Data: 18 iunie 2021
Caracteristici: 164 km, +5800 m diferență de nivel
Număr de concurs: 522
Timp final: 30 ore, 24 minute, 47 secunde
Link: https://maraton.viatransilvanica.com/
Clasare: locul 12 în clasamentul open masculin.
În anul 2020 a fost inaugurată Via Transilvanica, un El Camino românesc, un traseu conceput pentru iubitorii de drumeție cu rucsacul în spinare sau pe bicicletă, dornici să străbată țara la pas de la un capăt la altul, de la Putna la Drobeta Turnu Severin, pe etape în mai multe zile, funcție de disponibilitate și timp. Oamenii din toate colțurile țării au început să călătorească pe Via Transilvanica, probabil și numărul turiștilor străini va crește în următorii ani. Artizanii acestui drum sunt oamenii hotărâți de la Asociația Tășuleasa Social împreună cu Alin si Tibi Ușeriu, cei care au venit cu ideea marcării unui traseu de explorare și de drumeție.
Dorind în acest an să străbat porțiunea bucovineană a Via Transilvanica, startul înscrierilor pentru Ultra Via Transilvanica mi-a venit ca o mănușă, pentru a alerga cei 164 de km de la Putna la sediul Tășuleasa Social din pasul Tihuța în mai puțin de 40 de ore (timp limită stabilit de organizatorii competiției). Să nu vă gândiți că m-am dus acolo ca turist, ci am încercat în perioada rămasă până ziua startului să alerg mulți kilometri, întocmind un plan de antrenament și de cursă. Astfel, ca strategie, am împărțit cursa în opt semimaratoane montane, fiecare cu specificul și timpul estimat.
Startul cursei a fost programat vineri, pe 18 iunie de la ora 18.00 din fața mânăstirii Putna, după ce în prealabil am trecut pe la Tășu, unde a avut loc ședința tehnică a cursei și am ridicat kitul de participare. De aici, am fost preluați cu autocarul către Putna pentru start, tot drumul reprezentând un preambul al kilometrilor ce aveam să-i adunăm. Unii mai volubili, alții mai emoționați sau îngrijorați, suntem informați de Tibi că în prima noapte de alergare ne așteaptă un cod portocaliu de ploi abundente, fiind cu mare băgare de seamă pe unde vom trece. Sfatul primit a fost să stăm uniți câte 2-3 persoane și să alergăm împreună pentru a trece mai ușor noaptea.
De la prima bornă am alergat într-un ritm moderat către centrul satului, iar la primărie am făcut dreapta pe drumul forestier de pe valea Putnișoara. La nici 3 km de la start, ploaia anunțată nu a fost păcăleală, ci doar o nouă dovadă că prognozele meteo nu mai dau greș. La capătul forestierului, împreună cu Ionel Rapotan am intrat pe o potecă noroioasă pe Bâtca Corbului ce ne scoate pe un drum forestier lat și neted ca în palmă ce ne duce către Sucevița, unde aveam să ieșim chiar în dreptul mânăstirii, de unde am alergat încă un kilometru până la primul checkpoint (Km 20). Ploaia s-a mai liniștit, fiind doar o simplă bură, suficientă cât să înaintăm de acum încolo uzi la picioare și cu hainele jilave.
O scurtă alimentare cu apă și un sandviș, apoi continuăm pe asfalt, intrând pe drumul forestier de pe valea Mărului, apoi într-un urcuș susținut pe un drum de TAF, unde am avut ocazia să-mi văd pantofii de trail destul de aproape. În ciuda ploii mocănești, încă este lumină (fiind perioada solstițului de vară), bețele de trail sunt utile, iar noroiul și șuvoaiele de apă ce se scurg la vale îmi reduc vizibil viteza de înaintare. Coborârile și urcările dese ori abrupte fac aceasta porțiune până la Vatra Moldoviței o provocare, fiind probabil cel mai dificil segment al cursei. Treptat, ploaia a contenit, însă o pătură groasă de negură face orientarea în teren mai dificilă. Odată cu venirea nopții, funcție de ritmul de alergare al fiecăruia, ne-am adunat în grupuri de 2-3 alergători. Uzi la picioare, urcam și coboram ca într-un carusel, la un moment dat pierdem orice urmă de potecă și ne declarăm pierduți la dispoziția hazardului geografic. Am avut norocul ca in trupă să fie cu noi Sergiu Bersan, bun-cunoscător al locurilor, ce ne-a îndrumat pe drumul cel bun. Am convingerea că pe timpul zilei marcajele traseului sunt vizibile și nu există probleme de orientare, însă noaptea percepția se schimbă radical.
Cu capetele mai mult în pământ, înaintăm tăcuți ca niște soldați într-un război, din care fiecare vrea să ajungă la final. Nu am stat mult în tranșee, tot ce îmi mai amintesc este că am sărit multe garduri și am luat în bocanci câteva kilograme de balegă în acea noapte, poteca traversând numeroase stâni de vaci.
Primele raze de lumină ale zilei le-am surprins traversând ulițele satului Fundu Moldovei. Cu tălpile picioarelor umede, am simțit o scădere inevitabilă a energiei, înaintând către pasul Mestecăniș. Mersul constant a fost „deranjat” de câțiva voluntari inimoși într-un checkpoint intermediar încropit pe valea Arseneasa, unde, pentru o cafea bună și caldă am dat un autograf pe panoul voluntarilor, alături de ceilalți alergători. În zona înaltă a Mestecănișului s-a așternut o ceață densă, ajungând într-un final în checkpoint-ul de la jumătatea cursei (km 80) după vreo 13 ore de la start, unde m-am schimbat de haine, am schimbat pantofii Hoka Speedgoat 4 cu La Sportiva Akasha (o decizie neinspirată!), am mâncat o ciorbă și un orez bun cu pulpe de pui.
