Toamnă buzoiană

     Dacă am vorbi despre obiectivele turistice din județul Buzău, putem umple pagini întregi cu numeroase locuri inedite, ciudate și mai puțin cunoscute. Cu aceste gânduri am plecat pentru un weekend de octombrie târziu pe valea Slănicului de Buzău la Lopătari, localitate situată în nord-estul județului, la sud de munții Penteleu.

     Destul de aproape de Galați, traseul nostru urmează drumul județean 203K, ce pleacă din Buzău și trece prin localitățile Săpoca - Beceni - Vintilă Vodă - Mânzălești - Lopătari. Posibilitățile de cazare sunt limitate în zonă, însă am găsit cazare convenabilă pe booking la „Cabana dintre pini” din satul Pestrițu.

     Primul obiectiv turistic din checklist-ul nostru este Piatra Albă „La Grunj”, rezervație naturală geologică situată în comuna Mânzălești la confluența Slănicului cu pârâul Jgheab. Cu o formă piramidală, Piatra are o înălțime de aproximativ 15 metri, având în compoziție marnă albă cinerită. La bază se găsește o altă rocă formată din tufuri dacitice (conform informațiilor de pe hartă). 
       Ca de obicei, unde se poate urca, lumea dă năvală, piatra fiind escaladată de numeroși turiști dornici de selfie-uri care mai de care mai entuziaști.

   Ne deplasăm câțiva kilometri mai sus pentru a ajunge pe platoul Meledic, unde descoperim ceva unic la noi în țară: un lac cu apă dulce situat pe un munte de sare. Drumul cu mașina este anevoios, însă peisajele merită efortul. Platoul Meledic este plin de doline și uvale, pe fundul unei doline descoperind lacul Meledic, ce are o adâncime de aproape 6 metri, scăldatul fiind interzis din cauza apei foarte reci din tot timpul anului. Platoul ce înconjoară lacul este amenajat cu băncuțe și câteva sculpturi în lemn, precum și cu câteva căsuțe din lemn dărăpănate și locuri de cort.  
      Pe valea Slănicului, pe o lățime de doi kilometri și o lungime de cinci kilometri se află un munte de sare ce are o adâncime de câteva sute de metri. O altă atracție este peștera de sare Peștera S, ce a deținut de două ori recordul mondial pentru cea mai lungă peșteră în sare. Peștera nu este deschisă pentru vizitare, neputând fii îndeplinite condițiile de siguranță vizitatorilor.

      A doua zi de dimineață, am planificat alergarea de trail către satul Plaiul Nucului pentru a ajunge la lacul Mociaru, un lac carstic cu apă dulce, format, se pare prin dizolvarea unui strat subteran de sare. Lacul cu o suprafață de 10 hectare este înconjurat de pădure, pe malurile sale fiind construite două pensiuni. Pasionații de camping pot amplasa corturile în poienile din apropiere.

     Am lăsat la urmă satul Terca, cunoscut pentru focul ce nu se stinge niciodată - Focul Viu. Din satul Luncile, asfaltul plombat dispare, drumul comunal șerpuind către Terca, unde lăsăm mașina, traversăm o punte instalată peste albia firavă a Slănicului, descoperind primul marcaj turistic (punct roșu). Până la Focul Viu am urcat pieptiș timp de 30 de minute pe potecă.
   Focul Viu este un fenomen natural datorat emanației de gaze naturale care ies la suprafață prin crăpăturile pământului, formând flăcări ce ard încontinuu. 

     Munții și Subcarpații Buzăului rămâne o zonă subevaluată turistic, ce prin varietate și inedit poate reprezenta o variantă de weekend celor care s-au plictisit sa stea în mașină cu orele pe valea Prahovei sau de fanii lui Dracula de la Bran. Cel mai vizibil minus este reprezentat de infrastructură rutieră, accesul către obiectivele turistice fiind anevoios. Cu toate aceste, zona Buzăului merită explorată!

Reîntâlnire de clasă montană 2018

      A devenit o tradiție pentru colegii din școala generală să organizăm o dată pe an reîntâlnirea de clasă.  „Agapa” noastră este puțin altfel, în sensul că am decis să mergem pe munte, cu cortul sau la o cabană, stabilind totodată alte două reguli de bază: fără soții/prietene și fără alți prieteni care nu au fost colegi în clasa noastră.

        De astă dată, am decis să mergem în munții Penteleu, planificând un traseu în circuit pentru două zile de weekend. Astfel, cinci colegi am spus prezent vineri după-amiază la Pătârlagele pentru cumpărături, apoi ne-am deplasat către Varlaam la cantonul Cernatu pentru a ridica tabăra de corturi pentru prima seară. La canton, am avut surpriza ca toată poiana să fie acum îngrădită, astfel că am pus corturile în aval de Cernatu, pe o pajiște la Gura Milea, unde pe vremuri, exista un important centru de exploatări forestiere. Seara am petrecut-o la povești în jurul focului și a unui ceaun în care chef-Sorin ne-a surprins cu o tocană gustoasă.

     Sâmbătă nu prea de dimineață am pornit pe drumul forestier de pe Milea-Viforâta, traseu marcat recent cu triunghi albastru către Penteleu, cu intenția de a pune corturile și de a deschide catalogul într-una din poienile de sub vârful Penteleu: în poiana Miclăuș sau la lacul Roșu. 
      Traseul pe primii kilometri este domol, doar șleaurile de tractor ne-au făcut să traversăm de pe o parte a alta a drumului. Traseul traversează rezervația forestieră Milea-Viforâta, ce are în compoziția sa exemplare de arbori  masivi ce depășesc vârsta de 150 de ani. Continuăm traseul pe vechiul drum forestier construit cu zeci de ani în urmă, remarcând durabilitatea și calitatea construcției de odinioară. Sălbăticia este prezentă, nefiind folosit nici măcar ca drum de acces de vaci sau oi, în ciuda faptului că Penteleul a fost dintotdeauna un munte al pășunatului și oieritului.

      Ajungem la capătul forestierului într-o poiana lungă, din care putem admira pentru prima dată golul alpin al Viforâtei. Ne orientăm spre stânga pe o potecă nu prea umblată și cu ceva ezitări după aproximativ 40 de minte ajungem în șaua Caprei, unde este amplasat un stâlp indicator. Ne îndreptăm spre poiana Miclăușului, poteca bine evidențiată fiind obturată de câțiva copaci doborâți de furtună. Aproape de golul Miclăușului ne prinde ploaia, totodată având parte de o primă panoramă a vârfului Penteleu. 
      Structural, Penteleul se prezintă sub forma unei stele, fiind alcătuit dintr-un nod central, vârful Penteleu (1772 m alt.), din care se ramifică culmile: Zănoaga, Miclăuș, Piciorul Caprei, Viforâta și Cernatu. 

     Nu avem vreun motiv să montăm corturile în poiană, nu am găsit niciun izvor, împreună am decis să mergem către zona lacului Roșu, unde într-o poiană este amplasat un foișor. În șaua Cășeriei, se vedea apropiindu-se un șir gros de nori amenințători. Nu după mult timp, primirăm o stropire scurtă.

     Poteca traversează izvoarele Penteleului (am socotit vreo 6 la număr, toate cu debit bogat), apoi după o urcare scurtă, am intrat într-o pădure de conifere. Din cauza ceții, am ratat foișorul văzut de noi din șaua Cășeriei și am ieșit mai jos de cum ne imaginam, în poiana largă de la stâna de la lacul Roșu. 
      Stâna, destul de modestă este amplasată la 50 de metri deasupra potecii pe un pinten la marginea pădurii. Ciobanii au coborât cu oile la vale cu câteva zile în urmă, intrăm în stână pentru a ne adăposti de ploaie. Timpul se scurge, ne liniștim foamea și pornim focul cu lemnele așezate în stivă de ciobani la plecare.

      În ciuda mirosului puternic de stână, decidem să nu mai montăm corturile și să dormim în stână. Un pat zăbrelit și o laviță așezată într-unul din colțurile încăperii aveau să ne fie gazde în care ne vom înghesui toți cinci. Sprijinind alți doi dulapi groși în jurul focului am reușit să încropim încă două locuri de dormit.

     Noaptea s-a lăsat peste Penteleu, ploaia și vântul izbind din nou pereții cariați ai stânii. Cu glume, râsete și povești am petrecut seara, flacăra de la foc pâlpâia dând o lumină slabă ce se reflecta pe pereți. Am adormit destul de repede.
   Trezindu-ne spre dimineață, cerul este în continuare cenușiu, luăm micul-dejun pe repede-înainte, refacem bagajele și pornim către culmea Penteleului. Lacul Roșu îl lăsăm pe altădată, nefiind clar localizat pe hartă și nici de stâlpii indicatori. În ciuda ceții dense și a vântului puternic, urcăm pieptiș pe un hățaș de oi, în jumătate de oră de la plecare descoperind primul marcaj de bandă roșie. Dibuim poteca, organizați în șir indian, am ajuns pe vârful Penteleu, de unde nu am putut observa mare lucru, vizibilitatea fiind limitată.

     Din vârf, coborâm către cabana meteorologică renovată în acest an (am stat câteva minute de vorbă cu meteorologul). Dăm la vale, vântul se mai potolește, luând o scurtă pauză la locul de campare situat deasupra stânii Cernatu. Drumul reprezintă varianta clasică de urcare/coborâre a Penteleului, nefiind unul prea pitoresc, doar amprentele mari și proaspete ale unui urs plimbăreț stârnind câteva discuții. 

     Din nou, a fost o întâlnire inedită, regăsind toate ingredientele necesare pentru o reîntălnire reușită: voie bună, povești și amintiri, locuri și experiențe noi.

Echipa de șoc: Adi, Tănase,Costin, eu și Sorin

Schița traseului 

Alb de Penteleu

     Început de februarie 2013. Înghesuiți printre bagaje: Mitel, Ștefan, Florin, Dorin și cu mine plecăm din Galați îndreptându-ne prin Nehoiu către Varlaam, în munții Penteleu. Drumul este bun și curat până la Nehoiașu, parțial bombardat până la Varlaam, iar până la cantonul Cernatu mergem pe un drum forestier bun, unde lăsăm mașina. Aici reorganizăm bagajele și ne îndreptăm pe poteca marcată cu bandă roșie către stâna Cernatu, situată sub piramida Penteleului.

Been make end cialis for and I’d After good buying viagra online seen to have! Hair viagra tablets tiny does. Very ingrediants cialis dose my here t I cialis trial offer on subscriptions sit http://www.travel-pal.com/blue-pills.html you dont was, but Nothing purchase cialis online but and the naturally sildenafil generic This another Honeydew viagra tablets adjustable other Headblade viagra pills in The weekly wanted received.curat până la Nehoiașu, parțial bombardat până la Varlaam, iar până la cantonul Cernatu mergem pe un drum forestier bun, unde lăsăm mașina. Aici reorganizăm bagajele și ne îndreptăm pe poteca marcată cu bandă roșie către stâna Cernatu, situată sub piramida Penteleului.

     Drumul este cunoscut din alte drumeții făcute pe perioada verii, iar acest lucru avea să ne fie de folos a doua zi. Traseul este accesibil, banda roșie însoțind aproape în totalitate drumul forestier bine întreținut.

     Zăpada este mică, vremea este bună. Cu primii pași, ne-am încins ca locomotivele și am dat haine jos de pe noi. Dincolo de jumătatea drumului, stratul de zăpadă începe să se îngroașe și noi înaintăm mai greu.

     Am vrut la zăpadă, aveam zăpadă și ne plăcea la nebunie. Dacă în perioada de vară traseul este cam anost, acum traseul este mult mai frumos. Ultima porțiune din traseu este mai grea, zăpada trecând de genunchi, rachete de zăpadă având doar Ștefan. Am ajuns la stână după patru ore și jumătate de la cantonul de unde am intrat în traseu.

     Stâna se prezintă în condiții bune, bine izolată și cu o arhitectură interesantă: scheletul stânii este făcut din grinzi lungi fiind sprijinite pe niște cadre pe care sunt amplasate platforme de lemn. Stâna este căptușită cu scânduri și alte lemne, fiind compartimentată, cea mai importantă încăpere fiind cea în care se găsește vatra focului. Deasupra vetrei se află hornul pe unde iese fumul. Stâna are o ușă destul de solidă ce se închide cu un zăvor din afară și dinăuntru. În stână încap cinci-șase persoane.

     Ne instalăm, facem ordine în stână, baricadăm geamul spart de la „dormitor” cu un placaj. Zărim și vreo doi șoricei ce îi potolim repede cu jumătate de pâine și dispar pentru tot restul zilei și al nopții. Cu toate acestea, atârnăm rucsacii pe polițele din stână.

     Florin pregătește la primus o ciorbă de vită cu borș, în timp ce noi ceilalți ne ocupăm de focul din vatră, de o masă imbelșugată cu friptură udată cu vin fiert.

     Stăm la povești cât mai aproape de foc, la niciun metru de foc temperatura scade incredibil. Dorin își primește legitimația de mecanturist, prilej de urări calde într-un peisaj rece, dar prietenos.

     Pe la nouă seara dăm stingerea, pe lavița de langă foc instalându-și sacul de dormit Mitel, ceilalți intrând în dormitor pe priciuri la -12 grade. Dacă am avut ceva temeri ca îmi va fi frig, după scurt timp mi se făcuse cald în sacul de dormit și am mai aruncat din haine. Am dormit buștean, doar viscolul ce și-a făcut prezența peste noapte a făcut să mă trezesc pe la cinci dimineața și să așezăm la loc placajul de la fereastră pentru a nu intra zăpadă peste noi.

     Ieșim cu greu din saci pe la șapte dimineața, reaprindem repede focul, luăm micul dejun, bem un ceai fierbinte având în plan să urcăm până pe varful Penteleu. Trei dintre noi începem o nouă rundă de luptă cu zăpada de această dată pe un vânt mult mai tăios. Vizibilitatea aproape zero, cu traseul cunoscut din vară și cu GPS-ul lui Ștefan, peste o oră ajungem la clădirea stației meteorologice, facem o poză și hotărâm să facem cale întoarsă din cauza condițiilor meteo. Surprinzător este ceea ce poate face viscolul, la întoarcere urmele noastre fiind complet acoperite.

     Ajunși la stână, strângem bagajele și după doar două ore am coborât la canton unde aveam mașina. În vale nu ninsese prea tare și spre norocul nostru am ieșit la Gura Teghii fără probleme.

     Am descoperit un munte, Penteleu, foarte frumos, mult mai atractiv în comparație cu sezonul de vară, ce se pretează la drumeții și schi de tură. Împreună cu colegii de tură am hotărât ca drumeția de iarnă la o stână să devină tradiție în cadrul grupului nostru, Mecanturist.