Se afișează postările cu eticheta City break. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta City break. Afișați toate postările

29.04.2017

Vremea Clujului

   Progres, istorie și cultură, evenimente, locuri inedite și oameni interesanți - iată motivele unui weekend la Cluj-Napoca, una dintre cele zece comori ascunse ale Europei, pe lista celor mai cochete orașe din Europa de Est de vizitat în acest an.
   Echipa călătorilor inspirați: Cătălina, Marilena, Sorin și Cătălin, plecăm vineri dimineață pe la ora 3 din Galați, ajungem în jurul orei 6 la Otopeni, de unde zburăm cu o cursă BlueAir la Cluj. Am ales această variantă din dorința de a câștiga timp, în defavoarea unui mers obositor cu mașina de la Galați la Cluj de 10 ore. Zborul este scurt, durează doar 45 de minute, astfel la ora 9 aterizăm pe aeroportul Avram Iancu, de unde luăm un taxi până în centrul Clujului, în Piața Unirii - poate cea mai reprezentativă imagine asociată orașului.




    Cu bagajele în spinare, servim micul dejun și cafeaua într-un pub din zonă, urmând ca după ora prânzului să ne cazăm la un apartament în regim hotelier rezervat pe booking, situat în zona Iulius Mall. Am trecut pe la centrul de informații turistice, de unde am plecat încărcați cu recomandări și un braț de hărți și broșuri utile, cu amabilitatea doamnelor de la centru.

Invitație la hidratare

    Cel mai bun mod de a cunoaște un oraș este acela de a o lua la pas cu rucsacul în spinare, o hartă și un aparat foto. Un oraș cu o istorie bogată și un patrimoniu cultural-turistic impresionant, Clujul își dezvăluie comorile: piețe vechi, muzee, parcuri și clădiri ce ascund legende și povești.
     Piața Unirii este dominată de Biserica romano-catolică Sf.Mihail, remarcabil monument istoric și de arhitectură religioasă. Construcția bisericii a început în anul 1316, în timpul lui Carol Robert de Anjou și finalizată abia în 1437 în timpul lui Sigismund de Luxemburg. Turnul de pe fațada nordică a bisericii este cel mai înalt turn de biserică din România - 80 de metri, inclusiv crucea aurită din vârf. Peretele de sud al bisericii păstreză și astăzi urmele asediului otoman de la începutul secolului al XVII-lea, ghiulele de fier și piatră fiind încastrate în zidul edificiului.


     Lângă biserica Sf.Mihail este amplasată statuia lui Matei Corvin, ce îl înfățișează pe într-o impunătoare ipostază ecvestră. Matei Corvin s-a născut la Cluj în data de 23 februarie 1443, poveste spune că aflată în timpul unei călătorii spre Buda, Erszebet, soția lui Iancu de Hunedoara, a înnoptat la Cluj, tocmai atunci când au cuprins-o chinurile facerii. Casa în care s-a născut, hanul lui Iacob Mehffi, actualmente „Casa Matei Corvin”, a supraviețuit timpului în centrul istoric al Clujului.


    Piața Muzeului situată în centrul orașului este un spațiu al evadării din trafic și agitație urbană. Ca punct de reper avem Muzeul de Istorie al Transilvaniei și Biserica Franciscană, plus numeroase cafenele, baruri și restaurante.







De la stânga la dreapta: S-C-C-M

     Obiectiv unic în Transilvania, clădirile-gemene marchează accesul înspre actuala stradă Iuliu Maniu, supranumită „strada în oglindă”, datorită simetriei aproape perfecte.


      Într-o veche clădire din secolul al XV-lea (Casa Mauksch-Hintz), am descoperit cea mai veche farmacie din Cluj - acum muzeu, dar din păcate, fiind zi de sâmbătă era închis.


     Amenajată în cursul secolului al XIX-lea  ca piață ornamentală, Piața Avram Iancu găzduiește pe teritoriul său Catedrala Mitropolitană Ortodoxă și Palatul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Pe un piedestal de piatră, conducătorul mișcării revoluționare pașoptiste, Avram Iancu veghează din inima Transilvaniei.


     Piața Ștefan cel Mare este dominată de clădirea Operei Române și a Teatrului Național. Colțul de sud-vest este marcat de Turnul Croitorilor și o porțiune din zidul cetății medievale. În fața turnului descoperim statuia lui Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazu.



      Biserica Reformată de pe strada Lupului este un monument istoric în stil gotic fiind construită ca biserică a mănăstirii călugărilor minoriți-franciscani în jurul anului 1486, cea mai mare construcție gotică cu o singură navă (biserică-sală) din Transilvania. Interiorul bisericii păstrează o bogată colecție de blazoane mortuare, totodată găzduind numeroase concerte de orgă.

         Statuia „Sf.Gheorghe ucigând balaurul” este amplasată în fața bisericii și reprezintă copia din bronz a uneia dintre cele mai celebre statui ecvestre din secolul XV. Originalul  a fost realizat de către sculptorii clujeni Martin și Gheorghe în anul 1373 și face parte din din colecția Palatului Regal din Praga.

     A doua incintă fortificată a cetății medievale a fost ridicată în urma privilegiilor acordate clujenilor în anul 1405 de către Sigismund de Luxemburg și cuprindea între ziduri 45 de hecatre, colțurile și porțile cetății fiind întărite cu bastioane și turnuri de apărare, Clujul având statut de republică urbană.







     Muzeul Etnografic al Transilvaniei este găzduit de palatul Reduta, monument istoric ce a adăpostit Dieta Transilvaniei în care s-a desfășurat procesul memorandiștilor în anul 1894. Deține un patrimoniu de peste 90 000 de piese de cultură populară. 



      Secția în aer liber a Muzeului Etnografic găzduiește construcții grupate pe tipuri de gospodării, instalații populare și ateliere meșteșugărești.  




     Parcul Cetățuia, situat la o altitudine de 405 metri, oferă vizitatorilor o splendidă panoramă către oraș și are aspectul unui platou unde a fost construită între anii 1715-1735 de către austrieci o fortificație cu rol de control administrativ și militar asupra orașului.

     
       
Dacă încă nu ați ajuns la Cluj, nu mai stați pe gânduri. Biletele de avion sunt ieftine dacă sunt luate din timp, cazarea sigur se găsește la prețuri acceptabile, deci puneți burta pe planificare.


Hamace în Parcul Central



Lacul Gheorghieni

Pe Someșul Mic

26.04.2016

La numărătoare de coline în Iași

    De ceva timp ne doream un weekend de relaxare petrecut la Iași sau un city-break cum se mai spune. Ce poți să faci la Iași, cândva capitală a Moldovei? Păi poți să faci multe, Iașiul având foarte multe atracții turistice, fiind un oraș ce păstreaza numeroase clădiri splendide și locuri tradiționale. Prima atestare documentară a orașului este din 1408, într-un document emis la curtea domnitorului Alexandru cel Bun.
     Am ajuns vineri seara în Iași, după un tur auto prin centrul orașului, tocmai bun de a lua pulsul citadelei: lumină, liniște, curățenie și multă culoare. Rezervarea de cazare am făcut-o la un apartament rezidențial în apropierea parcului Copou, condițiile fiind foarte bune. În Iași oferta este bogată și variată, deci aveți de unde alege locuri de cazare fără mari probleme și pe toate gusturile.
     Luăm cina în grabă, iar în orele târzii ale nopții ne plimbăm pe aleile Copoului.


Teiul lui Eminescu


     Cu lecțiile parțial învățate, pornim turul Iașiului de la Esplanada Elisabeta, cunoscută de localnici de Râpa Galbenă, construită pentru a facilita circulația pietonilor între gara CFR, zona Copou și centrul orașului. Denumirea vine de la culoarea solului argilos din această zonă. Construcția esplanadei a fost finalizată în anul 1902.




Ne place la Iași


     Mergem apoi către Piața Unirii, admirând în drum Colegiul Național Iași, cel mai vechi liceu din Moldova, înființat în anul 1828 de către cărturarul Gheorghe Asachi. Școala, având ca limbă de predare româna, a venit în completarea școlii primare de la Mânăstirea Trei Ierarhi cu clase gimnaziale.
Pe când școala era școală...

Iar elevii aveau intrare specială

     Elementul semnificativ din Piața Unirii este statuia din bronz a lui Alexandru Ioan Cuza, aici s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii, la 24 Ianuarie 1859, cu ocazia unirii principatelor Moldova și Țara Românească. În zona pietonală a pieței sunt sute de porumbei ce așteaptă hrana din partea trecătorilor.




     Ne continuăm plimbarea pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde ajungem în zona tradițională a Iașiului surprinși fiind de o expoziție de automobile vechi.








     După scurtul periplu auto, vizităm Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfânta Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei. Ajungem și la Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi, ridicată de către voievodul Vasile Lupu ca necropolă domnească, sfințită în anul 1639.





     Facem o pauză pe o băncuță în fața Palatului Culturii, ce se va redeschide în curând după vreo 8 ani întregi de renovare. Palatul Culturii este clădire emblematică, construit între anii 1906-1925, pe locul fostului Palat Domnesc. Palatul este sediul mai multor muzee: Istorie, Etnografie, Artă, Știință și Tehnică. Așadar, trebuie să mai venim încă o dată la Iași cu destinație specială la Palat.

Teatrul Național Vasile Alecsandri





    În apropierea Palatului Culturii,  descoperim un alt oraș în inima orașului Iași - Palas Iași.Axat pe conceptul „lifestyle center”, ansamblul include un shopping mall imens, shopping street, spații hoteliere, săli de evenimente, parc și spații verzi.



Nu călcați iarba, așezați-vă!



     Ne reluăm călătoria cu harta la îndemână și ajungem la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc și Casa Dosoftei. Biserica Sfântul Nicolae Domnesc a fost construită de Ștefan cel Mare și pictată în perioada domniei lui Alexandru Lăpușneanu, fiind cea mai veche biserică din Iași.

     Casa Dosoftei găzduiește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași. Clădirea cu formă aproape cubică este construită din piatră, anul 1677 fiind anul de construcție documentar. În muzeu găsim manuscrise, cărți și hărți vechi, o colecție de icoane, precum și o machetă de tiparniță din timpul mitropolitului Dosoftei.


O carte era tipărită în 4-5 ani


    Pentru masa de prânz alegem terasa Atelierul de Bere, unde am mâncat bine și mult, mâncarea fiind pe alese. Recomand cu mare încredere acest restaurant.


      Alte obiective vizitate:

     Biserica Sfântul Sava cel Sfințit ne oferă o îmbinare de elemente arhecturale bizantine, orientale, moldovenești și muntenești, fiind o construcție inedită. Biserica a fost construită în jurul anului 1583 de către călugarii greci sosiți de la Ierusalim. Biserica și parcul bisericii au fost renovate și reamenajate în anul 2013.




     Mânăstirea Golia a fost ctitorită de logofătul Ioan Golia în a doua jumătate a secolului XVI. Complexul monahal este străjuit de un zid înalt și de turnul Goliei cu o înălțime de 30 m. Din păcate, nu am putut urca în turn, nefiind vizitabil în acel moment.




     La Bojdeucă a locuit între anii 1872-1889 marele povestitor Ion Creangă. Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, cel care l-a încurajat să aștearnă pe hârtie întreaga sa operă: „Povești, Povestiri” și „Amintiri din copilărie”. Bojdeuca este o casă cu două încăperi mici, o prispă și un cerdac, unde se odihnea și scria Ion Creangă pe timpul verii.


     Grădina Botanică este cea mai veche grădină de la noi din țară, fiind înființată în anul 1856 de către Anastasie Fătu, medic și naturalist, pe o proprietate cumpărată de fonduri proprii. Grădina are o suprafată de aproape 100 de hectare si cuprinde mai multe sectoare de sere, ornamentale și rozarium.





      Și acum dacă mă întrebi „Ce părere ai despre Iași?”, am o grămadă de impresii bune. Este vorba despre cum m-am simțit și ce m-a impresionat mai mult. Ceea ce contează este și compania cu care îmi place să călătoresc, alături de prieteni dragi. 


     Sunt și lucruri ce mi-au plăcut mai puțin. Am ieșit seara la Bolta Rece, restaurant cu specific moldovenesc, ce mi-a reamintit de pomul lăudat și de sacul încărcat. Păcat de tradiția acestui loc, nu recomand, dorind să păstrez doar părțile bune de pe plaiurile moldovenești.

     O vizită la Iași nu te poate lăsa indiferent, intrând cu drag la inimă acest oraș inedit al României!
Iașiul văzut de pe dealul Bucium


City-break Team: Sorin, Marilena, Cătălina și Cătălin

Va urma...În curând: Timișoara, Cluj-Napoca și Târgu Mureș.