Lăcăuți și Goru în alergare

       Într-unul din weekend-urile călduroase specifice toamnei, am reușit să ajung, într-o alergare de o zi, pe cele mai înalte vârfuri ale munților Vrancei: Goru (1785 m altitudine) și Lăcăuși (1777 m), locuri unde demult timp îmi doream să ajung, dar tot timpul erau pe alta listă.

    Planetele montane s-au așezat și am pornit alături de cei doi Mihai și Emi, într-o tură de alergare în circuit adunând aproape 30 km cu vreo 1900 m diferență de nivel. Traseul pornește din satul Comandău, de pe valea râului Bâsca Mare din punctul numit "la Guleratu", urcând pe poteca turistică marcată cu punct albastru ce leagă orașul Covasna de vârful Lăcăuți, urmând mai apoi traseele turistice spre Goru, de unde am revenit spre Lăcăuți, prin poiana Mârdanu.

Refugiul Lăcăuți

Șaua Goru - hotarul celor trei județe: Buzău, Covasna și Vrancea

În zare, vârful Goru

Alergăm cu atenție să nu alunecăm în șleaurile de tractor

Bifat Goru, unde tăblița era cazută

Poate cea mai pitorească porțiune a traseului - creasta nemarcată a Gorului, plină de jnepeniș și rahat de urs. Ne aflăm în rezervația de carnivore mari din Goru, unică la noi în țară

Întâlnirea Mecanturist 2015

     În acest weekend, în munții Vrancei, într-o poiană retrasă din zona satului Greșu am fost prezent la cea de-a doua ediție a întâlnirii comunității Mecanturist, la care au participat membrii și simpatizanții Asociației (http://www.mecanturist.ro/).
     Numărul mare de participanți (aproape 90: majoritatea din Galați, dar și din Brăila, Focșani, Iași, Brașov, Buzău, Bârlad), tabăra formată din numeroase corturi, implicarea în activitățile taberei (drumeție, bucătărie, povești montane, foc și cântece de tabără) îmi dau speranța că toți cei de acolo am făcut o promovare deosebită mersului pe munte.

              Sâmbătă seara, în jurul focului fiecare participant s-a prezentat adaugând câteva cuvinte despre pasiunea pentru munte.

Nu vă mint, toți din fotografie sunt (ne)buni de munte!

Zăpezile de altădată

     În munții Vrancei, pe Coza, 14-15 martie, alături de Gigi Cepoiu, Sorin Atanasiu și Robert Munteanu. Plecați la 5 dimineața din Galați, la ora 8.30 suntem la capătul satului Coza, unde reconstituim bagajele și pornim la deal/la vale pe marcaj bandă roșie.

     Ne prindem de malurile prăbușite ale Cozei și ajungem și în locul numit „Strâmtura Cozei”.

     Admirăm adâncurile pârâului Dălhățaș și ajungem la intersecția cu forestierul ce urcă de la cantonul Alunu, pe unde ne vom întoarce ziua următoare, creând în acest fel un circuit.

     Cu impresia rucsacului din ce în ce mai greu, urcăm pe dealul Zmeuretul, ieșind la stâna părăsită de la Cârnituri. Aici grosimea stratului de zăpadă este consistent și ne pare rău că am lăsat rachetele de zăpadă ascunse.

Ne afundăm adânc în zăpadă ieșind la Turnurile Cozei.

    După o altă oră de luptă cu omătul, atingem șaua Geamăna, după care coborâm pe la Uluce, un mănunchi de izvoare cu apă ce se adună și luând urma unor hățașe de oi, ajungem la un canton silvic bine întreținut.

    Dacă noi urmăream să dormim la stâna Hăuleștenilor, acest canton a fost un cadou binevenit din partea Cozei cu soba nouă, paturi aranjate și curățenie. Mulțumim celor care au grijă de el!

     A fost cald, mult prea cald pentru sacii noștri de dormit de iarnă, dar poveștile din jurul sobei au curs și s-au legat până târziu în noapte. Afară începuse să ningă. Dimineață, luăm micul dejun, facem curățenie la canton pentru cei care vor veni în urma noastră și mergem către stână către Cascada din Horn, o cădere de apă de peste 15 m.

Cascada din Horn

     Luăm la pas forestierul către Coza, recuperăm rachetele și ajungem iar în Coza. A fost o tură frumoasă, confirmându-mi încă o dată că cele mai frumoase drumeții sunt cele alături de prieteni dragi și într-un număr mai restrâns.