Bate Toaca 2018

     Am ales din nou din calendarul bogat al alergărilor din 2018 competiția  Bate Toaca, o alergare montană organizată foarte bine în munții Ceahlău la sfârșitul lunii iunie. Traseul are o lungime de 38 de km, cu o diferență de nivel de aproape 3000 m, cu trei urcări zdravene la cascada Duruitoarea, Clăile lui Miron și Jgheabul cu Hotar. Iar dacă alergi și la Marathon7500/8500, Bate Toaca reprezintă o cursă foarte bună de verificare.

     Cu lecțiile făcute de acasă și cu antrenamentele reușite în ultima perioadă, am ajuns vineri seara la Durău, locul de start al cursei. Prognoza meteo anunța ploaie pentru acest weekend, totodată un cod portocaliu de inundații pentru județul Neamț. Peste noapte a plouat mult, dimineața aveai șanse mai mari să scapi neudat la duș decât afară. După verificarea echipamentului de către organizatori, startul cursei s-a dat pe o ploaie torențială și o temperatură mai scăzută, fiind deja uzi la picioare, ceea ce a generat un start în forță.

     În prealabil, fusesem anunțați de scurtarea traseului, prin eliminarea coborârii pe Lutu Roșu și urcarea pe Jgheab, având acum doar 28 de km de alergat. Cu gândul de a sta cât mai puțin în ploaie, am recalculat timpii intermediari planificați, setându-mă pe un regim „safety run”.

    Pentru condițiile existente de noroi și ploaie, am urcat destul de repede la cabana Fântânele (cam în 30 de minute), însă de aici către cascada Duruitoarea, apa acoperea mare parte a potecii, creând nesiguranță în momentul când aruncat picioarele la vale. Micile țuțuroaie de apă situate dincolo de cascadă deveniseră ditamai puhoiul de ape, însă ritmul de deplasare era unul bun.

     Cu gândul la cei 18 km rămași, am ajuns la Piatra Lăcrămată la o oră și 37 de minute de la start. Am desfăcut un baton energizant și am dat la vale prin ceață (aici, ploaia s-a mai oprit) către șaua La Pălărie, și de aici, mai departe pe drumul forestier către Poiana Stănile. Mi-a plăcut această porțiune, pentru că am alergat singur, doar eu și gândurile/planurile mele. Ajuns în checkpoint, am luat repede niște napolitane, un gel și un pahar de cola. Strategia părea una simplă: urcare la Dochia, urmată de coborârea spre Durău, cât mă țin picioarele. 

     Am intrat în pădure, unde alergarea devenise anevoioasă din cauza stratului gros de glod. Terapia cu noroi a continuat către Poiana Maicilor, urcând către Clăile lui Miron. Numărându-mi pașii în urcare, sunt uimit de ritmul alert de coborâre ale lui Silviu Bălan și Bogdan Damian (câștigătorii cursei din acest an), care mă anunță în viteză de modificarea traseului, fiind nevoit să întorc la primul checkpoint de pe platoul de sub Ocolașul Mic. Continuând urcarea, funcție de alergătorii ce veneau din față, am putut să evaluez poziția din clasament (eram pe locul 9). La checkpoint aveam să aflu că ne vom întoarce pe același traseu pe care am venit, vom urca la Dochia, apoi ultima coborâre către Durău, pe sub Panaghia și pe la cabana Fântânele.

     La coborâre am alergat destul de bine, însă drumul forestier pe cât e de frumos la coborâre, la urcare devine enervant. Mi-am schimbat foița de alergare cu o jachetă de hiking, ce am cărat-o în rucsac (am fost inspirat!), pe urcarea anevoioasă către Dochia fiind depășit de o fată, Crina Buzgan și de încă un tip care înainta bine cu ajutorul bețelor. Din cauza ploii, voluntarii de pe traseu nu mai puteau nota numerele alergătorilor.

Foto: Dragoș Fânaru

      Ajuns din nou pe platoul Dochiei unde negura limita vizibilitatea, potecile erau inundate, neputând urmări prea bine poteca, am ieșit undeva prin spatele cabanei la checkpoint. De la Dochia, poteca devine destul de clară către stația meteo. Am alergat singur această porțiune de traseu, precaut fiind totuși pe coborârile alunecoase.

     După Fântânele, în zona balustradelor, am fost depășit de încă un alergător - Cristi Man, intrând pe ultima bucată a traseului către camping Leon, linia de finiș a maratonului. În tabără am regăsit o atmoferă frumoasă creată de către voluntari alături de organizatori, mulți dintre ei probabil au tras o răceală zdravănă după statul prelungit în ploaie. Peste ani ne vom aminti cu plăcere de această ediție unică din 2018.
     La final, sunt anunțat de organizatori de poziția a 11-a în clasamentul general masculin și locul 2 la categoria 30-39 de ani, un nou motiv de bucurie, urcând pe podiumul categoriei cu timpul de 5 ore și 10 minute. 

       Nu apuc să stau prea mult la taclale, mă ia frigul și decid să merg la pensiune, unde am stat minute bune sub dușul fierbinte. Spre seară, am revenit la decernarea premiilor, apoi ne-am dat la povești despre cursă, drumeții montane, planuri de concedii și alte planuri de alergare. Voi reveni și în 2019!

Alături de Cristi Man și Sergiu Bersan

Gălățenii au bătut Toaca: Vali, Marian, Flori și Cătălina

     După cursă, m-am odihnit și recuperat destul de bine, reluându-mi alergările pentru cea mai mare provocare din acest an: Marathon 8500.

Efharisto Naxos

     Cauți pe internet o destinație grecească, vrei să te relaxezi pe o insulă cu plaje inedite, nu dorești Thassos, Corfu și nici Lefkada, știi prea bine că Grecia are vreo 6000 de insule dintre care doar 300 locuite, dar tu ești încăpățânat și tot cauți. Nu mai ai răbdare, tastezi pe google: „Greece`s most popular undiscovered island”, iar rezultatul este Naxos, ridici curios sprânceana și spui „asta-i pentru mine!”. 

     Cea mai mare și cea mai fertilă dintre insulele Ciclade, Naxos este considerată cea mai frumoasă, înverzită și muntoasă insulă. Muntele Zas (Zeus) are o înălțime de 1001 m. Legendarul Tezeu a abandonat-o aici pe Ariadna, cu toate că îl ajutase în labirintul cretan. Dionysos, zeul vinului și al extazului, aparține insulei Naxos.

Cum am ajuns în Naxos: 

- cu avionul de la Otopeni la Atena cu compania Wizz Air (zborul nu durează mai mult de o oră și 15 minute);

- de la aeroportul din Atena până în portul Pireu cu autobuzul X96 (biletele le-am cumpărat de la ghișeul de la terminalul sosiri);

- din Pireu până în Naxos cu feribotul companiei Blue Star Ferry (biletele le-am achiziționat online de pe site-ul https://www.directferries.com/). Călătoria durează aproximativ 6 ore, prețul unui bilet dus-întors (economy class) fiind în jur de 75 de euro de persoană. Ferry oprește prima dată în insula Paros, apoi în Naxos;

- pentru deplasarea din Naxos către Agia Anna am ales transportul local în comun (biletele se cumpără de la ghișeu sau de magazinele cu suveniruri);

- într-una din zile am vizitat jumătatea nordică a insulei prin intermediul unei agenții locale de turism (prețul excursiei 25 euro/persoană).

     Cazarea ne-am asigurat-o pe booking.com în stațiunea Agia Anna la un apartament-studio cu cameră dublă, chicinetă, balcon, aer condiționat, wi-fi. Prețurile pentru perioada aleasă de noi (16-23 iunie) pornesc de la 40 de euro/noapte/cameră cu mic dejun continental inclus.

        Am mâncat preparatele locale (souvlaki, mousaka, gyros), precum și pește, fructe de mare la restaurantele de pe insulă. O masă pentru două persoane cu băuturi incluse costă în jur de 30 de euro. La majoritatea tavernelor, masa se termina aproape întotdeauna cu un desert din partea casei.

     Insula Naxos este o destinație de vacanță perfectă pentru relaxare, pentru odihnă pe plajele frumoase și liniștite. Plajele curate sunt acoperite cu nisip fin, amenajate cu umbrele, șezlonguri, terase și magazine în apropiere. Noi am preferat să mergem la plajă pe Agios Prokopios, Agia Anna și Plaka Beach, cele mai frumoase și renumite plaje de pe insulă, fiind catalogate cu Blue Flag. Agios Prokopios Beach este o plajă animată, Agia Anna se regăsește într-un golf, iar  Plaka Beach este plaja cu cel mai fin nisip, având o lungime de 4 km, foarte lată, cu anumite porțiuni destinate nudiștilor, unde poți descoperi și etala adevărul gol-goluț.

Ce am vizitat:

     Orașul Naxos este capitala-port a insulei, dinamică și plăcută. De la cheiuri, urci pe alei abrupte, pe sub arcade, spre Kastro, capitala venețiană. Orașul are un port activ, plin de baruri și taverne. 

    Una dintre cele mai vechi și impresionante priveliști din Naxos este Portara, aflată pe insulița Palatia, unită acum de insula principală. Această poartă uriașă trebuia să fie intrarea într-un templu dedicat lui Apollo început în anul 530 î.Hr., dar niciodată finalizat.

     În epoca clasică, marmura fină și albă era celebră pentru sculpturi și clădiri. În anul 1207, Marco Sanudi a fondat Ducatul Venețian de Naxos, construind nenumărate turnuri și conace. Marmura naxiană era folosită pentru unele dintre cele mai frumoase statui kouros. În NE insulei, se află stațiunea Apollonas, de fapt un sat de pescari, unde în apropiere există o statuie neterminată, despre care se bănuiește că l-ar înfățișa pe Apollo și care zace din jurul anului 600 î.Hr., când a fost abandonată.

     Apiranthos reprezintă o adevărată colecție de case frumoase de piatră, fiind un sat fondat de refugiații cretani care au colonizat coasta de est a insulei.I se mai spune „satul de marmură”, toate străzile fiind pavate cu marmură. Am pornit pe cotloanele satului, bineînțeles că ne-am rătăcit în labirintul ce ne atrăgea.

      Datorită faptului că insula este mare și se poate întreține singură din agricultură, multe din locurile destinate vizitatorilor sunt așezări rurale. Livezile de măslini susțin mare parte din economie. La Eggares am vizitat un muzeu dedicat uleiului de măsline, unde se pot admira câteva instalații tradiționale folosite pentru presarea măslinelor și extragerea uleiului.

    Am vizitat distileria tradițională Vallindras din Chalki, locul unde se obține kitronul, un lichior local din frunze de lămâi. În acest mic muzeu sunt expuse uneltele tradiționale folosite pentru producerea kitronului, ce poate fi cumpărat în trei variante: kitron verde - slab alcoolizat și dulce, kitron galben - tare și mai puțin dulce, kitron incolor cu tărie medie. Am cumpărat o sticlă de kitron verde pentru acasă.

     Pe insula Naxos a fost venerată Demetra, zeița fertilității și a agriculturii, pe una din văile fertile ale insulei fiind ridicat un templu. Vechiul sanctuar a fost devastat cu sute de ani în urmă, iar astăzi putem admira o reconstituire parțială.

     Naxos este insula unde te poți ascunde ușor din calea zgomotului și a distracției estivale, nefiind sufocată de turiști. Insula este o destinație de vacanță de la începutul lunii mai până în luna octombrie, temperatura apei și a aerului fiind constante și îmbietoare de-a lungul întregului sezon.