miercuri, 21 mai 2014

Verde de Siriu

     Sâmbătă - 17 Mai,  împreună cu Sorin, Ștefan și Alex am parcurs două trasee foarte frumoase și pitorești din munții Siriului, unde am regăsit culoare verde în această primăvară capricioasă. Am avut parte de o vreme cu aproape toate anotimpurile într-o singură zi: soare, ploaie, vânt, grindină, iarași soare.
     Am urcat pe marcajul triunghi roșu din comuna Siriu, am urmat drumul forestier ce șerpuiește pe malurile lacului de acumulare până în cătunul Gura Milei, de unde am intrat pe valea pârâului Milea și am ajuns după 5 ore de la start la Lacul Vulturilor.
De aici, am urcat către Poarta Vânturilor și ne-am îndreptat pe marcajul punct roșu (marcaj rar și aproape șters) către Colții Bocârnei, Colții Balei și valea Bradului.
      După aproape 11 ore de mers (plini de noroi și mulțumiți de traseu) am ajuns la coada lacului de acumulare, de unde ne-am orientat către cabana 14 Scaune Cașoca, unde ne-am cazat.
       Pe marcajul punct roșu am descoperit cel mai frumos traseu turistic din munții Siriului.


Pe valea Siriului


Cabana de vânătoare Lacul Vulturilor

Lacul Vulturilor

Coborâre pe marcajul punct roșu

Colții Bocârnei (stânga) și Colții Balei (dreapta)



marți, 13 mai 2014

EcoMarathon 2014

      In acest weekend am participat la al doilea EcoMarathon (lungime 42 km, 2400m de urcare), organizat la Moieciu de Sus, echipa numindu-se MecanTurist Galati.

     Cu un timp cu 1 ora si 8 minute mai bun decat anul trecut - 5h44`, am terminat pe locul 112 din 314 participanti care au luat startul pe ploaie si noroi la categoria Maraton_Masculin_categoria_23-39 ani.
      Ecomarathon este o cursa de neuitat la care imi doresc sa particip in fiecare an!



 Foto: Alexandru Stratulat

Foto: Radu Cristi

Foto: Gabriela Cuzepan

Foto: Radu Cristi

Foto: Cretze Photography

sâmbătă, 3 mai 2014

Pe vârful Penteleu


     Munţii Penteleu sunt o grupă muntoasă din sectorul estic al Carpaţilor de Curbură, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali, fiind delimitaţi de Munţii Vrancei şi de Masivul Podu Calului prin culoarele văilor Bâsca Mare și Bâsca Mică. 
     Impresionează îndeosebi prin culmile sale prelungi, pajiştile întinse şi prin perspectiva extrem de largă pe care o oferă asupra Carpaţilor de Curbură. 
     Astfel, în zilele cu vizibilitate bună, din culmea principală a Penteleului pot fi observate masivele muntoase cuprinse între Munţii Ciucaş şi Munţii Vrancei. 
     Cel mai înalt pisc este Vârful Penteleu, având o inălţime de 1772 m.







Imaginile au fost surprinse la sfârșitul lunii septembrie 2013.