Se afișează postările cu eticheta Transylvania 50K. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Transylvania 50K. Afișați toate postările

03.07.2018

Fuga de luna mai

   În luna mai, mi-am propus si am reușit să particip la 3 competiții de alergare montană: din nou la Ecomarathon cu dorința de a obține un „personal best”, prima alergare în munții Măcin - cea mai apropiată alergare de casă, apoi Transylvania 50k - o cursă tare în munții Bucegi. 
  Pentru a 6-a oară am alergat potecile din jurul Moeciului, și parcă, de astă dată, vara timpurie a oferit cel mai frumos și verde Ecomarathon. Obiectivul propus a fost îmbunătățirea timpului obținut doi ani la rând, în acest sens fiind conștient că trebuie să schimb ceva în alergările de zi cu zi. Astfel, am încercat să compensez lipsa diferenței de nivel ce nu prea o pot aduna în Galați, cu un număr mai mare de kilometri alergați. Astfel, am obținut un timp de 4 ore și 37 de minute, locul 28 în clasamentul general masculin. 




     Următorul weekend am alergat în munții Măcin, la proba de semimaraton (24 de km, +900 m diferență de nivel). Am luat startul, curios fiind de cum mă voi recupera după Ecomarathon. Cunoșteam traseul destul de bine, încă de la start m-am situat în primul pluton compus din 6-7 alergători. Am ajuns repede pe Țuțuiatu, apoi pe o potecă lată prin pădure. Am tras destul de tare, la urcarea spre culmea Pricopanului, un grup de turiști anunțându-mă că sunt pe locul 3. Am ajuns la linia de finiș pe locul al doilea, urcând pentru prima dată pe un podium al alergării montane.


Foto: Georgiana Popa

Foto: Iulian Răzvan

Foto: Floricica Neacșu

       A urmat Transylvania 50K, o alergare cu lungimea de 50 km și 3300 diferență de nivel, unde datorită promovării britanice a organizatorilor, aproape jumătate dintre concurenți înscriși sunt străini. Pe o vreme bacoviană, startul cursei s-a dat la ora 7.00, odată cu luarea în altitudine au apărut peticele de zăpadă, hornul Mălăieștiului era plin de zăpadă, iar la Omu ninsoarea și vîntul își făceau de cap. Ca urmare a comentariilor din anii trecuți, organizatorii au marcat foarte bine traseul, iar punctele de alimentare au fost bogate. Cunoașterea traseelor reprezintă un plus la alergarea montană, mai ales în privința gestionării efortului și a planului de nutriție și hidratare. Sunt mulțumit de timpul obținut și de locul ocupat în clasament, schimbările făcute în planurile de alergare fiind inspirate.


Foto: Andrei Manu

Foto: Bogdan Todea

Foto: Edi Hîrjoi

Foto: Dragoș Fânaru


Foto: Nicu Chirobocea