Bine-ați venit pentru a treia oară la Moieciu de Sus, la
Ecomarathon, o alergare montană unică în țară ce trebuie bifată an de an. Este
mult prea frumos aici, peisajul, oamenii, potecile, totul potrivindu-se pentru
a fi alături de tine.
Am poposit la Moieciu de vineri după-amiază, unde ca de
obicei ne oprim la căminul cultural pentru a ridica kitul de participare. La
intrare, o fată îmbrăcată frumos în port popular ne salută de bun-venit.
Organizarea fiind ireproșabilă, totul decurge repede după care ne îndreptăm
către pensiunea Oana și Iulia, acolo unde făcusem rezervare încă din luna
ianuarie.
Avem timp să urcăm măgura din spatele pensiunii, pentru a ne
face poftă pentru masa de seară. Mă bag în pat devreme, dar nu cred că am
adunat mai mult de 6 ore dormite toată noapte din pricina emoțiilor și a
poveștii ce urma să se scrie ziua următoare.
La 6 dimineața sunt în picioare, mănânc ceva mai consistent,
nu am liniște și ies prin împrejurimi. Pe la 8 mă îmbrac, facem poza de grup
împreună cu gașca de alergare de pe faleza Dunării și ne îndreptăm către
centrul satului: atmosfera senzațională, lume ca la urs.
Marian, eu, Cristi și Vali
Câți oameni au fost la start? Răspuns corect: Toți!
Cu Gabriela, care a promis că la anul va alerga la proba de cros
Intru în zona de start, nu sunt sigur unde să ma poziționez,
recunosc câteva persoane pe care le știu cu timpi de 5 ore și jumătate și mă
așez în preajma lor. Mica mea strategie este de a considera fiecare buclă ca o
cursă separată cu timpi diferiți. Numărăm, cântăm și se dă startul la
înghesuială. Drumul comunal pare foarte îngust, unii își dau coate nevinovate,
probabil cu gândul la traversarea podețului de la ieșirea din sat. Poate ar fi
bine ca startul dintre cros și maraton să fie decalat cu 5-10 minute. Văd
că am un ritm bun, dar nu mă regăsesc, neputându-mă bucura de alergare, simțind
picioarele grele.
Traversez renumita podișcă refăcută cu ocazia
Ecomarathonului și dau la deal. Îmi place această urcare în șir indian, de unde
aveam să ieșim la primul punct de hidratare. Încă puțin și începe prima coborâre. Pădurea
este fantastică, iar mai jos, verdele crud al ierbii rupe privirea. Încă o
urcare scurtă către punctul de control și alimentare de la Fundata și din nou
la vale, dar pe asfalt. Urmează cea mai frumoasă coborâre a Ecomarathonului ce
ne readuce în sat pentru intrarea pe bucla a doua (timpul primei bucle 1 oră și
27 de minute, pentru care sunt mulțumit).
Bucla doi este cea mai frumoasă, dar și cea mai grea parte a
cursei – părerea mea. Urcarea din
centrul satului este teribil de frumoasă, într-un zumzăit de microfon al celor
ce termină proba de cros. Este porțiunea cea mai darnică în peisaje, către
Bucegi și Piatra Craiului. Am chef de alergare, știind că nu prea am spor de la
Cheile Grădiștei spre Fundata. Norii se adună ușor, de unde are să înceapă și
ploaia. Timpul pe această buclă este de 1 oră și 59 de minute.
Încep bucla 3 cu oboseală în picioare, urc precum un
tractoraș, dar pe ploaie nu zoresc deloc. Sunt aproape singur pe acest segment,
parcă toți ceilalți colegi de alergare intrând în pământ. De-abia aștept să ies
în culme și să aleeeeeerg! Ies la forestierul către Guțanu și urmează urcarea
către poiană. Sunt depășit de 10-12 participanți, nu bag de seamă și-mi văd de
ale mele gânduri. Îmi croiesc noi planuri de drumeție montană pentru acest an,
altele pentru alergare. Timpul trece și arunc picioarele către final, iar
coborârea din „Cucuiata” este tare plăcută. Timp final: 5 ore și 18 minute, cu
26 de minute mai bine față de anul trecut.
Alături de cel mai important suporter, Cătălina
Sunt mulțumit de rezultat, având satisfacția unui progres,
dar știu că mai este mult de muncă..., iar plăcerea alergatului să crească!
