Se afișează postările cu eticheta Lutu Roșu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lutu Roșu. Afișați toate postările

30.01.2021

Weekend hibernal la Dochia

     O vorbă adevarată din popor spune să ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple, astfel că în sensul pozitiv al cuvintelor, tocmai atunci când ne doream o ieșire de weekend pe munte, am nimerit într-o tură organizată de Mirela, mai nou locomotiva mișcării mecanturiste din Galați. Tura a avut loc în februarie anul trecut, când încă nu bănuiam ce pandemie ne paște, ținându-ne închiși în case.
     Dacă majoritatea participanților au plecat de vineri dimineață, împreună cu Cătălina și Alex am plecat la ora 16.00 din Galați, ajungând în parcarea de la Izvorul Muntelui în jurul orei 21.30. Cunoscând destul de bine traseul de pe Lutu Roșu și Piatra cu Apă, am îndrăznit să urcăm în noapte către cabana Dochia, unde aveam să ajungem în jurul orei 1. Traseul  are o lungime de doar 6,5 km însă am făcut multe pauze, pe rucsaci agâțând câteva luminițe și clopoței pentru a ne face simțită preventiv prezența pe traseu. Dacă la început am înaintat destul de greu din pricina gheții de pe traseu, cu cât luam în altitudine, grosimea stratului de omăt creștea, fulgii de nea dansând haios la lumina frontalelor. 


     Ajunși la cabană, am intrat tiptil în camera cu 16 paturi, unde corul Madrigal de sforăituri era la datorie, noi găsind paturi libere lângă cei mai vocali. Mare noroc am avut cu dopurile de urechi, nelipsite din borseta de drumeție, spre surprinderea colegilor de cameră care se mirau dimineață cum am putut adormi.
    Treziți devreme, am servit micul dejun la cabană, apoi rând pe rând ne-am adunat pentru urcarea pe vârful Toaca, apoi la Panaghia. Ulterior, am făcut stînga împrejur, întorcându-ne în șaua Lespezi, de unde ne-am îndreptat către schit, Piatra Lăcrămată și Jgheabul lui Vodă.
     Conform legendei, Dragoș-Vodă hăituind un zimbru rănit de o săgeată, a urcat pe jgheabul cu pricina pentru a-l prinde, zimbrul sleit de puteri fiind răpus în colții stâncoși de sub Piatra Lată, locul fiind denumit Cununa Zimbrului.

Toaca și scara (Foto: Viorel Ion)

Gașca mecanturistă



Piatra Lăcrămată - bloc de gresie și conglomerat , 
modelat de vânturi și ploi (Foto: Viorel Ion)

Capre negre pe Ocolașu Mare


Gardul Stănilelor, cu numeroase stane de piatră, despărțite de jgheaburi

Cabana Dochia

     Duminică dis-de-dimineață, la o temperatură de -10 grade, am ieșit pe terasa cabanei pentru a surprinde răsăritul soarelui din marea întinsă de nori pufoși. 
      Am coborât de la cabană pe Jgheabul cu Hotar, strecurându-ne la început prin jnepeni și afinișuri de nu te mai vezi, apoi o coborâre abruptă pe sub pereți și polițe de piatră, cu un mic popas de regrupare la stînca Dochiei, fiica lui Decebal, care a fost transformată în stâncă de Zamolxes pentru a o scapă de împăratul Traian, cuceritorul Daciei.
       Am avut parte de un weekend plin de zăpadă, discuții amicale si drumeție pe cărările Ceahlăului. Mai vrem...








12.01.2015

„Pitoaca” în ianuarie

     În weekendul 10-11 ianuarie 2015, împreună cu Sorin, Ștefan și domnul Stoica am revăzut după cinci ani Ceahlăul.
       Plecați cu noapte-n cap din Galați, la ora 10.00 plecăm de la cabana Izvorul Muntelui pe traseu către Lutu Roșu, Polița cu Crini și cabana Dochia.
        Ne cazăm într-o cameră cu 4 paturi (condițiile de cazare sunt bune, cabana fiind într-o etapă de renovare semnificativă), mâncăm o ciorbă caldă și o friptură, după care ne îmbrăcăm bine, luăm rachetele de zăpadă și ne plimbăm pe platoul către „Piatra lăcrimată” și Jgheabul lui Vodă. Din păcate, vizibilitatea este redusă, doar urmele noastre putându-se identifica. Vântul bate cu putere, după informațiile găsite pe internet având o viteză de peste 80 de km/h, iar temperatura resimțită de către organism ajungând la -70 de grade Celsius.    Este adevărat că această temperatură este declarată subiectivă și arbitrară, după anumite formule încă nedescoperite de mine.
       Seara intrăm în cameră, stând la povești până la miezul nopții când adormim într-un final, cu vântul șuierând pe la fereastră.

         A doua zi de dimineață. coborâm în sala de mese, aranjăm burțile, după care decidem să urcăm pe vârful Toaca, pe un viscol puternic și vizibilitate redusă. Rachetele de zăpadă sunt utile pe traseu, zăpada având puțin peste jumătate de metru. Pe vârf, aceeași vizibilitate ce tinde către zero.
      Ne întoarcem la cabană, luăm bagajele și coborâm către Izvorul Muntelui pe traseul marcat cu triunghi albastru pe Jgheabul cu Hotaru, Vulturul lui Traian precum și pe la Stânca Dochiei. De la Stânca Dochiei, am coborât pe o ploaie sâcâietoare, ce a continuat și după plecare până la Piatra Neamț.


În fața cabanei Dochia

Urcând către Toaca

Pe vârful Toaca

Panorama către Toaca în nori

Pe Jgheabul cu Hotar