30.12.2020

Crasna - Lacul Vulturilor

     În ultima duminică a lunii noiembrie am planificat o drumeție către lacul Vulturilor din munții Siriu pe traseul turistic marcat cu triunghi albastru ce pornește din localitatea Crasna. Venind dinspre Buzău, imediat cum intrăm în Crasna, parcurgem spre stânga drumul forestier cale de 5 km până la al doilea pod pe partea stângă, unde găsim un stîlp indicator către lacul Vulturilor și vom lăsa mașina pe marginea drumului.


     Cu rucsacul în spate, trecem podul peste pârâul Crasna luând la pas un drum forestier secundar pe valea pârâului Urlătoarea, ce a fost amenajat hidrologic cu mulți ani în urmă. După o oră de mers am ajuns în poiana Urlătoarea, de unde urcăm abrupt pe o potecă în dreapta timp de încă o oră ieșind în golul alpin, unde intersectăm traseul cu bandă roșie ce marchează autostrada Carpaților. Ritmul de mers este lejer, la nivel conversațional alături de Sorin și Costin.





    Ajungem la Poarta Vânturilor (de fapt, o curmătură între vârfurile Siriu și Mălâia), ceața devine mai densă, descoperind încă un marcaj turistic cu punct roșu ce urcă spre vîrful Siriu și coboară la Colții Balei pe valea Bradului către coada lacului de acumulare. Aproape de lacul Sec suntem ajunși din urmă de mai multe mașini de teren ce au urcat la lac venind dinspre Stearpa pe drumul forestier Morcovoaia, vechi drum de căruțe și tunuri amenajat în Primul Război Mondial. 
     Am ajuns la lacul Vulturilor după 3 ore de mers lejer, am luat o pauză de masă, apoi ne-am întors pe același traseu, cu o mică deviere pe la Colții Măgăreței, singurul loc din munții Buzăului unde putem zări capre negre.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu