Se afișează postările cu eticheta Ultra-maraton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ultra-maraton. Afișați toate postările

23.08.2023

Rarău Everesting 2023

Data: 28 aprilie 2023

Caracteristici: 101 km, + 8700 m diferență de nivel
Număr de concurs: 16
Timp final: 20 ore, 54 minute, 41 secunde
Clasare: locul 3 în clasamentul general

     O nouă provocare în alergare – Everesting, unde organizatorii aleg un traseu montan alergându-l de atâtea ori încât să aduni altitudinea aproximativă a Everestului! Sună bine, nu?!

    La Rarău Everesting, organizatorii au ales un traseu montan de 9.5 km ce l-am alergat de 11 ori.  Așadar, m-am înscris la Rarău Everesting, unde organizatorii au decis să alergăm vreo 100 de participanți dus-întors de la paza pârtiei de schi până pe vârful Rarău, unde vrei să descoperi acele limite fizice și mentale. 

     Zona tehnică de alergare prin pădure a fost în mare parte acoperită de zăpadă, iar dacă la urcare nu crea probleme, coborârea devenea ușor dificilă odată cu scăderea temperaturii, când toată zloata de zăpadă topită pe timpul zilei s-a transformat în gheață, terenul devenind alunecos. Noaptea a venit cu temperaturi negative, ceea ce ne făceau să nu stăm prea mult în checkpointul de la baza pârtiei.

     Nu am avut o strategie anume, am mers mult după cum m-am simțit, considerând că este genul de cursă în care trebuie să fii pregătit și motivat sa suferi, să te chinui în cele 11 ture identice. Organizarea a fost impecabilă, nelipsind nimic din cele două puncte de alimentare și control, atmosfera fiind una cu multa energie si vibe de concert. După aproape 21 de ore de urcări și coborâri pe noroi și zăpadă, am finalizat această provocare în alergare ce se poate lesne povesti, dar fiind mai greu de înțeles până nu o trăiești.











14.05.2023

Ultramaraton Galați 50k

Data: 1 aprilie 2023

Caracteristici: 52 km, + 200 m diferență de nivel
Număr de concurs: 400
Timp final: 3 ore, 58 minute, 58 secunde
Clasare: locul 1 în clasamentul general

      Am ales ca prima alergare din acest an să fie aproape de casă, în pădurea Gârboavele de lângă Galați, unde alerg periodic în perioada toamnă-iarnă. Ultramaraton Galați este un eveniment caritabil pentru copiii cu autism, axându-se mai mult pe cursa de 24 de ore. 
     Fiind înscris la cursa de 50 de km, planul a fost destul de simplu: să alerg de 16 ori bucla aleasă de organizatori, într-un timp de 4 ore, nefiind interesat de locul ocupat, încercând să păstrez un ritm constant. Traseul de 3.2 km străbate pădurea pe o lungime de aproape 1.5 km, diferența fiind aleragată pe aleile asfaltate. Am alergat pe poziția a III-a primii 20 km, câștigând o poziție la fiecare 10 km, astfel că pe finalul cursei am încercat să cresc ușor ritmul și să conserv poziția ocupată.
      În acest an mi-am propus să mai alerg la Ecorun Moeciu de Sus, Carpathia Trails, Făgăraș Rocks, 2x2 Race, Maratonul Pietrei Craiului și Azuga Trail Race.






03.01.2023

Bucovina Ultra Rocks - 4 Summits 2022

Data: 29 iulie 2022

Caracteristici: 85 km, +5400 m diferență de nivel
Număr de concurs: 208
Timp final: 13 ore, 56 minute, 53 secunde
Link: https://bucovinaultra.rocks/

Clasare:
- locul 16 în clasamentul general;
- locul 1 la categoria 40-49H.

    M-am înscris la cursa 4 Summits pentru un ultim test înainte de UTMB, timpul obținut la această cursă fiind un reper solid pentru estimarea timpului final. Statistic, se consideră că pentru cursele mai lungi de 100 km, timpul obținut în prima jumătate a cursei îl multiplici cu un factor de 2.3 și vei obține timpul de la finalul cursei.
    Alergând în 2021 cursa de 110k, mi-a fost mai ușor să întocmesc planul de alergare, dorind să termin cursa într-un timp de 13 ore. Vizualizam ce și unde să mănânc, pe unde voi alerga sau voi merge cu pași grăbiți în cursă. În acest an, Summit 88k a fost ales să fie și campionat național de ultramaraton montan, organizat de Federația Română de Atletism, fiind inscriși mai mulți alergători buni legitimați la diferite cluburi de atletism. Din acest motiv am bănuit că se va alerga tare încă de la start, însă aveam de gând să alerg conform planului de acasă. 
    Ajungând destul de târziu la Câmpulung Moldovenesc, m-am grăbit să ridic kitul de participare de la standurile amenajate din centrul orașului, servind și o pizza mare cu multe brânzeturi, mai apoi revenind la cazare pentru a-mi aranja hainele și rucsacul. Aveam de gând să adorm devreme, startul cursei fiind programat la ora 6 dimineața. A plouat destul de mult în acea noapte, poteca fiind noroioasă până la primul punct de control de la Izvorul Alb. A urmat prima urcare către vârful Rarău, mai întâi pe drumul forestier, apoi pe pârtia de schi parțial acoperită de negura dimineții. Din cauza ritmului susținut, am ajuns cam răvășit pe vârful Rarău după aproape 2 ore de la start, al 21-lea în clasamentul intermediar. Coborârea spre cheile Moara Dracului a mers destul de bine, atent fiind să nu alunec pe pământul și pietrele jilave și să nu mă împiedic de rădăcinile copacilor. Urcarea pe ploaie prin codrii Slătioarei a fost animată de sunetele îndepărtate ale unui urs mai morocănos, ce mi-au grăbit pașii peste copacii doborâți, ieșind cât mai repede din pădure în poiana Todirescu. Lipsa antrenamentului specific în ultima lună s-a simțit, probabil de aici și momentele apatice de alergare mai ales pe urcarea de la Rusca către vârful Giumalău, dar și parțial pe urcarea în nori către Pietrosu Bistriței. Pe ultima parte a cursei am reușit să alerg destul de bine, având energia să urc pe Runc în jur de 28 de minute, ajungând la finiș după aproape 14 ore.
       








03.07.2022

Bucovina Ultra Rocks 110k - 2021

Data: 30 iulie 2021

Caracteristici: 110 km, +6400 m diferență de nivel
Număr de concurs: 113
Timp final: 20 ore, 46 minute, 23 secunde
Link: https://bucovinaultra.rocks/

Clasare:
- locul 12 în clasamentul open masculin.

     Gata să treacă anul și nu am reușit să aștern pe blog câteva cuvinte despre Bucovina Ultra Rocks (mai scurt BUR), fiind doar la a doua ediție, dar care reușește sa atragă precum un magnet sute de participanți. 
     M-am înscris la cursa de 110km, din mai multe criterii: cred că este un număr suficient de kilometri, astfel încât să colinzi câteva trasee turistice inedite, reușind în același timp să ies din acea bulă de confort al alergării, în care ne simțim bine neacceptând și alte provocări.
Startul cursei a fost la ora 0.00, potrivită pentru plecarea la un ultramaraton, prin urmare nu vă pot povesti ce am vazut în timpul nopții, însă odată cu venirea zorilor, am putut admira câteva peisaje de neprețuit din poiana Todirescu din Rarău, de pe vârful Pietrosul Bistriței sau din poiana lui Mândrilă. 
     Planul de cursă a funcționat destul de bine, pe timpul nopții nu am reușit să mă alimentez și hidratez suficient, aceste probleme dispărând pe timpul zilei. Totodată, am reușit să ma încadrez în timpii intermediari ai cursei propuși de la start. Cel mai greu moment al cursei a fost atunci când am rămas fără apă pe cea de-a doua urcare pe vârful Giumalău, pe o vreme caniculară și fără pic de umbră. Cea mai grea, dar frumoasă parte a cursei a fost urcarea de la Zugreni până pe Pietrosul Bistriței, pe o potecă foarte abruptă, ce cred că este mai mult străbătută de alergătorii de la BUR decât de turiști cu rusacul în spinare. În cei 5 km de urcare aduni aproape 1100 m diferență de nivel. Am trecut linia de finish pe lumină, cu câteva minute înainte de a începe o ploaie torențială ce a răcorit frumoasa atmosferă creată de organizatori și voluntari, revenind a o doua zi pentru festivitatea de premiere și discuții amicale cu colegii de alergare cu care m-am tot întâlnit la diverse alte concursuri de-a lungul anilor.







13.10.2021

Ultra Via Transilvanica 2021

Data: 18 iunie 2021

Caracteristici: 164 km, +5800 m diferență de nivel
Număr de concurs: 522
Timp final: 30 ore, 24 minute, 47 secunde
Link: https://maraton.viatransilvanica.com/

Clasare: locul 12 în clasamentul open masculin.

    În anul 2020 a fost inaugurată Via Transilvanica, un El Camino românesc, un traseu conceput pentru iubitorii de drumeție cu rucsacul în spinare sau pe bicicletă, dornici să străbată țara la pas de la un capăt la altul, de la Putna la Drobeta Turnu Severin, pe etape în mai multe zile, funcție de disponibilitate și timp. Oamenii din toate colțurile țării au început să călătorească pe Via Transilvanica, probabil și numărul turiștilor străini va crește în următorii ani. Artizanii acestui drum sunt oamenii hotărâți de la Asociația Tășuleasa Social împreună cu Alin si Tibi Ușeriu, cei care au venit cu ideea marcării unui traseu de explorare și de drumeție.



     Dorind în acest an să străbat porțiunea bucovineană a Via Transilvanica, startul înscrierilor pentru Ultra Via Transilvanica mi-a venit ca o mănușă, pentru a alerga cei 164 de km de la Putna la sediul Tășuleasa Social din pasul Tihuța în mai puțin de 40 de ore (timp limită stabilit de organizatorii competiției). Să nu vă gândiți că m-am dus acolo ca turist, ci am încercat în perioada rămasă până ziua startului să alerg mulți kilometri, întocmind un plan de antrenament și de cursă. Astfel, ca strategie, am împărțit cursa în opt semimaratoane montane, fiecare cu specificul și timpul estimat.


     Startul cursei a fost programat vineri, pe 18 iunie de la ora 18.00 din fața mânăstirii Putna, după ce în prealabil am trecut pe la Tășu, unde a avut loc ședința tehnică a cursei și am ridicat kitul de participare. De aici, am fost preluați cu autocarul către Putna pentru start, tot drumul reprezentând un preambul al kilometrilor ce aveam să-i adunăm. Unii mai volubili, alții mai emoționați sau îngrijorați, suntem informați de Tibi că în prima noapte de alergare ne așteaptă un cod portocaliu de ploi abundente, fiind cu mare băgare de seamă pe unde vom trece. Sfatul primit a fost să stăm uniți câte 2-3 persoane și să alergăm împreună pentru a trece mai ușor noaptea.


Alături de Rapi

     De la prima bornă am alergat într-un ritm moderat către centrul satului, iar la primărie am făcut dreapta pe drumul forestier de pe valea Putnișoara. La nici 3 km de la start, ploaia anunțată nu a fost păcăleală, ci doar o nouă dovadă că prognozele meteo nu mai dau greș. La capătul forestierului, împreună cu Ionel Rapotan am intrat pe o potecă noroioasă pe Bâtca Corbului ce ne scoate pe un drum forestier lat și neted ca în palmă ce ne duce către Sucevița, unde aveam să ieșim chiar în dreptul mânăstirii, de unde am alergat încă un kilometru până la primul checkpoint (Km 20). Ploaia s-a mai liniștit, fiind doar o simplă bură, suficientă cât să înaintăm de acum încolo uzi la picioare și cu hainele jilave.

      O scurtă alimentare cu apă și un sandviș, apoi continuăm pe asfalt, intrând pe drumul forestier de pe valea Mărului, apoi într-un urcuș susținut pe un drum de TAF, unde am avut ocazia să-mi văd pantofii de trail destul de aproape. În ciuda ploii mocănești, încă este lumină (fiind perioada solstițului de vară), bețele de trail sunt utile, iar noroiul și șuvoaiele de apă ce se scurg la vale îmi reduc vizibil viteza de înaintare. Coborârile și urcările dese ori abrupte fac aceasta porțiune până la Vatra Moldoviței o provocare, fiind probabil cel mai dificil segment al cursei. Treptat, ploaia a contenit, însă o pătură groasă de negură face orientarea în teren mai dificilă. Odată cu venirea nopții, funcție de ritmul de alergare al fiecăruia, ne-am adunat în grupuri de 2-3 alergători. Uzi la picioare, urcam și coboram ca într-un carusel, la un moment dat pierdem orice urmă de potecă și ne declarăm pierduți la dispoziția hazardului geografic. Am avut norocul ca in trupă să fie cu noi Sergiu Bersan, bun-cunoscător al locurilor, ce ne-a îndrumat pe drumul cel bun. Am convingerea că pe timpul zilei marcajele traseului sunt vizibile și nu există probleme de orientare, însă noaptea percepția se schimbă radical. 

      Cu capetele mai mult în pământ, înaintăm tăcuți ca niște soldați într-un război, din care fiecare vrea să ajungă la final. Nu am stat mult în tranșee, tot ce îmi mai amintesc este că am sărit multe garduri și am luat în bocanci câteva kilograme de balegă în acea noapte, poteca traversând numeroase stâni de vaci. 

      Primele raze de lumină ale zilei le-am surprins traversând ulițele satului Fundu Moldovei. Cu tălpile picioarelor umede, am simțit o scădere inevitabilă a energiei, înaintând către pasul Mestecăniș. Mersul constant a fost „deranjat” de câțiva voluntari inimoși într-un checkpoint intermediar încropit pe valea Arseneasa, unde, pentru o cafea bună și caldă am dat un autograf pe panoul voluntarilor, alături de ceilalți alergători. În zona înaltă a Mestecănișului s-a așternut o ceață densă, ajungând într-un final în checkpoint-ul de la jumătatea cursei (km 80) după vreo 13 ore de la start, unde m-am schimbat de haine, am schimbat pantofii Hoka Speedgoat 4 cu La Sportiva Akasha (o decizie neinspirată!), am mâncat o ciorbă și un orez bun cu pulpe de pui. 


     A plouat neîntrerupt între Mestecăniș și Vatra Dornei, alergând pe unde s-a putut prin noroaie și șleauri adânci de tractor, primele raze ale soarelui ivindu-se abia la intrarea în oraș. Drumul forestier era atât de plin de apă încât devenise un adevărat patinoar de mocirlă alunecoasă. 


     La checkpoint-ul din Vatra Dornei am fost așteptat de Sofia și Cătălina, am schimbat câteva impresii, am mâncat câteva felii de pizza și mi-am oblojit rănile din talpă. Era ora 11.00, fiind optimist că pot finaliza cursa pe lumină, înainte de ora 22.00. Împreună cu Iulian Voloșincu am plecat către Poiana Negrii, urcând la început pe sub telescaun până la stâna turistică. Fazele de alergare au alternat cu cele de mers susținut, ritmul fiind alterat din cauza bășicilor din talpă ce mă jenau. Abia la checkpoint-ul de la Poiana Stampei, am schimbat din nou pantofii, revenind la Speedgoat, un model mult mai potrivit alergărilor lungi și pentru niște picioare umflate și avariate.




        
     Între Poiana Stampei și Lunca Ilvei, traseul continuă prin Tătaru, ultimul sat din județul Suceava, apoi coborând la gara Grădinița, de unde merge paralel cu calea ferată. Drumul s-a transformat dintr-un forestier într-o potecă ascunsă printr-o pădure deasă de conifere. La un moment dat am ieșit pe sub un viaduct, alergând pe un fals plat până în Lunca Ilvei, ultimul punct de control intermediar. Inimoșii voluntari din punct au încercat să ne ridice moralul, îndrumându-ne calea spre poiana lui Gălan. Fiind sătul de geluri și batoane energizante, aici am mâncat mult pepene. Am terminat șapte semimaratoane, mai aveam încă unul.
     Simt că merg tot mai greu, totul pornind de la oboseală, intrând pas cu pas în cea de-a doua noapte nedormită a cursei. Împreună cu Iulian, am continuat să alergăm porțiunile în coborâre, cu ceva eforturi de orientare din cauza întunericului. Se aud doar pașii noștrii, în rest nimic, ajungând într-un final la o stână animată de focul de tabără și muzica unor studenți ce au inițiat o masă îmbelșugată cu multa branză, urdă, roșii și pâine de casă la care am fost invitați cu mare drag. 
     A urmat un drum forestier cale de vreo 5 kilometri în coborâre, de unde am ieșit la un drum mai lat - Drumul Romanilor. Ușor debusolați, am fost nevoiți să ne orientăm după track-ul înregistrat pe telefon, bezna totală în care ne aflam fiind spartă de un șofer cu un Logan ce căuta la miezul nopții pasul Tihuța. Ne-am cam speriat unii de alții! Au urmat alți 5 km într-o urcare monotonă și hipnotică, ce mi s-a părut părut o veșnicie până la linia de finish, in cauza lipsei somnului mintea jucându-mi feste la aprecierea distanțelor și a timpului.
     La început mi-am propus să termin cursa în 28 de ore dacă totul merge bine sau, în cel mai rău caz, să trec linia de finish. După abandonul de acum doi ani de la UTMB, mi-am spus că, și dacă voi ajunge să mă târăsc ca o râmă, tot am să trec linia de finish. Sunt foarte bucuros că am dus până la capăt această provocare, reușind să termin un traseu de șapte zile în 30 de ore și jumătate în care ne-am împrietenit cu noroiul și pădurea. Alergarea mi-a dovedit încă o dată că suntem mai puternici decât am crede, iar resursele noastre nebănuite trebuie doar descoperite.

La finish



16.05.2021

Ultramaraton Galați 6h

Data: 8 Mai 2021

Caracteristici: cât alergi pe o buclă de 3.2 km într-un timp de 6 ore;
Număr de concurs: 291;
Kilometri alergați: 69.6;
Clasament: locul 2 la general.

     Pe o vreme potrivită de alergat, am participat la o cursă inedită de anduranță, pe o buclă mixtă de pământ, asfalt și piatră cubică de 3.2 km din pădurea Gârboavele, având impresia unui carusel pentru rozătoare. Startul s-a dat sâmbătă dimineață la ora 10.00 pentru toate probele: 3 ore, 6 ore, 12 ore și 24 de ore. În momentul înscrierii m-am gândit că pot reuși să alerg 65 de km, principalul țel fiind acela de a alerga constant pe durata celor 6 ore. Startul a fost destul de tare, luând decizia de a încetini ritmul după primii kilometri, dar cu ochii pe ceas pentru o mai bună contorizare a kilometrilor alergați. În lipsa presiunii unui finiș, nu știu cum a trecut timpul, simțind cursa ca pe alergare plăcută. În concluzie, rezultatul și starea de bine din timpul cursei m-au făcut să încerc să alerg în curând o cursă de 12 ore. 






16.09.2019

UTMB 2019 - Întrebări și răspunsuri

     Ultra Trail du Mont Blanc (pe scurt, UTMB) a reprezentat obiectivul meu în acest an, în care am investit enorm, după posibilități: muncă, emoții, ceva bani și timp, mult timp. Cursa s-a terminat prematur aproape de kilometrul 100, când picioarele și mintea au refuzat să mai colaboreze împreună. La peste două săptămâni de la cursă, am reușit să aștern pe hârtie cauzele abandonului la UTMB, reușind să identific ceea ce a mers bine, ce nu a mers și cam ce trebuia să fac și nu am făcut. Această experiență o voi folosi pentru a fi pregătit pentru competițiile ce vor urma.
        După cursă, fiind încă prins în Chamonix în atmosfera evenimentului, nu am simțit șocul unui abandon - un lucru inedit pentru mine, însă cu cât zilele treceau, nopțile mele de somn erau mai scurte, retrăind în vis de câteva ori cursa pas cu pas, venind la pachet cu mulți de „dacă”, ”oare” sau „poate”. Dacă eram mai bine pregătit, oare terminam cursa și poate reușeam să alerg mai bine, în ciuda problemelor musculare avute? Oare de ce n-am continuat cursa, cu toate că cvadricepșii femurali urlau, iar eu mă mișcam precum un melc? Poate dacă doar mergeam, terminam cursa, însă oare cu ce avarii? Oare nu am greșit strategia de abordare a cursei? Momentul în care am renunțat, iar numărul de concurs a fost ciopârțit de către organzatori a reprezentat o dezamăgire eliberatoare. Știam că UTMB înseamnă frumusețe, agitație, spectacol și multă durere. Am atâtea întrebări și răspunsuri....
        Visul UTMB 2019 nu este un coșmar, ci doar un bilanț frumos al unei idei apărute în urmă cu câțiva ani, din păcate un vis neterminat....deocamdată! Mă consumă mental acest DNF, cu toate că știu că nu este nicio dramă, nu sunt primul sportiv amator care abandonează la o cursă. Însă am fost acolo, alături de alți 2300 de participanți norocoși să alerge cea mai frumoasă alergare montană din lume, am fost acolo într-o atmosferă unică, plină de energie și adrenalină, pentru care cuvintele sunt insuficiente pentru a o descrie.
         Răspunsurile pentru acest abandon nu se regăsesc doar în timpul cursei, ci mai ales în pregătirea cursei de-a lungul întregului an. Am învățat despre mine din această cursă cât din alte zece curse la care am trecut linia de final. Am învățat că nu este suficient doar să alergi și să ai un volum suficient de kilometri, este nevoie de multă diferență de nivel adunată în timpul anului, cât mai ales în ultimele două luni înainte de cursă, când mușchii trebuie chinuiți pe coborârile abrupte. Saltul de la o cursă de 120 km (cea mai lungă alergare de până acum) la 170 de km a fost destul de mare, oare m-am grăbit și am sărit o treaptă?! 
       Am jucat în „Champions League” al alergării montane, mi-a plăcut la nebunie să fiu acolo și să alerg alături de cei mai buni. 





 


Doar atât am putut...

Datele sunt doar pentru statistică

 “A fost odată ca niciodată,
că de n-ar fi nu s-ar povesti”,
cam așa încep toate basmele românești...

...toată lumea știe ce urmează, binele învinge, blablabla..., așa bănuiam și eu cu cea mai lungă alergare montană la care am participat până acum. Totuși, alergarea pe o distanță de 170 de km nu este chiar un basm, cu atât mai mult când nu ai un super-paloș, iar baghete magice nu există. Insă orice baghetă are nevoie de energie, consecvență si mai ales încredere. Am muncit foarte mult pentru această cursă, însă rezultatul îmi spune că nu suficient. Prâslea se dă peste cap de trei ori, în acest an s-a dat doar o dată... 
     UTMB va fi acolo în fiecare an, cu startul din Chamonix, sunt convins că voi avea oportunitatea să revin.