Se afișează postările cu eticheta Mont Blanc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mont Blanc. Afișați toate postările

16.09.2019

UTMB 2019 - Întrebări și răspunsuri

     Ultra Trail du Mont Blanc (pe scurt, UTMB) a reprezentat obiectivul meu în acest an, în care am investit enorm, după posibilități: muncă, emoții, ceva bani și timp, mult timp. Cursa s-a terminat prematur aproape de kilometrul 100, când picioarele și mintea au refuzat să mai colaboreze împreună. La peste două săptămâni de la cursă, am reușit să aștern pe hârtie cauzele abandonului la UTMB, reușind să identific ceea ce a mers bine, ce nu a mers și cam ce trebuia să fac și nu am făcut. Această experiență o voi folosi pentru a fi pregătit pentru competițiile ce vor urma.
        După cursă, fiind încă prins în Chamonix în atmosfera evenimentului, nu am simțit șocul unui abandon - un lucru inedit pentru mine, însă cu cât zilele treceau, nopțile mele de somn erau mai scurte, retrăind în vis de câteva ori cursa pas cu pas, venind la pachet cu mulți de „dacă”, ”oare” sau „poate”. Dacă eram mai bine pregătit, oare terminam cursa și poate reușeam să alerg mai bine, în ciuda problemelor musculare avute? Oare de ce n-am continuat cursa, cu toate că cvadricepșii femurali urlau, iar eu mă mișcam precum un melc? Poate dacă doar mergeam, terminam cursa, însă oare cu ce avarii? Oare nu am greșit strategia de abordare a cursei? Momentul în care am renunțat, iar numărul de concurs a fost ciopârțit de către organzatori a reprezentat o dezamăgire eliberatoare. Știam că UTMB înseamnă frumusețe, agitație, spectacol și multă durere. Am atâtea întrebări și răspunsuri....
        Visul UTMB 2019 nu este un coșmar, ci doar un bilanț frumos al unei idei apărute în urmă cu câțiva ani, din păcate un vis neterminat....deocamdată! Mă consumă mental acest DNF, cu toate că știu că nu este nicio dramă, nu sunt primul sportiv amator care abandonează la o cursă. Însă am fost acolo, alături de alți 2300 de participanți norocoși să alerge cea mai frumoasă alergare montană din lume, am fost acolo într-o atmosferă unică, plină de energie și adrenalină, pentru care cuvintele sunt insuficiente pentru a o descrie.
         Răspunsurile pentru acest abandon nu se regăsesc doar în timpul cursei, ci mai ales în pregătirea cursei de-a lungul întregului an. Am învățat despre mine din această cursă cât din alte zece curse la care am trecut linia de final. Am învățat că nu este suficient doar să alergi și să ai un volum suficient de kilometri, este nevoie de multă diferență de nivel adunată în timpul anului, cât mai ales în ultimele două luni înainte de cursă, când mușchii trebuie chinuiți pe coborârile abrupte. Saltul de la o cursă de 120 km (cea mai lungă alergare de până acum) la 170 de km a fost destul de mare, oare m-am grăbit și am sărit o treaptă?! 
       Am jucat în „Champions League” al alergării montane, mi-a plăcut la nebunie să fiu acolo și să alerg alături de cei mai buni. 





 


Doar atât am putut...

Datele sunt doar pentru statistică

 “A fost odată ca niciodată,
că de n-ar fi nu s-ar povesti”,
cam așa încep toate basmele românești...

...toată lumea știe ce urmează, binele învinge, blablabla..., așa bănuiam și eu cu cea mai lungă alergare montană la care am participat până acum. Totuși, alergarea pe o distanță de 170 de km nu este chiar un basm, cu atât mai mult când nu ai un super-paloș, iar baghete magice nu există. Insă orice baghetă are nevoie de energie, consecvență si mai ales încredere. Am muncit foarte mult pentru această cursă, însă rezultatul îmi spune că nu suficient. Prâslea se dă peste cap de trei ori, în acest an s-a dat doar o dată... 
     UTMB va fi acolo în fiecare an, cu startul din Chamonix, sunt convins că voi avea oportunitatea să revin.