Puțină geografie și istorie în Dobrogea

     O primăvară ce întârzie să sosească la munte, ajunge prima dată în Dobrogea, unde de fiecare dată am simțit că poposesc într-o altă țară cu contraste diferite, având un amestec plăcut de specific grecesc, turcesc și rusesc! În căutarea unor locuri noi, am pornit la drum pe meleagurile dincolo de Dunăre. Trecuți cu bac-ul de dimineață din Galați, luând direcția Luncavița - Cetațuia - Nifon, prima oprire o facem la marginea satului Balabancea, o veche așezare de origine turcă, situată pe râul Taița. Pe un vânt nervos, traseul presărat cu mici stâncării și un pâlc de pădure ne duce agale către vârful Crapcea (343 m alt.), unde facem o pauză de picnic. Revenim la mașini, de unde, cu ochii pe GPS, mergem către Babadag. 

    Următorul obiectiv al călătoriei noastre este geamia „Gazi Ali Pașa” din Babadag, una din puținele geamii rămase și restaurate din România, un monument al istoriei Dobrogei. Numele localității vine de la două cuvinte turcești: în turcă, baba înseamnă tată, iar dag înseamnă munte, de aici „tatăl munților”. Pentru o coordonare mai eficientă în Dobrogea, otomanii au decis în anul 1610 să mute reședința pașei (generalul armatei) de la Silistra la Babadag, astfel că Gazi Ali Pașa ordonă construirea unei moschei, în vechea capitală militară a Dobrogei otomane.

     La 9 km de Babadag, vizităm cetatea Enisala situată pe un promontoriu ce înaintează între lacurile Razim și Babadag. Cetatea a fost construită de puterea imperială bizantină și de cea comercială genoveză, în scop militar, defensiv și de supraveghere de la înălțime a drumurilor de uscat și navale în perioada când lacul Razim era doar un golf al Mării Negre. În secolul al XVI-lea, după formarea cordoanelor de nisip ce separă lacul de mare, cetatea a fost abandonată. Actual, zidurile, turnurile și bastioanele sunt parțial restaurate, însă potențialul turistic al cetății nu este valorificat din plin.

      Ne îndreptăm cu mașinile către două obiective interesante ale Dobrogei: capul Doloșman și cetatea Argamum. Capul Doloșman se află la 5 km est de Jurilovca, fiind o peninsulă stâncoasă, împreună cu peninsula Bisericuței constituind limita sudică a lacului Razim, unde se formează o strâmtoare, vânturile producând adesea valuri înalte. De aici înspre sud se întinde lacul Golovița. 

     Cetatea Argamum este o așezare greacă de mai mică întindere decât Histria, dar sub aspect cronologic cam de aceeași vârstă, fiind prima localitate de pe teritoriul țării noastre menționată într-un izvor literar antic de către Hecateu din Milet. Cetatea Argamum a fost descoperită cercetându-se o inscripție, găsită la Histria, a guvernatorului Moesiei Inferioare, Laberius Maximus prin care stabilește limitele de hotar ale țărmului. Săpăturile efectuate aici au scos la iveală mai multe straturi de locuire elenă, romană și romano-bizantină. Deocamdată, se consideră că doar 15% din teritoriul cetații a fost scos la suprafață.

    Ne întoarcem la Jurilovca, unde ne cazăm la una din pensiunile deschise recent (pensiunea Codalb), unde am putut mânca cu poftă o cină pescărească, gătită de proprietarii pensiunii. Trecutul localității este legat de prezența pescarilor lipoveni veniți în secolul al XVIII-lea. Jurilovca este punctul de plecare către Gura Portiței și complexul lagunar Razim-Sinoe, ocupația principală a locuitorilor fiind pescuitul, mai nou, turismul. Tot aici se află un centru de sortare al stufului.

     A doua zi, odihniți fiind, luăm micul dejun, punem degrabă bagajele în mașină, luând ca reper cetatea Histria, unul dintre cele mai vechi orașe-cetăți de pe teritorul României, datând de la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n. Primele săpături de descoperire ale cetății au început în 1914 de către o echipă condusă de istoricul și arheologul Vasile Pârvan. Începuturile cetății sunt legate de grecii veniți din coloniile din Asia Mică (Milet și Rodos), ce aveau interese comerciale Orașul s-a dezvoltat treptat, ajungând să aibă monedă proprie. Capacitatea de transport a corăbiilor care aduceau Histriei untdelemn sau vin nu era apreciată în tone deadweight. Lumea antică avea alt etalon: amfora. O corabie era numită „de 500 sau 1000 de amfore", atunci cînd în magaziile ei încăpeau numărul de amfore indicat.

     Ce avem de văzut la Histria? Resturile zidurilor ridicate de greci, valurile de pământ din epoca romano-bizantină, ridicate în scopuri de apărare, zidul de incintă pentru apărarea împotriva popoarelor migratoare, poarta mare a cetății, ruinele unei bazilici romane, ateliere meșteșugărești și vestitele terme. Suntem surprinși de importanța acordată igienei personale de localnici, mai ales în perioada romană. Aici se pot vedea urmele sălii de exerciții fizice, vestiare, termele prevăzute cu instalații de încălzire în subteran prin care circula aerul cald prin tuburi de ceramică. 

     Un cartier aristocratic (domus) era amplasat pe marginea mării, având un grad de confort ridicat, alături fiind construită zona sacră a cetății, unde putem vedea urmele a două temple dedicate lui Zeus și Afroditei. Histria a trăit 1200 ani. Problema dispariţiei vieţii la Histria nu a fost încă pe deplin lămurită. Presiunea din ce în ce mai puternică a popoarelor migratoare, tulburările interne sau împotmolirea golfului pe malul căruia era aşezat oraşul, au fost o parte din cauzele ce au pricinuit moartea Histriei. Spre sfîrşitul sec. al VI-lea, oraşul trece prin focul năvălirii avarilor. Eforturile făcute de soldaţii împăratului Mauriciu de a stăvili aceste presiuni rămîn fără rezultat. În acelaşi timp sînt indicii că nici situaţia internă a Histriei nu era mai bună. Oraşul îşi trăieşte ultimele zile. La începutul sec. al VII-lea, Histria nu a mai fost locuită. 

     Am finalizat periplul dobrogean pe nisipul plajei de la Vadu, admirând valurile mării, de data asta îmbrăcați (la vară, parol ca vom avea mai puține haine pe noi!).