joi, 28 decembrie 2017

Obiective de drumeţie şi alergare în 2018

     Ne apropiem de sfârşitul anului, moment în care e musai să avem o listă nouă pentru obiectivele 2018. Așa cum toate companiile își fac bugetele pentru anul viitor în perioada octombrie-noiembrie, este necesar să întocmim un plan de activități și să avem puse pe hârtie obiectivele de sănătate - relații - carieră - financiare.

     Îmi propun să călătoresc mai mult alături de familie şi prietenii apropiaţi, din calendarul de călătorie și drumeție nu aș vrea să lipsească drumețiile de weekend în Ceahlău, Ciucaș și Bucegi, o vacanță de câteva zile la schi (probabil la Vatra Dornei), o vacanță în Grecia, dar și în Delta Dunării. O idee mai veche și tot amânată este parcurgerea pe jos și cu rucsacul în spinare a litoralului Mării Negre de la Sulina la Năvodari. 

      Cât despre alergare, deja am scos din dulap hainele groase şi mănuşile pentru a continua alergarea de zi cu zi. Cu cât voi reuşi mai des să părăsesc zona de comoditate, în  frig, pe ploaie sau zăpadă, cu atât mai mult voi îmbunătăţi rezultatele personale la cursele de alergare montană. Mi-am propus să alerg la curse la care nu am mai participat până acum, oferta fiind destul de bogată. Totodată, mi-ar plăcea să alerg creasta munților Făgăraș și Carpații de Curbură de la Predeal la Siriu. Sănătate să fie și apoi multă voință!




joi, 23 noiembrie 2017

2x2 Ultra Sky Marathon

     „2x2 Race" este un „ultra-sky marathon”, o alergare montană în Făgăraș ce se desfășoară la peste 2000 de metri altitudine, ceea ce o face unică la noi în țară. Caracteristicile cursei (45 de km și 4400 m diferență de nivel), locul de desfășurare și traseul (de la Bâlea Lac pe vf.Moldoveanu, apoi pe creastă pe vf.Negoiu și înapoi la Bâlea) precum și numărul participanților m-au determinat să mă înscriu la această alergare încă de la începutul anului.
        Vineri dimineață am plecat din Galați către Bâlea-Lac, locul de start al cursei. Cu multe bagaje, drumul avea să fie destul de lung și obositor, în această perioadă aglomerată a concediilor. Ajunși la Bâlea (zona seamănă cu un talcioc de mașini, peisaj de bâlci ieftin, păcat de peisaj), am montat cortul în zona destinată participanților la cursă, am ridicat kitul de concurs, apoi am stat la taclale până la lăsarea serii și a frigului. La 9 eram în „pat”.



     Noaptea a trecut repede, trezindu-mă la ora 4.45, mai dezorganizat ca niciodată. Am ajuns cu 5 minute înainte de ora startului, echipamentul obligatoriu a fost verificat de către voluntari, nereușind să mă încălzesc suficient de bine.
   Pe prima urcare, în șaua Capra, toată lumea a pornit tare cu oarecare atenție la grohotișul din potecă. Există mai multe poteci întretăiate, ce se adună aproape de creastă, de unde se aleargă către lac, apoi către văioaga Caprei. Îmi place ritmul, poate este cam tare, dar vreau să trec repede de zona „la 3 pași de moarte”, unde de obicei se crează dop și pierzi minute bune. 
              
Foto: Ovidiu Matiu
      
    Între Monumentul Nerlinger și vârful Mircii descoperim o zonă bună de alergat, privesc la ceas și constat că sunt în grafic cu timpii intermediari planificați, atent fiind asupra alimentației și hidratării. Pe coborârea de pe vârful Mircii către Iezerul Podu Giurgiului calc pe o piatră instabilă și colțuroasă, având parte de o julitură frumoasă pe coapsă. Fac refill-ul bidoanelor cu apă, nu stau mai mult de un minut în checkpoint, urcând susținut și constant către șaua Podragului. De aici, practic am alergat tot segmentul către  Viștea Mare, urcarea fiind foarte abruptă. Prin natura traseului, 2x2 îți oferă prilejul să afli locul provizoriu ocupat, socotind ceilalți alergători ce coborau deja de pe Moldoveanu (cred că eram pe locul 18). 


Pe vârf (Foto: Mihaela Pavel)

     Am ajuns pe Moldoveanu la ora 8.35, mi-e bine, vizualizând cursa în avans. La întoarcere începusem să simt lipsa apei, la Podu Giurgiului reaprovizionez, iar pe urcarea către vârful Mircii mă mișc destul de greu, parcă fără energie. Îmi revin ușor-ușor, aproape de „Paru de Fier” mă salut cu Ionuț Bocănială, el fiind în drumeție către Moldoveanu.


Foto: Tabere și Circuite

Foto: Ionuț Bocănială

     Traversând zona „La 3 pași...”, dau drumu la picioare, dar mi-e foarte sete și nu mă simt deloc în forță. Mi-e ciudă că lipsa apei mă poate costa cursa, gestionând deficitar acest aspect. Este destul de cald, merg susținut către lacul Capra, iar de aici reduc ritmul către vârful Iezerul Caprei. Kilometrii se scurg din ce în ce mai greu, în Turnul Paltinului tocmai ce aterizează un elicopter SMURD pentru a prelua o alergătoare accidentată. În sfârșit, ajung la checkpoint-ul „ascuns”: apă, multă cola, ceva mâncare și am plecat mai departe. Trec de o zonă expusă a traseului, asigurată prin cabluri, urcând constant către vârful Lăițel. Am reintrat în ritm, alergând cu spor către lacul Călțun, de unde am luat băut apă și am umplut bidoanele.

Foto: Andrei Staicu

     De la Călțun se urcă spre Portița Călțunului, apoi prin strunga Doamnei către vârful Negoiu. Mi s-a părut cel mai greu segment al traseului, știam că este ultima piatră de moară a zilei. Cu siguranță nu ai timp să te plictisești pe acest traseu, traversarea în strungă este îngreunată de numeroși turiști cu rucsaci voluminoși în spinare. Ni se oferă spațiu, suntem încurajați și continuăm spre vârf. Pe Negoiu, fac repede stânga-împrejur și dau la vale. Umplu din nou bidoanele cu apă din lacul Călțun. De la Lăițel rămân singur în alergare, îmi place această senzație. Din șaua Caprei, poteca este foarte aglomerată de turiști, primind ceva încurajări de final: 10 ore și 20 de minute, locul 30 la general, 27 la masculin.

Foto: Andrei Staicu
Câteva date tehnice:

Segmente: 
lacul Bâlea- șaua Capra: 15 minute
șaua Capra- vf. Moldoveanu: 2 ore, 35 minute
vf.Moldoveanu - șaua Capra: 5 ore, 15 minute
șaua Capra- lacul Călțun: 7 ore 
lacul Călțun - vf. Negoiu: 7 ore, 50 minute
vf. Negoiu - lacul Călțun:  8 ore, 25 minute
lacul Călțun - șaua Capra: 10 ore, 5 minute
șaua Capra - lacul Bâlea: 10 ore, 20 minute (timp final)

Încălțăminte: Inov8 Race Ultra 290 (excelenți ca aderență, ușori, m-am simțit bine cu ei, nu m-au ros, fără nicio unghie neagră).

Alimente: am pornit de la start cu 1 litru de apă cu izotonic, am mai băut apă de la check-point, de la un izvor din văioaga Caprei, precum și din lacul Călțun. Am consumat 4 geluri, 5 batoane, 2 fiole de magneziu,un activator și câteva tablete de magneziu, toate de la Isostar. 
Nu am folosit bețe de trekking, probabil mi-ar fi fost utile în unele zone, dar m-ar fi încurcat în zona lanțurilor și a cablurilor.

Foto: Ovidiu Matiu

     Mi-a plăcut 2x2, vreau să revin pentru un timp mai bun, cu atenție sporită pentru hidratare și un antrenament specific Făgărașului.


vineri, 13 octombrie 2017

Provocarea MPC

      Maratonul Pietrei Craiului (pe scurt, MPC) este una dintre cele mai căutate competiții de alergare montană din țară, fiind programată de fel în primul weekend al lunii octombrie.      
     Aproape 800 de alergători s-au înscris în acest an, dornici de a juca hora în jurul Pietrei Craiului. Încă de luni-marți din săptămâna MPC, prognozele meteo nu arătau o vreme prielnică alergării: frig, ploaie, iar la altitudini mari un strat consistent de zăpadă. Și cum de la o vreme încoace, prognozele se adeveresc, organizatorii au decis în ultima clipă modificarea traseului, precum și un echipament obligatoriu suplimentar. La cât a plouat în acest weekend, toți alergătorii ar trebui să ne mutăm în Africa pentru a săpa câteva fântâni!

Vineri în Zărnești

     Sâmbătă dimineața la ora 9.20, pe o ploaie măruntă și rece, s-a dat startul MPC, după ce în prealabil am fost verificați la echipament. Ca de obicei, nu sunt inspirat și iau startul cam din spate. Se pleacă tare, am început să depășesc pentru a nu prinde poteca blocată la intrare pe valea Crăpăturii. Cu toate acestea, tot erau vreo 100 de persoane în fața mea.

La start alături de Dana Vodă

      Pe urcare am un ritm acceptabil, trecem în șir indian printr-o pădure de foioase apoi pe un grohotiș alunecos. Dincolo de jumătatea văii suntem înconjurați de zăpada căzută de vineri noaptea. Ploaia s-a transformat în ninsoare. Ies în șaua Crăpăturii, de aici se aleargă bine către cabana Curmătura - primul checkpoint de pe traseu. Traversând poiana Zănoaga, intru în pădure și pe o potecă alunecoasă dau la vale către fântâna lui Botorog. Plouă, plouă din nou! 


Foto:Mihaela Pavel

     Urmează o porțiune clasică a MPC-ului către Măgura - casa Folea - șaua Joaca - la Table, ultima porțiune fiind acoperită cu zăpadă proaspăt cernută. 


Foto: Maramontsport

      La Table, checkpoint-ul este animat de numeroși voluntari, dornici să ajute concurenții. Ce bun ar fi fost un ceai cald, dar nu-i bai, mergem înainte! De aici, urmează o buclă de 6 km către poiana Grind cu revenire la Table. Pierd câteva minute pentru a-mi schimba bluza jilavă cu una uscată, iau mănușile groase și pornesc în alergare pentru a nu mă lua frigul. Cred că organizatorii nu au fost inspirați cu introducerea acestei bucle în traseu, mai ales că nu au fost făcute înregistrări și nici indicațiile primite nu au fost clare, alergătorii întâlnindu-se pe buclă venind din ambele direcții. Pe această buclă nu a existat punct de control, așadar pe ceasuri vor apărea diferențe de kilometraj. Revenit în checkpoint-ul de la Table, observ câțiva alergători înveliți în foițele de supraviețuire. Frigul și lapovița s-au întețit.
      Motivat de cele văzute, nu mai e de stat aici și încep alergarea către poiana Mărtoiu. Se coboară pe valea Mărtoiului, apoi se urcă pe piciorul Ciocracului spre Padinile Frumoase.  Faptul că nu m-am putut alimenta suficient pe parcursul cursei s-a observat pe această urcare dificilă din cauza stratului gros de zăpadă. Batoanele au înghețat, iar gelurile nu le puteam folosi. Am înaintat greu, fiind depășit de câțiva alergători. Senzația mea este că această urcare a fost mai epuizantă decât clasicul către refugiul Diana. Ajuns în poiană, se coboară către cabana Curmătura, la început o potecă abruptă plină cu zăpadă, urmată de  un derdeluș pe grohotiș și la final un forestier ce duce către cabana Curmătura. Lucian Clinciu este în zonă, ne încurajează, atent fiind la securitatea participanților.


Foto: Tedy Toader

     La intersecția de trasee din vecinătatea cabanei, voluntarii notează numerele și ne invită fie la cabană pentru revenire, fie să dăm la vale către Prăpăstiile Zărneștilor pe poteca turistică marcată cu bandă albastră, eu alegând cea de-a doua variantă. Această porțiune de traseu mi-a readus bucuria alergării, desumflat fiind de ultima urcare. În Prăpăstii, aflu de la voluntari că mai sunt încă 7 km până la finiș, ce îî străbat nesperat de bine. Din grabă, încurc străzile și ies către finiș pe celălalt sens de alergare, spectatorii îmi fac semn și revin pe trasa de finiș. Ceaiul fierbinte primit la final plus plăcinta cu mere au fost bestiale!

Gata și MPC-ul!

      A fost o ediție interesantă, cu un traseu nou, cam lung pentru condițiile meteo existente (45 de km și 2500 m diferență de nivel). Mi-a plăcut provocarea din acest an, cu siguranță experiența câștigată îmi va fi de ajutor pentru alergările următoare. Cu toții am avut ceva de învățat de la MPC: organizatorii, voluntarii și mai ales, alergătorii. Important e să devenim mai responsabili în tot ceea ce facem! Cert este că organizatorii și voluntarii s-au străduit pe cât posibil să ofere siguranță pe traseu participanților, iar participanții și-au atins/depășit limitele.

La Pensiunea Doi Crai, am fost așteptați de gazde cu ceai fierbinte, lămâie și medicamente

     Pentru statistică: am terminat alergarea în 6 ore și 25 de minute (nu sunt sigur pentru că am oprit ceasul la minute bune după finiș). Clasamentul final încă nu a apărut pe site-ul competiției.

    Adăugare: Azi pe 7 ianuarie, a apărut clasamentul general, remarcând că am terminat pe locul 89 în clasamentul masculin, locul 42 la categoria 30-39 ani.




marți, 3 octombrie 2017

Istrița Escape

     La sfârșitul săptămânii trecute am alergat la Istrița Escape, o competiție de alergare montană desfășurată pe potecile și drumurile forestiere de pe dealul Istriței.
     Istrița Escape este un concurs mic, fiind de-abia la a doua ediție, cu startul, sosirea, masa și premierea toate în același loc, la Sărata Monteoru. Aflasem de pe facebook de acest eveniment și am ținut morțiș să particip în acest an din mai multe motive, din care amintesc doar două: sunt buzoian la origine, iar Sărata Monteoru este relativ aproape de Galați (cam 150 de km distanță).

Schița traseelor

      Au fost organizate 3 probe: de cros sau „fun-run” de 9 km, semimaraton și maraton, toate cu aproape 120 de participanți. Traseul bine marcat cu benzi și cu vopsea oferă diversitate: poteci întortocheate prin pădure, pante și fânețe, vreo două urcări mai importante și panorame către Bărăgan și Subcarpații Buzăului. Înscrierile s-au făcut online, dar te puteai înscrie și la fața locului în ziua concursului. 
      Isprava mea de la proba de semimaraton (de fapt, au fost aproape 25 km și peste 900 m diferență de nivel): timp obținut 2 ore și 26 de minute, locul 6 la open masculin, locul 3 la categoria 30-39 ani. O alergare bună și o mică realizare!
     După concurs, ne aștepta o fasole cu o ciozvârtă de ciolan, astfel că toată lumea a rămas în zonă pentru socializare și schimbul obișnuit de impresii. Organizatorii și voluntarii au fost extrem de activi, de apreciat atmosfera creată pentru pătimașii alergatului pe coclauri.
     Nu cred că multă lume din zonă știa de acest eveniment, totuși e bine că lumea se mișcă, iar cu câteva completări/îmbunătățiri și o mai mare popularizare, Istrița Escape va crește în următorii ani. Urmează Maratonul Pietrei Craiului!

La start cu gașca din Galați


La sosire

Poftă bună la alergat! Cu Marian,Vali și Cristi. Felicitări master-chefului!


joi, 14 septembrie 2017

Ultramaraton CiucașX3 - 2017

     CiucașX3 este o alergare montană celebră în România, cu punctul de start și de sosire la Cheia. De câțiva ani, în al doilea weekend din septembrie, se întâlnesc cei mai buni alergători și pasionați de trail-running, numărul total de participanți înscriși fiind de aproape 2000 la toate cele 3 curse din cadrul evenimentului. Chiar dacă simți că nu ești pregătit pentru a lua startul la cursa de ultramaraton, merită să îți programezi weekend-ul cu pricina în această zonă.
   Este un sentiment plăcut să alergi pe munte. Traseul este foarte variat, peisajul schimbător mai tot timpul, sunt și momente grele în cursă, însă, la final vei rămâne cu amintiri de neuitat, prieteni noi și o încredere în forțele proprii.
      Am vizualizat de multe ori cei 105 km sau cele 18-20 ore de alergare, gândindu-mă cum să le abordez. Un ultramaraton înseamnă ambiție, gândire pozitivă, psihic tare și mulți kilometri alergați. CiucașX3 este o cursă la care înscrierile se deschid pe la începutul lunii aprilie, astfel încât, stabilit ca obiectiv, vei fi motivat suficient încât să nu tragi prea tare mâța de coadă și să reușești să ieși la alergat pe frig, pe ploaie sau când somnul este mult prea dulce. Atunci când vei reuși să ieși mai des din zona de comoditate, vor apărea cheful de alergare și îmbunătățirea rezultatelor personale.
Foto: Irina Anton (fisheye.ro)

          Fiind o cursă lungă, cu harta în față am împărțit cursa în 3 porțiuni aproape egale. Prima parte este de la start până în pasul Bratocea la DN1A, de aproximativ 30 de km și cuprinde o zonă spectaculoasă a cheilor văii Stânii, urcarea pe vârful Ciucaș, dar și porțiuni alergabile în pasul Boncuța și pe culmea Bratocii. Am pornit încet de la start, am alergat doar porțiunile ce le-am considerat că mă ajută, în rest am mers susținut. Am ajuns la Bratocea într-un timp de 4 ore și 23 de minute. 
Foto: Irina Anton (fisheye.ro)


Foto: Cornel Pochiu (fisheye.ro)

      Al doilea segment urmează creasta golașă a Grohotișului, de la Bratocea până la barajul Măneciu, pe o distanță de 32 de km, în mare parte alergabilă, având doar câteva porțiuni de urcare ușoare pe Bobul Mic, vârful Grohotiș și pe vârful Nebunu. În vârful Grohotiș am fost informat de voluntari că sunt pe locul 18 la general, având senzația că sunt undeva pe 30-35. De la releu până la baraj se coboară pe un forestier lung, ultima porțiune fiind „demarcată” de localnici, deci cu ceva probleme de orientare. Am ajuns la checkpoint la 8 ore și 50 de minute de la start.



Foto: Elena Postolache

     La Măneciu aveam trimis bagaj cu haine de schimb, câteva geluri, batoane și o pereche de încălțări în caz de urgență. Am mâncat: o ciorbă, colivă, găluște cu prune și cașcaval cu napolitane. Nu încerca să înțelegi poftele din timpul unui ultramaraton.
     Al treilea segment continuă de la baraj pe un drum forestier lung către vârful lui Crai, destul de sărac în surse de apă. Am alergat câțiva kilometri singur, ajungându-l din urmă pe Vlad Pop. Împreună ne-am dat la vorbă și la alergare, reușind timpi buni pe această porțiune de traseu. Aveam să aflu că Vlad aleargă pentru copiii cu afecțiuni oncologice din tabăra MagiCamp. Din Tabla Buții se coboară pe plaiul Cetății către valea Stânii. La checkpoint, meniul este foarte bogat, voluntarii inimoși oferind chiar și păstrăv la grătar. Tot ceea ce mănânc sunt brânză sărată cu roșii și măsline.


Foto: Octavian Ivanov

     Urmează cea mai abruptă urcare a zilei, pe valea pârâului Sterp: în 3 km se urcă aproape 900 de metri. Reușim să ieșim sus în culme după 1 oră și 15 minute, pe o potecă solicitantă. Salutăm voluntarii din culmea Zăganu, îmbrăcăm foițele și ne îndreptăm spre Gropșoarele. Marcajele luminoase sunt destul de dese, însă devin invizibile din cauza ceții dense. Reușim să rătăcim poteca de pe Gropșoarele, deși știam că trebuie să o luăm în dreapta, din neatenție ne avântăm spre stânga în jnepeniș până la genunchi. Ieșim repede din încurcătură, alergând spre Răscruce. În jumătate de oră, ieșim la cabana Silva la kilometrul 100, stând câteva minute de vorbă cu voluntarii. Dăm la vale către Cheia, aruncând câteva priviri în urmă din dorința de nu fi depășiți până la final.
        Trecem împreună linia de finiș după 16 ore și 31 de minute, locul 12-13 în clasamentul general.
Alături de Vlad 

     Am alergat în echipament Compressport (colanți, tricou, bentiță, șosete, jambiere). După kilometrul 50, jambierele de compresie mă deranjau și le-am dat jos. M-am simțit bine cu Inov8 Race Ultra 290, reușind să ajung la final fără nicio bătătură. Din vesta de alergare am folosit geluri Endurance, batoane High Energy și tablete energizante, toate de la Isostar. Alte accesorii: foița impermeabilă Inov 8 Race Ultra Shell, colanți lungi și o bluză cu mânecă lungă.
Vulturii Ciucașului (Foto: Vlad Rădulescu)

     Nivelul de organizare al evenimentului este foarte ridicat, felicitări coordonatorilor și voluntarilor! Nu este ușor să organizezi un asemenea eveniment de amploare, cu trei curse diferite, încercând pe cât posibil să mulțumești pe toată lumea - nota 10! Ne vedem cu siguranță și în 2018!

miercuri, 30 august 2017

Sfântu...Sfântu Gheorghe

...acolo unde bătrânul Danubiu își pierde și apa și numele în mare...
     Cu aceste cuvinte a ales Jean Bart (pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez) să înceapă cel mai frumos roman maritim scris din literatura română, Europolis. Plasarea acțiunii este făcută într-un cadru natural ce s-a schimbat mult în ultimii 150 de ani. Așa cum am învățat la școala generală, Delta Dunării este cel mai tânăr teritoriu românesc, formându-se recent prin depunerea aluviunilor aduse de către Dunăre.



     Dacă vrei să ajungi în Delta Dunării, ai nevoie în primul rând de timp. De la Galați, pe oriunde ai pleca, drumul durează 3 ore până la Murighiol, localitate ce în antichitate era port la Marea Neagră dar și la fluviul Dunărea, asemănător comunei Sfântu Gheorghe de astăzi.
    Am pornit cu o barcă închiriată prin telefon, timp de aproape 2 ore călătorind sinuos pe brațul sudic al Dunării. Accesul la Sfântu Gheorghe este posibil doar pe cale navală, cam dificil aș spune, dar dorind să văd partea plină a paharului, amintesc: simplitate, liniște, mașini puține, lipsa iubitorilor de grătare și gălăgie, fițe și mofturi. Partea goală constă doar în mentalitatea unor investitori în turism/barcagii neserioși care vor să dea tunul rapid și văd turistul ca pe o știucă ce trebuie stoarsă fără remușcări. 
     Sfântu Gheorghe este, cu mici excepții, un sat cu ulițe strâmte și prăfuite, cu case vechi, specifice localităților pescărești. Din loc în loc, câteva pensiuni îngrijite și case zugrăvite cu alb și albastru (culorile Deltei) completează peisajul plat al satului. Nu prea ai ce vizita în sat, fiind amenajat doar un mic muzeu deschis ocazional. Câteva blocuri comuniste dau impresia unui decor dezolant, în ciuda debarcaderului modernizat. 











     Sunt câteva magazine alimentare bine aprovizionate, un bancomat și vreo 4-5 terase unde poți mânca. Mi-au atras atenția câteva anunțuri de vânzări de case abandonate și dărăpănate.Există posibilitatea cazării în camping la cort sau căsuțe din lemn acoperite cu stuf, situate la ieșire din sat spre plajă.
     Din sat și până la plajă poți merge fie pe jos cei 2 km, fie alegi să mergi cu o remorcă prevăzută cu băncuțe trasă de o mașină de teren. Plaja sălbatică este foarte lungă, suficient de lată încât să nu te deranjeze vecinii de rogojină, aproape goală dimineața, nisipul este foarte fin, apa destul de mică, trebuind să mergi ceva metri pentru a ajunge la adâncime. Locul în care se varsă Dunărea în mare este un spectacol al naturii și al valurilor.










     Mâncarea nu dezamăgește, pentru cât costă o masă de pește la oraș, fiind mai mult decât rezonabilă ca preț. Nu am poze cu mâncarea, fiind mult prea flămând pentru fotografii. Se mănâncă bine: storceag, borș pescăresc, crap și somn prăjit cu mujdei cu mămăliguță, icre și saramură.

     Delta Dunării este un loc frumos ce merită văzut, Sfântu Gheorghe - un sat autentic ce va mai dăinui câțiva ani ispitei turismului în masă și a modernizării excesive. Peisajele, apusul de soare, cerul incredibil de înstelat, relaxarea pe plajă sunt de neprețuit.

luni, 21 august 2017

Drumeție în munții Siriu

       O drumeție în circuit, într-o zi cu vreme bună în munții Siriului. Acest lucru ni l-am propus și l-am făcut la mijlocul lunii august. 
      Am pornit de la coada lacului Siriu, dimineață în jurul orei 8.45, de unde am parcat mașina în zona izvorului amenajat unde apare marcajul bandă roșie, ce insoțește poteca pe valea Neagră până la Poarta Vânturilor.
      Pentru a ajunge aici, din DN10 în direcția către Brașov, după ce treci de viaductul Grămăticu se face un drum pietruit la stânga către fostele amenajări ale șantierului de construție al barajului, precum și ruinele fostei stațiuni climaterice Băile Siriu. Zona respectivă nu arată grozav, iarba verde nu prea există, totuși are lipici pentru pasionații de picnic sau de camping. 


            La cabana Valea Neagră găsim prima săgeată indicatoare către Lacul Vulturilor. De aici, drumul forestier este lesne de urmat, nefiind probleme de orientare până în capătul lui, unde găsim un izvor și o săgeată de lemn ce ne trimite într-o urcare accentuată timp de o oră și jumătate prin pădure până la Dosu Muntelui (ora 10.45), unde este amplasată o stână și găsim un izvor amenajat.





          De la Dosu Muntelui, poteca merge pe curbă de nivel prin pădure până la Poarta Vânturilor (ora 11.30), ce reprezintă o șa largă între vârfurile Siriu (sau Bocârnea) și Mălâia, ambele cam cu aceeași altitudine (1657 m-1662 m). În șa, găsim o cruce ridicată de către jandarmii montani buzoieni și o "barabaftă" de construcție cu o hartă veche topografică nefolositoare. Acum 3 ani, exista aici un stâlp cu săgeți indicatoare.





          Coborâm spre Lacul Sec (sau Mlaștina Vulturilor), apoi ajungem la Lacul Vulturilor (ora 11.45), îndrumați fiind de zgomotul motoarelor de la mașinile 4x4 ale turiștilor. Așa este la modă acum....Îmi amintesc de prima dată când am ajuns la Lacul Vulturilor, prin 1998, în perioada liceului. Atunci doar localnicii știau de Lacul Vulturilor, ulterior reclama făcută pe internet și tv invitând poporul la drumeție, dar și la lăsat gunoaie pe munte. Acum zona s-a antropizat excesiv, ca mai toate locurile unde se poate ajunge cu mașina. Lacul este situat într-un cadru natural deosebit de impunător, având forma unei elipse cu axa mare de 100 m și axa mică de 60 m și o adâncime maximă de 3 m.





           Mâncăm ce avem în rucsac și ne urnim către Colții Măgăreței (ora 13.30), unde cu mulți ani în urmă au fost aduse capre negre din munții Retezat. Nu am văzut niciuna! De aici, hotărâm să urcăm pe cupola singuratică a vârfului Siriu (ora 14.30), savurând câteva afine uitate de localnici care au ras tot.





           De pe vârf decidem să coborâm către Colții Balei, pe poteca marcată teoretic cu punct roșu ce coboară pe valea Bradului către coada lacului. Pe vârf găsim urmele tranșeelor săpate în Primul Război Mondial. Am zărit doar câteva marcaje răzlețe vechi de la Asaltul Carpatilor din anii 70-80, zona fiindu-mi cunoscută de la o recunoaștere de traseu în urma cu 3 ani alături de colegii de la Mecanturist. Colții Balei prezintă o zonă de gol alpin cu pereți stâncoși și abrupți.







     Zona este pitorească, sub vf. Siriu existând un izvor cu apă bună de băut. Trecem pe lângă două stâni, după care începem să coborâm pe un drum forestier mocirlos prin pădure până aproape de coada lacului (ora 17.00), de unde recuperăm mașina.





Schiță cu caracter pur orientativ. Documentați-vă înainte de a porni pe munte!