Am ajuns după 27 ore și 18 minute de la start la finalul unui ultramaraton montan numit Marathon7500 (http://www.marathon7500.ro/), o grozăvie de cursă, unică la noi în țară, ce se desfășoară pe traseele turistice ale munților Bucegi.
Profilul alergării: aprox.93 de km, 7500 m diferență de nivel
Pentru a termina cu bine o asemenea cursă nu este suficientă doar pregătirea fizică, ci și psihică, o organizare bună (alimentare, hidratare, echipament) și un coechipier. Astfel, în acest an am alcătuit echipa Greuceanu-Team alături de Vali Datcu, un partener potrivit pentru această cursă, alături de care eram convins că indiferent de condițiile cursei vom trece linia de sosire.
La startul cursei
Am plecat joi dimineață din Galați alături de Marian Șerban (avea să obțină un timp bun alături de partenerul său, Horea Blenchea), Gabi Pîrvu și Ștefan Bako (echipa de mixt Mecanturist).
Deîndată ajunși la Peștera, ne-am cazat la pensiunea Octavian, situată foarte aproape de start, unde condițiile de cazare sunt bune. Am ridicat kitul de participare, urmând să revenim la ședința tehnică ținută de Silviu Bălan. Aveam să primim informații utile, iar gașca s-a spart destul repede, preocupată de bagaje și somnul devreme.
Taclale montane
Vali, ca de obicei, dă deșteptarea la ora 4.00 fix, somnoroși fiind începe forfota prin cameră și baie. Bagajele sunt făcute, luăm micul dejun și mergem la linia de start. Echipamentul obligatoriu este verificat în detaliu, agitația fiind foarte mare: poze, încurajări, glume, dar și un car de emoții ce aveau să dispară odată cu startul.
”Dive”, mureșeni și gălățeni
Cu gândul la cei peste 90 de km de parcurs, pornim lejer pe asfaltul proaspăt turnat cu ceva zile în urmă. La primul marcaj bandă roșie intrăm pe potecă în pădure, unde se formează două șiruri indiene de alergători, unii mai tăcuți, alții mai vorbăreți, iar câțiva parcă zbierând. Aproape de șaua Lăptici rândurile se rup, fiecare echipă alergând de zor. Ajungem după 56 de minute la cabana Cuibul Dorului, primul check-point al cursei.
De aici, urcăm către Vf. cu Dor de unde coborâm către Cota 1400, pe un drum nisipos plin de bolovăniș. O ceață deasă ne întâmpină către Schitul Sfânta Ana, de unde tăiem câteva serpentine ieșind către forestierul ce duce către Poiana Stânii (ora 7.44).
Urmează o urcare plăcută pe Piciorul Pietrei Arse, cu largi priveliști către valea Prahovei, ajungând la check-pointul de la Piatra Arsă la ora 8.51. Am mâncat și ne-am hidratat bine până aici, Vali cu gândul mai mult la lungimea cursei are unele rețineri de a alerga. Hai prietene, că vine zona cu Jepii Mari și dacă nici aici nu alergăm, atunci când?! Hai să dăm drumul la picioare! Asta am și făcut până la intersecția Jepilor, primul punct de alimentare al cursei (ora 9.44). Urmează o porțiune care mie îmi place mult, Jepii Mici, o urcare spectaculoasă ca peisaje, lungime și durată. Eu în față, Vali după mine, activăm bețele de trekking și urcăm ca niște tractorașe. La un moment dat telecabina rămâne blocată deasupra potecii, turiștii uitându-se la noi și gesticulând. Poate din simpatie sau din spaimă...cine să-i mai creadă!
Ieșim la cabana Caraiman, continuăm pe platou către Babele (ora 11.45), unde ne este verificat echipamentul încă o dată la solicitarea voluntarilor.
Coborâm în alergare către Peștera, discutând despre partea a doua a cursei (ora 12.14). La check-point ne hidratăm bine cu pepene roșu și rece (foarte tare ideea organizatorilor), apoi luăm cu noi bagajul pentru Omu.
Dacă am fi avut echipă-suport, am fi câștigat câteva minute bune în plus, dar așa pe o ploaie torențială de vară am cărat cu noi un rucsac suplimentar cu toate cele necesare pentru cursă. Am făcut o pauză cam mare aici, ajungând pentru prima dată la Omu la ora 14.24. Este ceață densă, intrăm în cabană de unde luăm stickerul cuvenit, dar și niște șuncă și cașcaval. Tot aici lăsăm rucsacul cu haine și ceva mâncare pentru buclele ce vor urma.
Foto: Adriana Dina
Începem să coborâm pe valea Cerbului, porțiunea atât de neplăcută genunchilor, ajungând la Gura Diham la ora 16.02. Umplem bidoanele, mai luăm ceva de mâncare și pornim pe „panta prostului” către Poiana Izvoarelor. Asta chiar că-mi e cea mai urâtă porțiune a traseului. Umplem din nou bidoanele și haida către Prepeleac, nu înainte de a ne depăși un cunoscut de-al lui Vali din copilărie, prilej de a-l motiva pe urcare. Deh, ne-a făcut Costică, avand o experiente de alergare mai mare!
Ajungem la Prepeleac la 18.02, luăm stickerul și facem stânga pe poteca îngustă ce urcă pe Bucșoiu. „Jungla” este prezentă, trecem repede și pe lanțuri în urcare ieșim în creasta Bucșoiului, unde ne așteaptă un vânt tăios și ceață densă ce nu pare a conteni. Dupa vârf, ne întâlnim cu Lucian Clinciu, care venise în întâmpinarea alergătorilor pentru o mai bună orientare și încurajări. De apreciat! Am ajuns pentru a doua oară la cabana Omu la ora 20.02, unde este mare aglomerație. Luăm o ciorbă de legume, mi-e poftă de o Cola, ne îmbrăcăm gros pentru alergarea de noapte și ieșim pe valea Ciubotea. Coborâm într-un ritm bun, aprindem frontalele, la intrarea în căldare suntem ajunși din urmă de alte două echipe cu care ne grupăm pentru a trece de turma de câini de la stână. Avem noroc de ciobanul ce a ieșit la timp din stână, că altfel ieșeam capsați.
La intrarea în pădure, aceeași ceață densă îngreunează orientarea, marcajele fiind deficitare. Ajungem la Salvamont Bran la 23.18. Ne-a luat cam mult această porțiune, sub așteptări. Luăm o supă și niște paste cu cașcaval și pornim către șaua Polițe. Pe urcare îmi dau seama că mi-am uitat buff-ul la Salvamont, unde un alergător mi-a dat la o parte rucsacul. Of, nu-mi vine să mă întorc pierzând prea mult timp, decid să urc valea Gaura cu o bentiță. Urcarea este anevoioasă, parcă nu mai zorim, purtând un dialog cu Vali pe diferite teme. Suntem depășiți de echipa feminină a „minerițelor” Geta și Claudia. Ajungem într-un final la checkpoint la ora 1.08, unde cei doi voluntari stau la un foc de tabără încropit, iar cortul de alături îmbie la somn.
Umplem bidoanele de la izvor, intrăm pe valea Gaura, iar Vali dintr-o neatenție alunecă pe piatra umedă și cade în apă. Se ridică repede, precum un copil pentru a nu fi certat de părinți, urmează ceva vorbe de duh și continuăm urcarea. Din cauza ceții reperăm cu greu marcajele și pierdem câteva minute din această cauză. Ieșim în prima treaptă glaciară, traversând poiana, urmează apoi zona cu lanțuri și cu vestitul mâner de baie proptit în stâncă. Ieșim în căldare, iar vântul ne suflă cu putere din toate părțile. Aproape să dăm cu capul de cabană, vizibilitatea fiind redusă, ajungem la Omu la ora 3.53.
În cabană găsim pe Silviu Bălan și Lucian Clinciu care ofereau participanților friguroși, pături groase. Ștefan și Gabriela de la Mecanturist așteptau ivirea zorilor pentru o mai bună orientare, ei trebuind să coboare către Ciubotea. Nici noi nu suntem prea inspirați, mâncăm, ne hidratăm și stăm mai bine de o oră în cabană pentru a se lumina, frigul intrându-ne în oase. Ne mișcăm greu către poiana Guțanu, ajungând abia la ora 7.05. De aici avem mai mult spor și ajungem în șaua Strunga la ora 8.20.
Urmează ultima porțiune, aproape de cabana Padina suntem depășiți de două echipe de la masculin, în depărtare observăm alte două echipe, prilej de a alerga mai cu viață. Depășim echipele din față, ni se alătură Viorica Mălai, ușor descumpănită de cele pățite în cursă și ne apropiem de linia de sosire. Ora 9.18, ajungem la final, bucuroși fiind de succesul echipei noastre greucene, locul 20 din 67 de echipe participante la secțiunea masculin.
Primim medaliile, un super-buff și tricoul competiției de la Gravity, mâncăm pepene, mai stăm la taclale, apoi tragem la somn până după-amiază când plecăm către casă. Din păcate, nu putem rămâne la premiere, pentru a le felicita pe fetele noastre de la Galați: Flori și Dana, care au urcat pe podium la feminin.
Marathon7500 este o cursă frumoasă, unde fiecare alergător montan și pasionat de munte trebuie să guste cel puțin o dată din această minunăție creată cu multă muncă și pasiune de organizatori și voluntari.
Cei care vor mai mult, vor reveni cu siguranță și în anii următori. Ne revedem în 2017!
Cea mai frumoasă colecție de abțibilduri
