joi, 30 iunie 2016

Bate Toaca 2016

    Mă mâncau tălpile după o alergare montană nouă pentru luna iunie, o cursă inedită cu multă intensitate și efort depus. Astfel, a apărut ideea participării la ediția a IV-a a cursei Bate Toaca, în acest an traseul propus de organizatori acoperind în mare parte traseele și obiectivele turistice ale Ceahlăului, o alergare surprinzător de „țeapănă” cu 39 de km lungime și 3100 m diferență de nivel.
     Astfel, vineri după ora prânzului plec din Galați împreună cu Vali către stațiunea  Durău la camping Leon, unde ajungem în jurul orei 19.30. La secretariatul concursului prezentăm actul de identitate și adeverința medicală obligatorie pentru ridicarea kitului de concurs.
     La ora 20.00 fix (mi-a plăcut că au fost respectate orele din program), începe ședința tehnică ținută de Andrei Grigoroae (motorul competiției foarte bine organizată), de la care aveam să aflăm mult mai multe informații utile pentru ziua următoare.
Toaca pe la ora 6 dimineața

     Dimineața ne-am trezit devreme, Vali odată cu găinile, împreună desfășurând o serie întreagă de tabieturi și "fandoseli" de alergare. Deh, emoții, îndoieli, griji!
Traseul a fost împânzit cu asemenea mesaje motivaționale

    Pe la 8.20 mergem către start, lume multă, organizatorii ne verifică echipamentul (obligatoriu fiind foița de vânt și ploaie) intrând în sectorul de start.
Cu Vali la start

      Ora 9.00: se dă startul în chiotele alergătorilor și uralele susținătorilor de pe marginea drumului. Surprinzător, nu se aleargă foarte tare precum la alte maratoane montane, probabil și din cauza urcării pe străzile din Durău. Lumea se răsfiră destul de repede, la ieșire din Durau ne împărțim pe căprării.
     La capătul stațiunii, noi, cei de la maraton, intrăm în pădure pe o potecă largă, apoi într-un urcuș domol traversăm un drumul județean necirculabil și continuăm urcarea la început mai domol apoi accentuat, poteca fiind prevazută cu balustrade. La 30 de minute de la start, ajung în poiana de la cabana Fântânele.

     Ritmul este bun, de aici se aleargă prin pădure pe poteca marcată cu triunghi galben către Poiana Viezuri,  de unde trec destul de repede de o zonă aglomerată cu participanții de la cursa verticală, mulți la prima experiență de acest gen. 

     Ajung la cascada Duruitoarea la 58 de minute de la start, mult mai frumoasă în realitate față de ceea ce găsim pe internet. Arunc două pahare de energizant și cu un efort considerabil într-un urcuș accentuat ies către Polița cu Ariniș unde se bate toaca la propriu.

     De aici, vremea e mai răcoroasă, urmează o zonă ceva mai lejeră până aproape de Piatra Lăcrămată (1 oră și 30 de minute de la start), de unde fac dreapta pe marcajul bandă albastră către Poiana Stănilelor. 

     Zona îmi este cunoscută când cu ceva ani în urmă veneam prima dată cu cortul în Ceahlău alături de nea Marin Baltă, un bun cunoscător al zonei. 
      Se coboară repede, există ceva porțiuni cu multă piatră și rădăcini uscate, ieșind la drumul forestier pe care se aleargă vreo 4  km până în Poiana Stanilelor (2 ore de la startul cursei). 

     Voluntarii de la checkpoint la cum sunt imbrăcați parcă-s aduși de la masterchef, foarte de treabă și haioși. Iau niște cașcaval și mă leg la șireturi. Din Poiana Stănilelor intru în pădure pe un drum forestier degradat și cam noroios. După un sfert de oră de alergare, drumul cotește la vale, dar eu urc pe o potecă bine semnalizată către Poiana Văratec, unde două tinere-voluntare mă îndrumă către Poiana Maicilor. 
     Conform așteptărilor mele ar trebui să găsesc apă, dar e de negăsit, încurcând puțin planurile. Nu-i bai, mai am doar o gură de apă în bidon iar urcușul ce urmează este anevoios, de mare ajutor fiindu-mi un lemn din pădure pe post de băț de trekking.
       Poteca marcată cu bandă roșie și cruce albastră urcă susținut prin pădure și printr-o zonă plină cu zmeuriș. La ieșire din pădure se urcă accentuat Clăile lui Miron, de fapt două turnuri stâncoase și ascuțite.
     Pe platoul Ocolașului Mic lângă refugiu (2 ore și 45 de minute de la start), mă întâlnesc cu domnul Stoica, mecanturist de-al meu și cu Claudiu Bîrliba de la Hai pe Munte Iași. Două vorbe, mă hidratez cu câteva pahare de apă, umplu bidonul din borsetă si alerg mai departe. Această întâlnire m-a trezit din amorțeală.

     Poteca se menține pe o curbă de nivel, trec pe lângă Jgheabul Ursăriei urcând accentuat printr-un scoc către locul de campare de sub cabana Dochia, unde ajung printre jnepeni în scurt timp (3 ore si 10 minute de la start). 
Foto: Bogdan Strugaru

    Mă intâlnesc cu Carmen Băjenaru, voluntară la cursă, schimbăm câteva vorbe și încurajări, beau niște Sponser, iau de pe taraba voluntarilor câteva bucăți de salam de biscuiți și  pornesc coborârea către Lutul Roșu, un traseu clasic al Ceahlăului. Dau drumul la picioare destul de bine (dacă acum nu alergați, atunci când?), în 25 de minute fiind jos la punctul de control de la băncuțe.
      Urmează ultima urcare a cursei, poate cea mai dificilă, în care nu am reușit să înaintez prea bine, reamintindu-mi că este mult de muncă pentru a obține rezultate mai bune în trail-running.
       După o porțiune scurtă de asfalt, se intră pe un drum forestier lungime de aproape 1 km pe marginea pârâului. Apoi, într-un urcuș domol ajung la Stânca Dochiei, punct de control și hidratare. Poteca urcă pe firul văii, apoi accentuat pe o porțiune cu balustrade. Aici se intră în Jgheabul cu Hotar, mărginit de pereți de stâncă. Sunt depășit pe urcare de doi concurenți, iar picioarele mele refuză sa meargă după cum mi-aș fi dorit. Nu cedez, continui urcarea cam abruptă. Poteca intră într-o zonă deasă cu jnepeni de unde ies aproape de cabana Dochia (4 ore și 50 de minute de la start).
     Aici este puțină confuzie, nu știu dacă trebuie să ajung din nou la punctul de control de la Dochia sau să ies direct pe banda roșie către cabana meteo. Îndrumat fiind de un voluntar, merg până la cabană, mă înfrupt din nou din acel salam de biscuiți ce mi-a plăcut foarte mult, umplu bidonul cu energizant și ies către vârful Lespezi și cabana meteo pentru ultima și cea mai lungă coborâre a cursei.
Foto: Carmen Băjenaru

     De la cabana meteorologică, poteca trece pe sub vf. Toaca și sub Panaghia, apoi intră într-o zonă de jnepeni și cobor mult până în șaua La Morminte (ciudată denumire), și mai departe către cabana Fântânele. Poteca este foarte frumoasă oferind priveliști inedite.
     De la Fântânele, drumul îmi este cunoscut de la urcare, din neatenție calc strâmb cu piciorul stâng amintindu-mi brusc de câțiva sfinți din calendar. 
      Ajung în Durău intrând pe asfalt, arunc o privire în spate dacă mai există un alt alergător si trec mulțumit și fericit linia de sosire la 5 ore și 44 de minute de la start (locul 20 în clasamentul general din 106 participanți)

     Îmi place sentimentul de dependență oferit de linia de finish, imaginea sosirii fiind vizualizată de nenumărate ori în timpul cursei mai ales atunci când dai de greu. Este momentul în care îmi dau seama că ceea ce am realizat vreau sa o mai fac încă o dată. 
        Iar festivitatea de premiere reprezintă momentul în care te bucuri de aventura montană de care ai avut parte în acea zi.
 Foto: Paul Diac

Viorel Pălici, câștigătorul maratonului. Foarte tare!

Voluntarii de la Hai pe Munte Iași





luni, 13 iunie 2016

Pe unde mai alergăm

    A venit vara reușind să adaug în calendarul de alergări câteva provocări montane foarte interesante.
    Astfel, sâmbătă - 25 iunie voi urca la Bate Toaca în munții Ceahlău, o cursă de 37 de km și vreo 2700 m diferență de nivel. 
    În luna iulie, împreună cu Vali Datcu alcătuim echipa Greuceanu-Team și vom participa la categoria Elită la Marathon7500, o alergare montană în Bucegi cu o lungime de 93 km și vreo 7500 m diferență de nivel. Timpul ideal pentru noi va fi în jur de 25 de ore, dar cu multă muncă și picioare puternice. Un lucru e clar, nu va fi deloc lejereanu!

„Greucenii” pe culmea Pricopanului

     În luna august, pe 20 august voi alerga la ultra-sky-ul de la 2x2RACE INOV8 din munții Făgăraș, singura cursă de la noi din țară ce se desfășoară integral la peste 2000 m altitudine.
Afișul evenimentului este super-tare

     În luna septembrie, pe 10 septembrie voi participa pentru a doua oară la ultramaratonul CiucașX3, o alergare montană ce adună 105 km pe potecile din munții Ciucaș, Grohotiș și Tătaru. Îm doresc un timp mai bun comparativ cu cel de anul trecut.


     Urmează o perioada plăcut de aglomerată cu antrenamente, cifre, calcule și concluzii. Vă doresc o vară plină de aventură!