vineri, 12 mai 2017

Ecomarathon 2017

     Dacă aș privi doar rezultatul și timpul obținut la cea de-a cincea mea participare la Ecomarathon, v-aș trimite linkul de anul trecut. E simplu: 4 ore și 43 de minute doi ani la rând!  Să nu credeți că tocmai asta mi-am dorit, nu m-am ascuns prin boscheți pe ultima coborâre așteptând să treacă timpul! Am vrut un timp mai bun, gândurile mele se îndreptau către 4 ore și 30 de minute, însă planul nu a ieșit de astă-dată.
       Am descoperit aceeași atmosferă frumoasă specifică Ecomarathonului, un concurs bine-organizat unde sosesc numeroși oameni dragi și dornici de alergare pe potecile Moieciului alături de cei mai buni alergători montani din țară. 
     Echipamentul de alergare l-am ales de la Compressport (pantaloni și tricou de compresie, șosete și jambiere), o borsetă Salomon Agile 500, în care am înghesuit: o foiță de vânt și ploaie Inov8 RaceUltra, 3 geluri Isostar Endurance, două batoane energizante de la Sponser și 3 tablete Isostar Energy Endurance+. Încălțările au fost de la Inov8 RaceUltra 290 cu care m-am simțit foarte bine, fiind ușori și cu aderență bună la noroi. Am decis să mă hidratez pe traseu de la punctele stabilite de organizatori.
     Prognoza anunța o vreme bună, cu ceva picături de ploaie spre după-amiază, dar cu temperaturi potrivite de alergare. La start, m-am așezat în zona A, destinată unui timp de 4-5 ore. Pornesc în viteză dorind să evit aglomerația de la podețul de lemn, cât și cea de pe urcarea către punctul de hidratare de „La Mândru”. Cu aproape 1500 de participanți, probabil un start decalat de 15-20 de minute între cursa de maraton și cros ar duce la evitarea unor accidentări la start, precum și la diferențierea de la start a celor care aleargă pentru un timp propus de cei care au venit mai mult pentru atmosferă, mișcare și socializare pe traseu.

Foto: Andrei Bălășan

     De la Mândru, urmează o porțiune plină cu noroi, unde mai mult se merge decât se aleargă, însă imediat cum traseul cotește stânga dau drumul la picioare. Ajung la școala din Fundata în 55 de minute de la start. Se aleargă bine pe următoarea porțiune de forestier printre căsuțele localnicilor, urmează ultima urcare de pe prima buclă, apoi cea mai verde și frumoasă coborâre a Ecomarathonului. Nu cobor după cum îmi doream, reușind un timp de 1 oră și 20 de minute. 
Foto: Fabi Nuka

       Urmează bucla doi, urcarea e ușor nămoloasă, cadența pașilor este bună, ieșind către culmea Lungă. Risipa de energie se simte la coborâre către punctul de alimentare de la complexul Cheile Grădiștei, nu înainte de a saluta gașca de copii voioși împreună cu al lor profesor.


Foto: fisheye.ro

Foto: Alina Selinadie

      De la complex urc încet dar consecvent pe un drum forestier recent pietruit, ce a înlocuit poteca de odinioară. Urcarea e mai lină, însă mi-e cam ciudă pentru că au dispărut câteva poteci, în locul lor construindu-se drumuri de acces către pensiuni.
    După punctul de hidratare de sus, urmează o nouă serie de alergare pe asfaltul ce înconjoară complexul sportiv. Pe traseu mă întâlnesc cu „fratele” lui Florin Piersic și cu voluntarul cu fluierul duios, felicitări măi oamenilor - sunteți tari! Îmi place sentimentul de a alerga singur pe această felie de traseu, eu și cu gândurile mele.


Foto:Fabi Nuka

     Cobor poteca către biserica din sat, unde traseul a fost ușor modificat, apreciind inspirația organizatorilor. Simt că am energie, arunc o privire pe ceas, 3 ore și 4 minute, beau două pahare cu energizant și pornesc pe bucla trei. Cătălina și Sofia mă încurajează de pe margine. Urcarea este lungă, poteca înclinată solicitând picioarele. 


Foto: Cătălina Florescu
      
Foto: Cristina Ion

     Trec de „Bisericuță”, cobor destul de bine în valea Bângăleasa, îndreptându-mă către punctul de alimentare către Guțanu. Iau în fugă două felii de portocale și lămâie plus băutură izotonică, urcând în către poiana nesperat de bine, fiind singur din nou și nedepășit până la final S-a terminat Guțanul, de aici fugi prietene că mult nu mai e! Dacă nu alergi acum, atunci când...?

Foto: Lulu Book of Smiles

Foto: Cristian Cioroiu

Foto: Paulian Prăjitură

     Ultima coborâre e de vis, de fiecare dată simt un gol în stomac, emoțiile finișului fiind imense. O nebunie! Traversez puntea, o zăresc pe sora-mea la intrarea pe asfalt, arunc o ultimă privire în urmă și trec linia de sosire pe locul 50 în clasamentul general din vreo 800 de participanți înscriși. A fost o alergare bună, se putea mai bine doar că atât am putut în acest an. La anul trebuie să abordez altfel cursa, iar picioarele sper să nu mai fie timide pe coborârile la vale.

Foto: Alina Selinadie

Foto: Cristi Todoran

     Felicitări organizatorilor, voluntarilor, fotografilor și alergătorilor pentru rezultatele obținute! Ne-am distrat/alergat bine și în acest an. Vă doresc sănătate maximă, mușchi alergați și umflați în natură (nu la tastatură) și multă inspirație!