Tot mai Eco la maraton - 9 Mai 2015

     Bine-ați venit pentru a treia oară la Moieciu de Sus, la Ecomarathon, o alergare montană unică în țară ce trebuie bifată an de an. Este mult prea frumos aici, peisajul, oamenii, potecile, totul potrivindu-se pentru a fi alături de tine.

     Am poposit la Moieciu de vineri după-amiază, unde ca de obicei ne oprim la căminul cultural pentru a ridica kitul de participare. La intrare, o fată îmbrăcată frumos în port popular ne salută de bun-venit. Organizarea fiind ireproșabilă, totul decurge repede după care ne îndreptăm către pensiunea Oana și Iulia, acolo unde făcusem rezervare încă din luna ianuarie.

     Avem timp să urcăm măgura din spatele pensiunii, pentru a ne face poftă pentru masa de seară. Mă bag în pat devreme, dar nu cred că am adunat mai mult de 6 ore dormite toată noapte din pricina emoțiilor și a poveștii ce urma să se scrie ziua următoare.

     La 6 dimineața sunt în picioare, mănânc ceva mai consistent, nu am liniște și ies prin împrejurimi. Pe la 8 mă îmbrac, facem poza de grup împreună cu gașca de alergare de pe faleza Dunării și ne îndreptăm către centrul satului: atmosfera senzațională, lume ca la urs.

     Marian, eu, Cristi și Vali

Câți oameni au fost la start? Răspuns corect: Toți!

Cu Gabriela, care a promis că la anul va alerga la proba de cros

     Intru în zona de start, nu sunt sigur unde să ma poziționez, recunosc câteva persoane pe care le știu cu timpi de 5 ore și jumătate și mă așez în preajma lor. Mica mea strategie este de a considera fiecare buclă ca o cursă separată cu timpi diferiți. Numărăm, cântăm și se dă startul la înghesuială. Drumul comunal pare foarte îngust, unii își dau coate nevinovate, probabil cu gândul la traversarea podețului de la ieșirea din sat. Poate ar fi bine ca startul dintre cros și maraton să fie decalat cu 5-10 minute. Văd că am un ritm bun, dar nu mă regăsesc, neputându-mă bucura de alergare, simțind picioarele grele.

     Traversez renumita podișcă refăcută cu ocazia Ecomarathonului și dau la deal. Îmi place această urcare în șir indian, de unde aveam să ieșim la primul punct de hidratare.  Încă puțin și începe prima coborâre. Pădurea este fantastică, iar mai jos, verdele crud al ierbii rupe privirea. Încă o urcare scurtă către punctul de control și alimentare de la Fundata și din nou la vale, dar pe asfalt. Urmează cea mai frumoasă coborâre a Ecomarathonului ce ne readuce în sat pentru intrarea pe bucla a doua (timpul primei bucle 1 oră și 27 de minute, pentru care sunt mulțumit).

     Bucla doi este cea mai frumoasă, dar și cea mai grea parte a cursei – părerea mea. Urcarea din centrul satului este teribil de frumoasă, într-un zumzăit de microfon al celor ce termină proba de cros. Este porțiunea cea mai darnică în peisaje, către Bucegi și Piatra Craiului. Am chef de alergare, știind că nu prea am spor de la Cheile Grădiștei spre Fundata. Norii se adună ușor, de unde are să înceapă și ploaia. Timpul pe această buclă este de 1 oră și 59 de minute.

     Încep bucla 3 cu oboseală în picioare, urc precum un tractoraș, dar pe ploaie nu zoresc deloc. Sunt aproape singur pe acest segment, parcă toți ceilalți colegi de alergare intrând în pământ. De-abia aștept să ies în culme și să aleeeeeerg! Ies la forestierul către Guțanu și urmează urcarea către poiană. Sunt depășit de 10-12 participanți, nu bag de seamă și-mi văd de ale mele gânduri. Îmi croiesc noi planuri de drumeție montană pentru acest an, altele pentru alergare. Timpul trece și arunc picioarele către final, iar coborârea din „Cucuiata” este tare plăcută. Timp final: 5 ore și 18 minute, cu 26 de minute mai bine față de anul trecut.

Alături de cel mai important suporter, Cătălina

     Sunt mulțumit de rezultat, având satisfacția unui progres, dar știu că mai este mult de muncă..., iar plăcerea alergatului să crească!

Unde mi-e Ciubotea

       În această drumeție, am fost 7 amici: Luminița și Robert, Marilena și Sorin, Gabriel, Cătălina și Cătălin. Am ajuns la pensiune vineri-seară în Poarta Branului.

     Sâmbătă dimineață la ora 8.30 am plecat în traseu prin poiana Zanoaga, unde găsim un stâlp indicator cu doua săgeți diferite pentru valea Ciubotea (marcaj: triunghi galben) și valea Gaura (marcaj: cruce roșie).

     Vremea este foarte bună și avem spor la mers. Suntem depășiți în urcare de o echipă de 2 fete ce se antrenează pentru Marathon 7500 și un cuplu (el+ea) cu rucsaci mici, probabil antrenament pentru același concurs de alergare montană. Dar nici fetele noastre nu sunt mai prejos, sunt super-fete!

Nu am zorit pe traseu, încercând să ne bucurăm cât mai mult de peisajele frumoase oferite de această vale a Ciubotei. Traseul în treptele glaciare reprezintă o urcare continuă, în capătul văii ne orientăm către dreapta pe un hățaș și ieșim pe o culme ce ne urcă susținut către vârful Scara.

Puțină ceață, vreme devine mai rece, traversăm câteva limbi de zăpadă și urcăm către cabana și vârful Omu.

     La cabana, foarte aglomerat, ne luăm locurile unde vom sta în dormitorul comun (30 lei/loc, 36 de locuri - toate ocupate peste noapte). 

Prețurile de la cabană cam mari: ciorbă de legume -10 lei, piure cu cabanos - 17 lei, un ceai - 3 lei, o bere - 7 lei, o felie de pâine - 25 de bani. Am avut mâncare și din traistă.

     Seara pe la ora 9, s-a dat stingerea, unde în foiala de rucsaci, saci de dormit, bocanci....am adormit, unii mai mult, alții mai puțin. Mă așteptam să fie o orchestră de sforăituri, dar a fost ok, s-a „cântat” în surdină!

     Dimineața la 6.30 ne-am trezit, am luat o omletă (8 lei), și cu rucsacul în spinare am dat la vale până în șaua Hornurilor, de unde ne-am încadrat pe marcajul cruce roșie pe valea Gaura, unde găsim mai multă zăpadă comparativ cu Ciubotea.

     Coborârea este încântătoare, traversând cu grijă un horn plin cu zăpadă dar cu urme bine-bătute de bocanc, încă o porțiune cu lanțuri și ieșim într-o poiană unde mâncăm ultimele provizii din rucsac.

     Continuăm coborârea și ajungem într-o poiană de unde ne abatem pentru 100 de metri la cascada Moara Dracului, o cădere surprinzătoare și destul de înaltă de apă.

     Ajungem și în poiana Gaura, unde se află și o stână, urcăm în șaua Polițe și coborâm către Poiana Zănoaga, de unde în jurul orei 3 după-amiaza ajungem la pensiune la mașini.

     Venind pe la Tg.Secuiesc - Adjud - Focșani, am ajuns în Galați în jurul orei 22.30.

     Îmi doream de ceva vreme să merg pe aceste două trasee mai puțin umblate ale Bucegiului, văi frumoase, sălbatice și cu urcări plăcute picioarelor, dar si sufletului. Încă o dată, mi se confirmă faptul că într-o echipă restrânsă de 6-8-maxim 10 persoane, plăcerea mersului pe munte și buna-dispoziție sunt direct proporțional cu altitudinea. 

Semimaraton Brașov 2015

     4 Aprilie, Brașov, Piața Unirii - Lume multă, peste 1000 de participanți la semimaraton și încă vreo 700 la cros și cursa populară. Ninsoare este? Este! Frig? Prezent!

     Când m-am înscris la această cursă, prin octombrie anul trecut nu bănuiam ca are să fie așa interesantă și unică în felul ei. Vin și la anul! La insistențele animatorului din piață ridic mână alături de cei care participă pentru prima dată la un semi-maraton. Da, a fost primul, până atunci alergând doar câteva maratoane montane.

Alături de prietenii de alergare de pe faleză

Și cu colegii de serviciu de la Icepronav

     Despre cursă: mi-a fost frig, nu m-am încălzit mai deloc, eu fiind de fel mai Gerilă. Dar m-a ajutat să iau un start mai bun pentru a mă încălzi. Am reușit să alerg aproape în totalitate cei 21 de km (unii zic că ar fi puțin peste 20). Mai am nevoie de antrenament pentru urcare, la coborâre m-am descurcat mai bine. Totodată, am fost mulțumit de noile „pneuri” de alergare de la Salomon. Timpul scos m-a mulțumit: 1 oră, 55 minute și 25 de secunde. Locul 79 la categoria 23-39 de ani, locul 119 la general.

Zăpezile de altădată

     În munții Vrancei, pe Coza, 14-15 martie, alături de Gigi Cepoiu, Sorin Atanasiu și Robert Munteanu. Plecați la 5 dimineața din Galați, la ora 8.30 suntem la capătul satului Coza, unde reconstituim bagajele și pornim la deal/la vale pe marcaj bandă roșie.

     Ne prindem de malurile prăbușite ale Cozei și ajungem și în locul numit „Strâmtura Cozei”.

     Admirăm adâncurile pârâului Dălhățaș și ajungem la intersecția cu forestierul ce urcă de la cantonul Alunu, pe unde ne vom întoarce ziua următoare, creând în acest fel un circuit.

     Cu impresia rucsacului din ce în ce mai greu, urcăm pe dealul Zmeuretul, ieșind la stâna părăsită de la Cârnituri. Aici grosimea stratului de zăpadă este consistent și ne pare rău că am lăsat rachetele de zăpadă ascunse.

Ne afundăm adânc în zăpadă ieșind la Turnurile Cozei.

    După o altă oră de luptă cu omătul, atingem șaua Geamăna, după care coborâm pe la Uluce, un mănunchi de izvoare cu apă ce se adună și luând urma unor hățașe de oi, ajungem la un canton silvic bine întreținut.

    Dacă noi urmăream să dormim la stâna Hăuleștenilor, acest canton a fost un cadou binevenit din partea Cozei cu soba nouă, paturi aranjate și curățenie. Mulțumim celor care au grijă de el!

     A fost cald, mult prea cald pentru sacii noștri de dormit de iarnă, dar poveștile din jurul sobei au curs și s-au legat până târziu în noapte. Afară începuse să ningă. Dimineață, luăm micul dejun, facem curățenie la canton pentru cei care vor veni în urma noastră și mergem către stână către Cascada din Horn, o cădere de apă de peste 15 m.

Cascada din Horn

     Luăm la pas forestierul către Coza, recuperăm rachetele și ajungem iar în Coza. A fost o tură frumoasă, confirmându-mi încă o dată că cele mai frumoase drumeții sunt cele alături de prieteni dragi și într-un număr mai restrâns.