseul ajunge pe vf.lui Crai, doar că punctul de alimentare și control este situat mult mai jos aproape de un izvor amenajat. Este aproape 18.30, ceața reapare, vântul se întețește iar ziua face loc nopții mult mai devreme decât m-aș fi așteptat. Cu excepţia a două intersecții de drumuri, unde marcajul nu apărea, drumul forestier este evident, aproape de ruinele funicularului de la Tabla Buții aprind și lanterna frontală. Însă vizibilitatea este mult redusă, mă încearcă fiori reci pe spate ce mă obligă să măresc viteza.
     Dibuiesc indicatorul inscripţionat cu bandă roşie către Lacul Vulturilor şi îmi dau seama că trebuie să intrăm în curând în pădure pentru a coborî către poiana din Valea Stânii. Ce urcasem de dimineaţă, acum vom coborî.
     Poteca este bine semnalizată prin marcaje dese și fosforescente amplasate pe copaci. Nu cutez să mai alerg, poteca fiind noroioasă şi nu vreau să risc vreo accidentare. În jurul orei 21.00 ajung la punctul de control, unde cea mai tare echipă de voluntari ne aşteaptă cu brânză, roşii, salam, şuncă şi măsline. Nu refuz nimic!
  Pornesc la drum împreună cu Vlad, ştiu că urmează cea mai grea urcare a ultramaratonului de pe valea pârâului Sterp. Am mai urcat această porțiune anul trecut pe lumină într-o drumeție, dar acum am urcat foarte greu, ieșind în creasta Zăganului după aproape 2 ore. 


Vara pe lumină

Mult sub așteptări! Panta este destul de mare, pe o lungime de 3.2 km urcându-se aproape 800 m. Felicitări celor doi voluntari ce ne așteptau în creastă, fără ei orientarea ar fi fost aproape inexistentă.
     Urmează traversarea de la Podul de Aramă, trecem o zonă expusă dar asigurată cu un cablu și urcăm către vf. Gropșoarele, iar de acolo în coborâre ușoară către punctul de control de la Răscruce.  Genunchiul drept începe să mă supere, picioarele le simt grele, iar viteza mea de înaintare este egală cu cea a mersului pe munte. Voluntarii de aici ne indică direcția bună către cabana Silva, unde ajung în jurul orei 00.30. De aici, pe poteca marcată cu punct albastru cobor alături de Ionuț, cu care mă întâlnisem ceva mai înainte pe traseu, și el având aceeași probleme cu genunchii. Ne dăm la vorbă, spunem povești de la alte alergări și luăm decizia să trecem împreună linia de finish.
     După 19 ore și 31 de minute (locul 30-31 în clasament), termin primul meu ultramaraton montan, în surle și trâmbițe pe bune, bucuros și surprins fiind că și la această oră târzie din noapte o mână de oameni inimoși ne așteaptă. Vă mulțumesc!

Încă puțin...

               
 Final fericit de ultramaraton

     Mă ia frigul și mă îndrept repede către sala de sport pentru a mânca o porție de paste. Împreună cu Laurențiu și Florin mergem către pensiune, unde aveam să stau sub duș ceva mai bine de jumătate de oră. Dacă apa rece turnată pe picioare este un leac, somnul adânc până la 8 dimineață reprezintă mană cerească.

    Dimineața sunt proaspăt, trecem peste stradă la un restaurant pentru o omletă cu de toate, iar la ora 11.00 mergem la serbarea ultramaratoniștilor (a vulturilor), unde se dau premii, se fac poze, se transmit felicitări și promisiuni pentru alte alergări. 


  Vulturii anului 2015 


Cum prietenii curioși încă mai au întrebări, adaug câteva informații mai jos:

- timpi intermediari (îmi vor fi utili pentru anul viitor):


Vârful Ciucaș (km 27) – 3 ore și 49 de minute
Pasul Bratocea (km 30.5) – 4 ore și 41 de minute
Vârful Grohotiș (km 41) – 6 ore și 26 de minute
Stâna Nebunu (km 48) – 8 ore și 1 minut
Baraj Măneciu (km 59) – 9 ore și 53 de minute
Vârful lui Crai (km 73) – 12 ore și 29 de minute
Poiana Valea Stânii (km 85) – 14 ore și 53 de minute 

- echipamentul folosit: tricou și pantalon de compresie Compressport, șosete de alergare Kalenji, jambiere US de la Compressport, bluză de corp cu mânecă lungă de la Montane Bionic, jachetă Patagonia, pantofi de alergare Salomon XA PRO 3D GTX, rucsac de alergare The North Face Enduro 13, bețe de trekking Karrimor X Lite Carbon, mănuși.


- ce am mâncat și băut: toate cele descrise în jurnal + batoane Isostar High Energy, batoane Isostar High Energy Sport Bar Multifruct, Isostar tablete Fast Hydration.



luni, 7 septembrie 2015

Întâlnirea Mecanturist 2015

     În acest weekend, în munții Vrancei, într-o poiană retrasă din zona satului Greșu am fost prezent la cea de-a doua ediție a întâlnirii comunității Mecanturist, la care au participat membrii și simpatizanții Asociației (http://www.mecanturist.ro/).
     Numărul mare de participanți (aproape 90: majoritatea din Galați, dar și din Brăila, Focșani, Iași, Brașov, Buzău, Bârlad), tabăra formată din numeroase corturi, implicarea în activitățile taberei (drumeție, bucătărie, povești montane, foc și cântece de tabără) îmi dau speranța că toți cei de acolo am făcut o promovare deosebită mersului pe munte.


              Sâmbătă seara, în jurul focului fiecare participant s-a prezentat adaugând câteva cuvinte despre pasiunea pentru munte.


Nu vă mint, toți din fotografie sunt (ne)buni de munte!