Se afișează postările cu eticheta drumeții cu copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta drumeții cu copii. Afișați toate postările

11.02.2023

Vacanță în Parâng

    La începutul vacanței de vară, atunci când întocmim planul de drumeții montane alături de copii, criteriile de organizare par să fie atât de multe, încât ajungem repede să le simplificăm: undeva unde nu am mai fost, să nu stăm mai mult în mașină decât pe traseu, dificultatea traseului să fie mediu, iar opțiunile de cazare să fie la îndemână. Să nu uităm ca și prognoza meteo reprezintă un ingredient principal al excursiilor.

    În pană de idei, pentru anul 2022, am ales să mergem pentru cîteva zile la Obârșia Lotrului, cazându-ne la Alpin-Lotru, de unde plănuiam să urcăm zilnic pe câteva trasee ale munților Parâng. 

    În prima zi am urcat pe traseul marcat cu cruce roșie ce urcă pe valea Lotrului către lacul Gâlcescu, unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din Carpați. Am lăsat mașina pe un drum forestier ce părăsește Transalpina, de acolo urcând cu rucsacul de tură în spinare. Traseul merge o bună bucată paralel cu Lotrul, ce traversează câteva poieni cu locuri bune cort, urmând apoi o potecă ce urcă pieptiș către zona alpină. Ploaia torențială anunțată de dimineață ne-a împiedicat să ajungem la lac, fiind nevoiți să ne întoarcem din drum când mai aveam vreo 40 de minute de mers.










    A doua zi am lăsat mașina aproape de cabana Groapa Seacă, la intrarea în traseul marcat cu punct roșu către refugiul Agățat, obiectivul nostru situat la o altitudine de 1750m. Vremea fiind in continuare ploioasă, am ales acest traseu dus-întors, ce urcă în primii 4 km pe un drum forestier bine conturat, de la capătul căruia poteca devine mai abruptă, traversând de câteva ori apele pârâului Jieț, iar după 1 oră și jumătate am ajuns la refugiu. Fiind în timpul săptămânii ne-am întâlnit doar cu un grup mai mare de studenți, ce probabil urmau să rămână la refugiu peste noapte. Refugiul poartă numele Agățat, fiind construit pe o stâncă imensă situată în mijlocul unei poieni. Refugiul pare o construcție interesantă din lemn, este curat, are priciuri cu saltele, destul de încăpător pentru 10-12 persoane. 









19.04.2022

Unde mergem cu copiii pe munte

      În fiecare vară ne-am propus să mergem mai mult pe munte alături de Sofia, încercând să ne bucurăm de mișcare în aer liber. Ideea noastră este că dacă părinților le place mersul pe munte, îi va plăcea și copilului, doar că totul se învață treptat. 

     Primele trasee montane nu trebuie să fie nici prea lungi și nici prea solicitante, astfel încât să nu apară vestitele întrebări „dar cât mai avem?!” sau „mai avem mult?”. Cu toate astea, entuziasmul copiilor este ridicat atât timp cât copiii ascultă o poveste, iar drumeția reprezintă o joacă pe fundalul unor peisaje montane inedite. În timpul drumeției, de obicei, facem pauze dese pentru adunat pietre și bețișoare și pentru urmărirea șopârlelor, fluturilor și altor gângănii. Nu lipsesc din program pauzele de ceva dulce sau pentru mâncat afine.

     Cu toții avem nevoie de energie pe munte, prin urmare, recomand achiziționarea unui rucsăcel în care copiii să-și pună o sticlă de apă, un sandviș și câteva dulciuri, plus o pelerină de ploaie și o bluză mai groasă. Avem însă grijă ca rucsacul să nu devină prea greu și incomod. Bocancii de munte și îmbrăcămintea (tricou tehnic, șosete, pantaloni, polar, jachetă, șapcă) le achiziționăm de la Decathlon, profitând de raportul calitate/preț al produselor, copiii crescând destul de repede, iar hainele nu mai vin de la un an la altul.

     Primele drumeții le-am organizat în munții Buzăului la Focul Viu de la Terca, trovanții de la Ulmet, pe valea Tehărăului, la cascada Cașoca, în poiana Teghii și la așezările rupestre de la Nucu. Anul acesta vrem să ajungem la lacul Vulturilor și să urcăm pe vârful Penteleu. Prin multitudinea traseelor și a accesului facil, am reușit să mergem pe vârful Ciucaș pornind de la cabana Muntele Roșu. Obișnuiți deja cu mersul pe munte, am ajuns și la cabana Omu, urcând pe valea Ialomiței de la Peștera. Vara asta vreau să mergem împreună pe munte și cu cortul pentru cel puțin o noapte cu mii de stele.