Cu ocazia participării la ultramaratonul montan Lavaredo Ultra Trail, am decis să petrecem o săptămână de vacanță în munții Dolomiți la Cortina d`Ampezzo, o destinație populară de schi în sezonul de iarnă, de via ferrata, trail running, drumeție și ciclism pe perioada verii.
Munții Dolomiți se situează în nordul Italiei la granița cu Austria, până acum vreo 100 de ani aparținând Austriei, prin urmare în zonă se vorbește mult germană, iar arhitectura caselor și inscripțiile rămase te fac să te simți de parcă nu ai fi în Italia. Din anul 2009, Dolomiții sunt declarați patrimoniu mondial al UNESCO. Nu prea am cu ce să-i compar decât cu Carpații noștri, însă am rămas efectiv uimit la prima vedere cu Dolomiții, cu cele mai frumoase peisaje montane, având 18 vârfuri de peste 3000 m altitudine, despărțite de văi adânci străjuite de pereți vertical înalți.
Pentru cazare am ales Peaio, o localitate micuță situată la 15 km de Cortina. Condițiile de cazare, precum și tariful ne-a atras către această pensiune. Aveam să aflăm că nu este chiar un sat oarecare, pentru că în Peaio s-a născut Italo Marchioni, inventatorul cornetului de înghețată. Cunoaștem cu toții cât de buni sunt italienii în înghețată.
Pentru a profita din plin de frumusețea Dolomiților, ne-am propus să mergem zilnic în drumeție. În prima zi am vizitat Cortina, regina munților Dolomiți, cu străzi de poveste, vile și case cu glastre de flori la ferestre. Peste tot este curat și aranjat, ca o adevartă capitală a muntelui.
Ziua următoare am mers la Tre Cime di Lavaredo, simbolul Dolomiților ce îl găsim pe majoritatea hărților și ghidurilor montane. Pentru Tre Cime am luat autocarul din Cortina către Passo Tre Croci, Lacul Misurina și mai departe către Rifugio Auronzo. Drumul este superb, cu multe serpentine și cu porțiuni înguste unde încape doar autocarul. Ajungem în parcarea de la Rifugio Auronzo situat la altitudinea de 2320 m și o luăm la pas spre primul indicator ce prezintă traseele. Pornim către Rifugio Lavaredo pe o potecă lată, cam aglomerată cu turiști de toate vârstele, familii cu copii mici cu cărucioare și biciclete.
Trash the dress
Croda dei Toni
Biserica Maria Ausiliatrice
Rifugio Auronzo
Peisajul este încântător, noi ne aflăm acum în partea sudică a Tre Cime (în traducere - Trei Vârfuri: Cima Grande, Cima Ovest și Cima Piccola), ajungând la Rifugio Lavaredo cam după o oră de mers de la Auronzo. De la Lavaredo alegem poteca mai abruptă și mai scurtă pentru a ajunge mai repede la baza Tre Cime, într-o șa imensă de unde se văd fețele nordice ale Tre Cime.
Pentru o priveliște deosebită ne îndreptăm către Rifugio Locatelli, apoi urmând poteca de pe sub Tre Cime mergem către Rifugio Langalm pentru a închide circuitul Tre Cime. Zona reprezintă o bucurie de vizitat.
Ajungem la Auronzo. Autocarul va pleca peste o oră, timp în care intrăm în cabană pentru a mânca și a ne hidrata cu o bere (de fapt, au fost două). Ne așteptam să fie foarte aglomerat, însă am avut noroc azi. Mi-a plăcut interiorul cabanei, restaurantul foarte spațios și bine amenajat.
La finalul unei zilei reușite, gândul revine către ultramaraton
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
O nouă zi cu locuri inedite din lumea Dolomiților. Am ales ca obiectiv Cinque Torri, un grup de stânci plasat la o altitudine de peste 2100 m. Am uitat să vă spun că la întoarcere de la Tre Cime di Lavaredo mi-am cumpărat de la librărie „Dolomiti Passaporto”, un mic document ce seamănă cu un pașaport, în care poți nota impresiile de drumeție, precum și ștampilele cabanelor din Dolomiți. Pornim din Cortina cu o cursă locală de autobuz către pasul Falzarego, noi coborând la Bai de Dones.
Am decis să urcăm cu telescaunul la rifugio Scociattoli, aflat în imediata apropiere a celor „Cinci Turnuri”. Există și varianta potecii ce urcă pe lângă stâlpii de la telescaun.
Am intrat pe circuitul „5Torri”, un traseu spectaculos printre bolovani, stânci înalte, pe sub stânci, tot timpul atenți fiind pe unde călcăm pe potecă. Pe stâncile înalte am putut observa mulți alpiniști care se cățărau, zona fiind darnică în acest sens (cică ar fi peste 200 de trasee).
După aceea, am trecut printre cazematele, tranșeele și pozițiile de tragere ale armatei italiene din timpul Primului Război Mondial. Toate aceste locuri au fost bine conservate și refăcute într-un muzeu în aer liber al războiului. Am rămas impresionați de faptul că soldații, având un echipament rudimentar au stat și au luptat în aceste locuri timp de câțiva ani.
Am intrat pe circuitul „5Torri”, un traseu spectaculos printre bolovani, stânci înalte, pe sub stânci, tot timpul atenți fiind pe unde călcăm pe potecă. Pe stâncile înalte am putut observa mulți alpiniști care se cățărau, zona fiind darnică în acest sens (cică ar fi peste 200 de trasee).
După aceea, am trecut printre cazematele, tranșeele și pozițiile de tragere ale armatei italiene din timpul Primului Război Mondial. Toate aceste locuri au fost bine conservate și refăcute într-un muzeu în aer liber al războiului. Am rămas impresionați de faptul că soldații, având un echipament rudimentar au stat și au luptat în aceste locuri timp de câțiva ani.
Chestii utile:
Transportul:
- zbor avion Wizz Air dus-întors: Otopeni - Venezia Treviso;
- am luat un taxi din fața aeroportului până la Park Emisfero (zona magazinului OBI), unde am așteptat autocarul firmei ATVO ce venea de la Venezia cu destinația Cortina (am rezervat online biletele tur-retur). La întoarcere, am vizitat Venezia, unde ne-am cazat o noapte;
- în Cortina, de la autogară, am luat un abonament valabil 8 zile pe toate liniile Dolomitibus, destinat special turiștilor ce vor să viziteze Dolomiții.
Cazare:
- am găsit cazare în Peaio, un localitate micuță situată la 15 km de Cortina (rezervare pe airbnb). Pare puțin cam departe, dar tarifele de cazare din Cortina sunt destul de mari comparativ cu localitățile limitrofe.
