Se afișează postările cu eticheta MPC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MPC. Afișați toate postările

19.03.2023

Maraton Piatra Craiului 2022

Data: 8 octombrie 2022

Caracteristici: 38 km, + 2400 m diferență de nivel
Număr de concurs: 446
Timp final: 5 ore, 7 minute, 46 secunde

Clasare:
- locul 6 la categoria 40-49 ani;
- locul 30 în clasamentul general

    Inițial, nu mă gândeam să alerg la Maratonul Pietrei Craiului,  la care înscrierile au fost lansate destul de târziu. Deîndată înscris, am găsit o cazare cât mai aproape de startul cursei, așternând pe hârtie un plan scurt de cursă ce conține antrenamentul specific, echipamentul necesar, planul de hidratare și nutriție, precum și timpii intermediari de urmarit. Cunoscând traseul, mi-am propus să alerg cât mai mult în prima parte, o abordare prudentă pe coborârea din șaua Funduri, iar spre refugiul Diana să urc constant, terminând alergarea cu energia rămasă. În mare parte am putut respecta planul inițial, trecând linia de final puțin după 5 ore.
    Din nou, MPC a reprezentat un moment bun de reîntalnire cu numeroși cunoscuți și colegi de alergare, organizarea competiției fiind bună, zonele expuse de pe traseu fiind bine asigurate, unde numeroși salvamontiști erau prezenți, pentru evitarea tragediilor din 2019. 




24.12.2018

Maraton Piatra Craiului 2018

Data: 6 octombrie 2018
Caracteristici: 38 km, + 2300 m diferență de nivel
Număr de concurs: 287
Timp final:  4 ore, 47 minute, 31 secunde

Clasare:
- locul 13 la categoria 30-39 ani;
- locul 34 în clasamentul open masculin.

Istoricul participărilor


     Am participat la MPC în acest an cu un obiectiv mult mai clar comparativ cu anii trecuți: să ajung la linia de sosire într-un timp de sub 5 ore. Niciodată nu m-am gândit la locul din clasament, ci doar la timpul obținut, el fiind cel care aduce o clasare mai bună. 
     Poziționat mai în față la start, cred că am forțat pe primii 6 km, având temerea că mă va costa ulterior în cea de-a doua jumătate a cursei. Însă ritmul a fost constant, cunoașterea traseului fiind un plus. Pe coborâri am reușit parțial să am o cadență mai mare a pașilor, ceea ce conduce la stabilitate mai mare și mai puțina energie de impact asupra picioarelor.
    Am alergat ce am putut, încercând să nu pierd mai mult de 1 minut în punctele de control. Am mers bine către refugiul Diana, reușind să depășesc doi alergători, iar finalul a fost susținut, pentru a nu fi depășit de altcineva. 


Alături de Tudorel Buzoi

Coborârea din șaua Funduri

La Diana


Spre finish

Categoria 30-39 masculin

Hai că-i bine!


13.10.2017

Provocarea MPC

      Maratonul Pietrei Craiului (pe scurt, MPC) este una dintre cele mai căutate competiții de alergare montană din țară, fiind programată de fel în primul weekend al lunii octombrie.      
     Aproape 800 de alergători s-au înscris în acest an, dornici de a juca hora în jurul Pietrei Craiului. Încă de luni-marți din săptămâna MPC, prognozele meteo nu arătau o vreme prielnică alergării: frig, ploaie, iar la altitudini mari un strat consistent de zăpadă. Și cum de la o vreme încoace, prognozele se adeveresc, organizatorii au decis în ultima clipă modificarea traseului, precum și un echipament obligatoriu suplimentar. La cât a plouat în acest weekend, toți alergătorii ar trebui să ne mutăm în Africa pentru a săpa câteva fântâni!

Vineri în Zărnești

     Sâmbătă dimineața la ora 9.20, pe o ploaie măruntă și rece, s-a dat startul MPC, după ce în prealabil am fost verificați la echipament. Ca de obicei, nu sunt inspirat și iau startul cam din spate. Se pleacă tare, am început să depășesc pentru a nu prinde poteca blocată la intrare pe valea Crăpăturii. Cu toate acestea, tot erau vreo 100 de persoane în fața mea.

La start alături de Dana Vodă

      Pe urcare am un ritm acceptabil, trecem în șir indian printr-o pădure de foioase apoi pe un grohotiș alunecos. Dincolo de jumătatea văii suntem înconjurați de zăpada căzută de vineri noaptea. Ploaia s-a transformat în ninsoare. Ies în șaua Crăpăturii, de aici se aleargă bine către cabana Curmătura - primul checkpoint de pe traseu. Traversând poiana Zănoaga, intru în pădure și pe o potecă alunecoasă dau la vale către fântâna lui Botorog. Plouă, plouă din nou! 


Foto:Mihaela Pavel

     Urmează o porțiune clasică a MPC-ului către Măgura - casa Folea - șaua Joaca - la Table, ultima porțiune fiind acoperită cu zăpadă proaspăt cernută. 


Foto: Maramontsport

      La Table, checkpoint-ul este animat de numeroși voluntari, dornici să ajute concurenții. Ce bun ar fi fost un ceai cald, dar nu-i bai, mergem înainte! De aici, urmează o buclă de 6 km către poiana Grind cu revenire la Table. Pierd câteva minute pentru a-mi schimba bluza jilavă cu una uscată, iau mănușile groase și pornesc în alergare pentru a nu mă lua frigul. Cred că organizatorii nu au fost inspirați cu introducerea acestei bucle în traseu, mai ales că nu au fost făcute înregistrări și nici indicațiile primite nu au fost clare, alergătorii întâlnindu-se pe buclă venind din ambele direcții. Pe această buclă nu a existat punct de control, așadar pe ceasuri vor apărea diferențe de kilometraj. Revenit în checkpoint-ul de la Table, observ câțiva alergători înveliți în foițele de supraviețuire. Frigul și lapovița s-au întețit.
      Motivat de cele văzute, nu mai e de stat aici și încep alergarea către poiana Mărtoiu. Se coboară pe valea Mărtoiului, apoi se urcă pe piciorul Ciocracului spre Padinile Frumoase.  Faptul că nu m-am putut alimenta suficient pe parcursul cursei s-a observat pe această urcare dificilă din cauza stratului gros de zăpadă. Batoanele au înghețat, iar gelurile nu le puteam folosi. Am înaintat greu, fiind depășit de câțiva alergători. Senzația mea este că această urcare a fost mai epuizantă decât clasicul către refugiul Diana. Ajuns în poiană, se coboară către cabana Curmătura, la început o potecă abruptă plină cu zăpadă, urmată de  un derdeluș pe grohotiș și la final un forestier ce duce către cabana Curmătura. Lucian Clinciu este în zonă, ne încurajează, atent fiind la securitatea participanților.


Foto: Tedy Toader

     La intersecția de trasee din vecinătatea cabanei, voluntarii notează numerele și ne invită fie la cabană pentru revenire, fie să dăm la vale către Prăpăstiile Zărneștilor pe poteca turistică marcată cu bandă albastră, eu alegând cea de-a doua variantă. Această porțiune de traseu mi-a readus bucuria alergării, desumflat fiind de ultima urcare. În Prăpăstii, aflu de la voluntari că mai sunt încă 7 km până la finiș, ce îî străbat nesperat de bine. Din grabă, încurc străzile și ies către finiș pe celălalt sens de alergare, spectatorii îmi fac semn și revin pe trasa de finiș. Ceaiul fierbinte primit la final plus plăcinta cu mere au fost bestiale!

Gata și MPC-ul!

      A fost o ediție interesantă, cu un traseu nou, cam lung pentru condițiile meteo existente (45 de km și 2500 m diferență de nivel). Mi-a plăcut provocarea din acest an, cu siguranță experiența câștigată îmi va fi de ajutor pentru alergările următoare. Cu toții am avut ceva de învățat de la MPC: organizatorii, voluntarii și mai ales, alergătorii. Important e să devenim mai responsabili în tot ceea ce facem! Cert este că organizatorii și voluntarii s-au străduit pe cât posibil să ofere siguranță pe traseu participanților, iar participanții și-au atins/depășit limitele.

La Pensiunea Doi Crai, am fost așteptați de gazde cu ceai fierbinte, lămâie și medicamente

     Pentru statistică: am terminat alergarea în 6 ore și 25 de minute (nu sunt sigur pentru că am oprit ceasul la minute bune după finiș). Clasamentul final încă nu a apărut pe site-ul competiției.

    Adăugare: Azi pe 7 ianuarie, a apărut clasamentul general, remarcând că am terminat pe locul 89 în clasamentul masculin, locul 42 la categoria 30-39 ani.




28.12.2015

Cifre adunate și alergate în 2015

     Anul 2015 este pe sfârșite, iar vremea caldă de până acum nu m-a făcut să-mi iau la revedere de la adidași, ci doar am schimbat echipamentul pentru alergările de pe faleza Dunării.
      În acest an, mi-am întocmit un jurnal în care au fost notate zilele de alergare cu distanțele parcurse, schițele și planurile de alergare alături de alte note, comentarii și sfaturi binevenite. Această agendă mi-a fost utilă, în acest fel am devenit mai disciplinat, acordând o atenție sporită programului de antrenament, alimentației și echipamentului.
     Fiind norocosul posesor al unor colegi de alergare (Vali, Marian, Cristi, Laurențiu, Floricica, Dana), mi-a fost mult mai greu să chiulesc de la alergare. Știam că trebuie să fiu acolo, chiar dacă au fost zile când căldura patului și comoditatea erau mai puternice decât voința. Bravo, băieți!
Cu trupa pe faleză

Galațiul la Retezat SkyRace

     Competițiile de alergare montană la care am participat nu fost numeroase, totuși întocmirea unui calendar de alergare mi-a fost de real folos, aducându-mi o motivație în plus. Obișnuit de la serviciu cu multe cifre, am îndrăznit să aștern pe hârtie/blog cifrele alergărilor din acest an. Iată ce am obținut:

4 Aprilie 2015 – Semimaraton Brașov (20 km, 640 m diferență de nivel) – timpul obținut 1:55:25 – locul 114 din 663 participanți în clasamentul general masculin.


9 Mai 2015 – Ecomarathon Moieciu de Sus (42 km, 2400 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:18:20 – locul 103 din 450 participanți în clasamentul general masculin.


20 Iunie 2015 – Retezat SkyRace (28 km, 2800 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:02:07 – locul 43 din 255 participanți în clasamentul general masculin.


9 August 2015 – Bușteni SkyRace (31 km, 2100 m diferență de nivel) – timpul obținut: 4:11:21 – locul 32 din 112 participanți în clasamentul general masculin.

La start cu Marian

12 Septembrie 2015– Ultramaraton CiucașX3 (105 km, 4900 m diferență de nivel) – timpul obținut: 19:31:11 – locul 30 din 83 participanți în clasamentul general masculin.


3 Octombrie 2015 – Maratonul Pietrei Craiului (41 km, 2250 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:35:15 – locul 92 din 589 participanți în clasamentul general masculin.


     În spatele celor 6 competiții de alergare montană, descoperim și alte cifre adunate în alergările pe faleza Dunării gălățene, dar și pe potecile montane:
- câți km am alergat: 1701
- câte zile am ieșit la alergat: 120

     La alergare, nu numai picioarele sunt puse la lucru, ci și mintea. O pregătire mentală se îmbunătățește prin lecturarea unor cărți de tipul:



     În perioada următoare voi încerca să adun cât mai mulți kilometri alergați pe faleză, nu doar pe asfalt ci și pe poteca alăturată. O țintă ar fi 200 km în fiecare lună. Totodată, voi stabili un calendar competițional, cu două-trei obiective mai importante, iar restul...la fel de interesante!
    Din lista curselor pe 2016 nu aș vrea să lipsească Ecomarathon și Retezat SkyRace. Experiența unui ultramaraton montan trebuie repetată, probabil tot la CiucașX3, dar auzind numai vorbe de bine vreau sa merg și la Via Maria Theresia din munții Călimani. O altă dorință este ca la majoritatea alergărilor montane să fiu încurajat de familie, ce mă va aștepta la finalul curselor. 
     Voi încerca și alergări noi, creasta Făgărașului de la 2X2 Race (vârfurile Moldoveanu și Negoiu în aceeași zi) fiind provocatoare.


     Prin blogul actual si jurnalul de alergare, am observat un progres al alergărilor și am reusit să-mi stabilesc câteva obiective mult mai clare si indrăznețe. În final, nu doresc să dau sfaturi, pot spune doar atât: aleargă pentru tine! 
      La Mulți Ani cu multe realizări în 2016!

12.10.2015

1, 2, 3...10 - Maratonul Pietrei Craiului

     Nu, nu poți lipsi de la acest eveniment dacă îți place muntele și alergarea montană. Trebuie să fii acolo, să te bucuri de fiecare minut din momentul în care ajungi în Zărnești și îți ridici kitul de participare până la plecare, când promiți prietenilor, proprietarului de pensiune și nu în ultimul rând - ție, că te vei întoarce și la anul.

     Astfel de sentimente am întâlnit în weekendul de 10 al Maratonului Pietrei Craiului, o alergare montană lungă de vreo 41 de km în circuit cu startul și finishul din Zărnești.


      Ajuns de vineri după-amiază, nerăbdători oprim în centrul Zărneștiului pentru a lua kitul de concurs. Nu avem prea mult noroc, organizatorii alături de voluntari stabilind ultimele detalii și vom reveni către seară. Ne cazăm la pensiunea 2 Crai (condiții de cazare foarte bune, proprietari prietenoși) situată către Gura Râului. Dimineață mă trezesc devreme și îmi fac „tabieturile” (cu toții le avem), iar la 8.30 sunt la start alături de trupa gălățeană ce se mărește an de an.
Vali, Dana, Marian și...eu (Foto: Olimpia Șerban)

    Mă încălzesc ușor, întâlnindu-mă cu Octavian și Viorica Cristea, prezenți activ de fiecare dată la MPC, cu care îmi face mereu plăcere să stau la taclale.
Foto: Viorica Cristea

     Trec repede de zona de verificare a echipamentului și intru în zona de start, ce se tot amână până în jurul orei 9.30, moment în care toți o zbughesc ca nebunii pe străzile Zărneștiului. Nu vreau sa pierd vremea, dar nici să-mi pierd resursele prea repede, doar vezica-mi este cât pepenele și trebuie să intru la pit-stop. Recuperez ulterior, trec de Fântâna lui Botorog, încercând să evit aglomerația pe urcarea către Măgura. 
Foto:Oana Grigore

     Urcarea pe poteca îngustă este frumoasă, dar nu-mi place șirul indian și nici nu prea poți alerga pe acest tronson. Mă revăd cu Costel Lucuțar și Claudia Gican, dornici de un timp bun și îmi văd de alergarea mea. De fiecare dată, uit de urcarea pe Padina Priporului care îmi taie elanul. Azi e foarte grea și mă duce cu gândul că recuperarea după ultramaratonul din Ciucaș de acum trei saptămâni încă nu este completă. Caut scuze prea devreme și nu e bine!
Pe ulița Măgurii (Foto: Octavian Ivanov)

      Cum ce urci mai trebuie să și cobori, urmează partea frumoasă către Șaua Joaca și poiana Vlădușca, al doilea punct de alimentare de pe traseu, primul fiind surpriza din satul Măgura. Am 1 oră și 25 de minute de la start, timp bun pentru ce urmează. Mă reîntâlnesc cu Claudia, care parcă zboară către Poiana din Grind deschizându-și brațele pe porțiunea de coborâre.
     Pe urcarea spre șaua Funduri, desfac bețele de pe rucsac, mă salut bucuros cu Nucu, carpatist de-al meu (www.carpati.org), cu care nu mă mai văzusem de ceva vreme și dau din mâini dar și din picioare. Tot aici, unde-i muntele e și omul, o echipă inimoasă de elevi ne încurajează cu multă gălăgie.

Foto: Corina Fodor

      Ajung în șaua Funduri după 2 ore și 20 de minute de la start. Mi se notează numărul pe liste, apuc să pun bețele pe rucsac și dau către valea Urzicii. Doi tipi cu crampe blochează coborârea, însă în scurt timp se dau deoparte și putem să ne mișcăm. Zona fiind asigurată, se merge cu atenție fără depășiri, de-abia aproape de fundul văii se poate da drumul la picioare. Este cea mai frumoasă porțiune a maratonului, ce prezintă un profil plăcut de coborâri și urcușuri pe la Ceardacul Stanciului, Marele Grohotiș și pe langă Umerii Pietrei Craiului.

Foto: George Soare

    Trec în fugă de Șpirlea și cobor către Plaiul Foii. Chinuitor mai este acest forestier, dar nu mă opresc ajungând la punctul de alimentare la 3 ore și 45 de minute. 

Foto: Aliz Barbura

     Aici umplu bidoanele cu apă, mănânc o ciorbă bună, ușor sărată și înghit un activator. Scot iar bețele de pe rucsac și mă pregătesc pentru Diana, ultima urcare a maratonului de pe valea Urșilor. Merg mult mai bine comparativ cu anul trecut ajutându-mă mult și de brațe. Sunetul de bucium și scandările venite din pădure ale tinerilor atrag și îmi plac. Niște nebuni-frumoși! Ceva mai sus un alt alergător este doborât de crampe și de deshidratare, dar este pe mâinile bune ale Salvamontului. Pe ultima urcare, doi tipi vorbăreți stau în fund și deapănă amintiri, alegând să se bucure de alergare puțin altfel printr-o pauză.

Săritură la Diana (Foto:Mihaela Dinoiu)

   De la Diana, dau la vale, îmi place coborârea aceasta ce necesită atenție sporită din cauza rădăcinilor jilave ce alunecă. La câteva minute, observ un tip așezat în potecă din cauza crampelor. Îl întreb dacă are nevoie de ajutor, răspunde că nu și îi ofer în schimb o fiolă de magneziu ce o mai aveam în buzunar. Ieșirea din pădure se face la Colțul Chiliilor, urmează ultimul punct alimentar și de aici alergare pe curbă de nivel, unde totuși sunt depășit de trei participanți. Când intru pe asfaltul Zărneștiului, simt plumbul în picioare dar nu mai durează mult până la final.
     Trec linia de sosire după 5 ore și 35 de minute, un timp peste așteptările mele, dar muncit din greu. Pentru statistică, notez din clasamentul afișat: la open masculin locul 92 (din 589 de participanți înscriși), iar la categoria 30-39 masculin locul 51 (din 299 de participanți). E bine!

Salut de final (Foto: Cristian Constantinescu)

     Întotdeauna mi-au plăcut momentele de după sosire, când felicitările, schimbul de păreri și sfaturile sunt binevenite. Nu scap să o felicit pe Claudia (locul 2 la fete - super-tare!) - de la care am primit primele sfaturi despre alergarea montană și mai am multe de învățat! Seara, urmează un alt maraton plăcut, cel al prezentării CarpathianMan și al decernării premiilor MPC. În ciuda faptului că lumea s-a cam întins la vorbă în fața microfonului, a fost o seară reușită, grație unor organizatori harnici și inimoși. Mulțumim, MPC!
Zâmbete gălățene după miezul nopții: Laurențiu, Flori, Cătălin, Dana, Iuliana, Vali, Olimpia, Marian și Emil.


18.01.2015

Am alergat în 2014

     Încă de la începutul anului 2014, mi-am propus și am reușit să particip la trei maratoane montane: Ecomarathon, Marathon 7500 și Maraton Piatra Craiului.
     Nu am fost eu un as al alergării, dar satisfacția adusă de aceste participari a fost imensă, lucru ce mă determină să particip și în acest an la maratoane montane și poate ceva mai mult.
La Ecomarathon la Moeciu


     La Marathon 7500 - categoria Elite, am participat înechipă cu Ștefan Bako, iar în momentul întreruperii cursei (din cauza condițiilor meteo ce nu mai aveau vreo legătură cu alergarea) eram pe la km.55 și am terminat pe locul 28 din 61 de echipe participante cu timpul de 14 ore, 39 de minute și 34 de secunde înregistrat la punctul intermediar Cp9-La Prepeleac.

Foto: Iulian Grigore


     La Maraton Piatra Craiului, am terminat pe locul 95 din 249 participanți la categoria masculin 30-39 de ani cu timpul de 6 ore, 12 minute și 42 de secunde.