Se afișează postările cu eticheta Ultra-maraton. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ultra-maraton. Afișați toate postările

20.03.2017

Pregătiri pentru Lavaredo

     Pe 23 iunie voi lua startul la cea mai lungă și inedită alergare montană din cariera mea de sportiv amator de până acum: Lavaredo Ultra Trail (pe scurt LUT), un concurs de alergare montană de 119 km, cu aproape 6000 m diferență pozitivă de nivel și timp limită 30 de ore. Cursa va avea loc într-un cadru minunat: munții Dolomiți din Italia, cu startul din binecunoscuta stațiune Cortina d Ampezzo.
    
    Lavaredo Ultra Trail face parte din seria „The Ultra Trail World Tour”, o colecție a celor mai frumoase și recunoscute alergări montane din lume. M-am înscris în luna octombrie, fiind ales în rândul celor 1500 de participanți din cei peste 3000 de înscriși inițial, care îndeplineau condițiile de participare (puncte ITRA și curse de calificare). Imediat am plătit taxa de participare, apoi mi-am asigurat cazarea în zonă și biletele de avion, LUT devenind un obiectiv pentru acest an. Am întocmit un plan de antrenament, încercând să fiu, pe cât posibil, perseverent și consecvent.
Alături de Ionuţ Bocănială (mergem împreună la Lavaredo)

       Astfel, în planul meu de alergare au apărut mai multe alergări de 25-30 de km. Odată cu venirea primăverii, am planificat două alergări de 60 de km, precum şi o alergare nocturnă de 6 ore. Pentru antrenamentele în pantă voi alerga pe Culmea Pricopanului din munții Măcin, de ajutor îmi vor fi și treptele falezei Dunării. Pregătirea unui ultramaraton presupune atenție și pe partea nutrițională. Totodată, îmi doresc să nu mă accidentez pentru a putea alerga cât mai eficace. 
     Obiectivul propus este să termin cursa în 22 de ore. Timpul contează, însă călătoria de 120 de km este mult mai importantă, fiind presărată cu emoții, trăiri și intâmplări. 

Pe faleza Dunării


Pe Culmea Pricopanului

     Indiferent de nivelul la care concurezi, un ultramaraton înseamnă efort, îndoieli,  revelații, descoperirea unor limite fizice și psihice și la sfârșit satisfacție și experiențe inedite.

23.07.2016

Ultra-experiența 7500

      Am ajuns după 27 ore și 18 minute de la start la finalul unui ultramaraton montan numit Marathon7500 (http://www.marathon7500.ro/), o grozăvie de cursă, unică la noi în țară, ce se desfășoară pe traseele turistice ale munților Bucegi.
Profilul alergării: aprox.93 de km, 7500 m diferență de nivel

     Pentru a termina cu bine o asemenea cursă nu este suficientă doar pregătirea fizică, ci și psihică, o organizare bună (alimentare, hidratare, echipament) și un coechipier. Astfel, în acest an am alcătuit echipa Greuceanu-Team alături de Vali Datcu, un partener potrivit pentru această cursă, alături de care eram convins că indiferent de condițiile cursei vom trece linia de sosire.
La startul cursei

     Am plecat joi dimineață din Galați alături de Marian Șerban (avea să obțină un timp bun alături de partenerul său, Horea Blenchea), Gabi Pîrvu și Ștefan Bako (echipa de mixt Mecanturist).
    Deîndată ajunși la Peștera, ne-am cazat la pensiunea Octavian, situată foarte aproape de start, unde condițiile de cazare sunt bune. Am ridicat kitul de participare, urmând să revenim la ședința tehnică ținută de Silviu Bălan. Aveam să primim informații utile, iar gașca s-a spart destul repede, preocupată de bagaje și somnul devreme.


Taclale montane

     Vali, ca de obicei, dă deșteptarea la ora 4.00 fix, somnoroși fiind începe forfota prin cameră și baie. Bagajele sunt făcute, luăm micul dejun și mergem la linia de start. Echipamentul obligatoriu este verificat în detaliu, agitația fiind foarte mare: poze, încurajări, glume, dar și un car de emoții ce aveau să dispară odată cu startul.



”Dive”, mureșeni și gălățeni

     Cu gândul la cei peste 90 de km de parcurs, pornim lejer pe asfaltul proaspăt turnat cu ceva zile în urmă. La primul marcaj bandă roșie intrăm pe potecă în pădure, unde se formează două șiruri indiene de alergători, unii mai tăcuți, alții mai vorbăreți, iar câțiva parcă zbierând. Aproape de șaua Lăptici rândurile se rup, fiecare echipă alergând de zor. Ajungem după 56 de minute la cabana Cuibul Dorului, primul check-point al cursei. 
      De aici, urcăm către Vf. cu Dor de unde coborâm către Cota 1400, pe un drum nisipos plin de bolovăniș. O ceață deasă ne întâmpină către Schitul Sfânta Ana, de unde tăiem câteva serpentine ieșind către forestierul ce duce către Poiana Stânii (ora 7.44). 
      Urmează o urcare plăcută pe Piciorul Pietrei Arse, cu largi priveliști către valea Prahovei, ajungând la check-pointul de la Piatra Arsă la ora 8.51. Am mâncat și ne-am hidratat bine până aici, Vali cu gândul mai mult la lungimea cursei are unele rețineri de a alerga. Hai prietene, că vine zona cu Jepii Mari și dacă nici aici nu alergăm, atunci când?! Hai să dăm drumul la picioare! Asta am și făcut până la intersecția Jepilor, primul punct de alimentare al cursei (ora 9.44). Urmează o porțiune care mie îmi place mult, Jepii Mici, o urcare spectaculoasă ca peisaje, lungime și durată. Eu în față, Vali după mine, activăm bețele de trekking și urcăm ca niște tractorașe. La un moment dat telecabina rămâne blocată deasupra potecii, turiștii uitându-se la noi și gesticulând. Poate din simpatie sau din spaimă...cine să-i mai creadă!
     Ieșim la cabana Caraiman, continuăm pe platou către Babele (ora 11.45), unde ne este verificat echipamentul încă o dată la solicitarea voluntarilor. 


     Coborâm în alergare către Peștera, discutând despre partea a doua a cursei (ora 12.14). La check-point ne hidratăm bine cu pepene roșu și rece (foarte tare ideea organizatorilor), apoi luăm cu noi bagajul pentru Omu.

     Dacă am fi avut echipă-suport, am fi câștigat câteva minute bune în plus, dar așa pe o ploaie torențială de vară am cărat cu noi un rucsac suplimentar cu toate cele necesare pentru cursă. Am făcut o pauză cam mare aici, ajungând pentru prima dată la Omu la ora 14.24. Este ceață densă, intrăm în cabană de unde luăm stickerul cuvenit, dar și niște șuncă și cașcaval. Tot aici lăsăm rucsacul cu haine și ceva mâncare pentru buclele ce vor urma.
Foto: Adriana Dina

     Începem să coborâm pe valea Cerbului, porțiunea atât de neplăcută genunchilor, ajungând la Gura Diham la ora 16.02. Umplem bidoanele, mai luăm ceva de mâncare și pornim pe „panta prostului” către Poiana Izvoarelor. Asta chiar că-mi e cea mai urâtă porțiune a traseului. Umplem din nou bidoanele și haida către Prepeleac, nu înainte de a ne depăși un cunoscut de-al lui Vali din copilărie, prilej de a-l motiva pe urcare. Deh, ne-a făcut Costică, avand o experiente de alergare mai mare! 
    Ajungem la Prepeleac la 18.02, luăm stickerul și facem stânga pe poteca îngustă ce urcă pe Bucșoiu. „Jungla” este prezentă, trecem repede și pe lanțuri în urcare ieșim în creasta Bucșoiului, unde ne așteaptă un vânt tăios și ceață densă ce nu pare a conteni. Dupa vârf, ne întâlnim cu Lucian Clinciu, care venise în întâmpinarea alergătorilor pentru o mai bună orientare și încurajări. De apreciat! Am ajuns pentru a doua oară la cabana Omu la ora 20.02, unde este mare aglomerație. Luăm o ciorbă de legume, mi-e poftă de o Cola, ne îmbrăcăm gros pentru alergarea de noapte și ieșim pe valea Ciubotea. Coborâm într-un ritm bun, aprindem frontalele, la intrarea în căldare suntem ajunși din urmă de alte două echipe cu care ne grupăm pentru a trece de turma de câini de la stână. Avem noroc de ciobanul ce a ieșit la timp din stână, că altfel ieșeam capsați. 
     La intrarea în pădure, aceeași ceață densă îngreunează orientarea, marcajele fiind deficitare. Ajungem la Salvamont Bran la 23.18. Ne-a luat cam mult această porțiune, sub așteptări. Luăm o supă și niște paste cu cașcaval și pornim către șaua Polițe. Pe urcare îmi dau seama că mi-am uitat buff-ul la Salvamont, unde un alergător mi-a dat la o parte rucsacul.  Of, nu-mi vine să mă întorc pierzând prea mult timp, decid să urc valea Gaura cu o bentiță. Urcarea este anevoioasă, parcă nu mai zorim, purtând un dialog cu Vali pe diferite teme. Suntem depășiți de echipa feminină a „minerițelor” Geta și Claudia. Ajungem într-un final la checkpoint la ora 1.08, unde cei doi voluntari stau la un foc de tabără încropit, iar cortul de alături îmbie la somn. 
    Umplem bidoanele de la izvor, intrăm pe valea Gaura, iar Vali dintr-o neatenție alunecă pe piatra umedă și cade în apă. Se ridică repede, precum un copil pentru a nu fi certat de părinți, urmează ceva vorbe de duh și continuăm urcarea. Din cauza ceții reperăm cu greu marcajele și pierdem câteva minute din această cauză. Ieșim în prima treaptă glaciară, traversând poiana, urmează apoi zona cu lanțuri și cu vestitul mâner de baie proptit în stâncă. Ieșim în căldare, iar vântul ne suflă cu putere din toate părțile. Aproape să dăm cu capul de cabană, vizibilitatea fiind redusă, ajungem la Omu la ora 3.53. 
     În cabană găsim pe Silviu Bălan și Lucian Clinciu care ofereau participanților friguroși, pături groase. Ștefan și Gabriela de la Mecanturist așteptau ivirea zorilor pentru o mai bună orientare, ei trebuind să coboare către Ciubotea. Nici noi nu suntem prea inspirați, mâncăm, ne hidratăm și stăm mai bine de o oră în cabană pentru a se lumina, frigul intrându-ne în oase. Ne mișcăm greu către poiana Guțanu, ajungând abia la ora 7.05. De aici avem mai mult spor și ajungem în șaua Strunga la ora 8.20. 
     Urmează ultima porțiune, aproape de cabana Padina suntem depășiți de două echipe de la masculin, în depărtare observăm alte două echipe, prilej de a alerga mai cu viață. Depășim echipele din față, ni se alătură Viorica Mălai, ușor descumpănită de cele pățite în cursă și ne apropiem de linia de sosire. Ora 9.18, ajungem la final, bucuroși fiind de succesul echipei noastre greucene, locul 20 din 67 de echipe participante la secțiunea masculin.


      Primim medaliile, un super-buff și tricoul competiției de la Gravity, mâncăm pepene, mai stăm la taclale, apoi tragem la somn până după-amiază când plecăm către casă. Din păcate, nu putem rămâne la premiere, pentru a le felicita pe fetele noastre de la Galați: Flori și Dana, care au urcat pe podium la feminin.
    Marathon7500 este o cursă frumoasă, unde fiecare alergător montan și pasionat de munte trebuie să guste cel puțin o dată din această minunăție creată cu multă muncă și pasiune de organizatori și voluntari. 
       Cei care vor mai mult, vor reveni cu siguranță și în anii următori. Ne revedem în 2017!


Cea mai frumoasă colecție de abțibilduri

13.06.2016

Pe unde mai alergăm

    A venit vara reușind să adaug în calendarul de alergări câteva provocări montane foarte interesante.
    Astfel, sâmbătă - 25 iunie voi urca la Bate Toaca în munții Ceahlău, o cursă de 37 de km și vreo 2700 m diferență de nivel. 
    În luna iulie, împreună cu Vali Datcu alcătuim echipa Greuceanu-Team și vom participa la categoria Elită la Marathon7500, o alergare montană în Bucegi cu o lungime de 93 km și vreo 7500 m diferență de nivel. Timpul ideal pentru noi va fi în jur de 25 de ore, dar cu multă muncă și picioare puternice. Un lucru e clar, nu va fi deloc lejereanu!

„Greucenii” pe culmea Pricopanului

     În luna august, pe 20 august voi alerga la ultra-sky-ul de la 2x2RACE INOV8 din munții Făgăraș, singura cursă de la noi din țară ce se desfășoară integral la peste 2000 m altitudine.
Afișul evenimentului este super-tare

     În luna septembrie, pe 10 septembrie voi participa pentru a doua oară la ultramaratonul CiucașX3, o alergare montană ce adună 105 km pe potecile din munții Ciucaș, Grohotiș și Tătaru. Îm doresc un timp mai bun comparativ cu cel de anul trecut.


     Urmează o perioada plăcut de aglomerată cu antrenamente, cifre, calcule și concluzii. Vă doresc o vară plină de aventură!


28.12.2015

Cifre adunate și alergate în 2015

     Anul 2015 este pe sfârșite, iar vremea caldă de până acum nu m-a făcut să-mi iau la revedere de la adidași, ci doar am schimbat echipamentul pentru alergările de pe faleza Dunării.
      În acest an, mi-am întocmit un jurnal în care au fost notate zilele de alergare cu distanțele parcurse, schițele și planurile de alergare alături de alte note, comentarii și sfaturi binevenite. Această agendă mi-a fost utilă, în acest fel am devenit mai disciplinat, acordând o atenție sporită programului de antrenament, alimentației și echipamentului.
     Fiind norocosul posesor al unor colegi de alergare (Vali, Marian, Cristi, Laurențiu, Floricica, Dana), mi-a fost mult mai greu să chiulesc de la alergare. Știam că trebuie să fiu acolo, chiar dacă au fost zile când căldura patului și comoditatea erau mai puternice decât voința. Bravo, băieți!
Cu trupa pe faleză

Galațiul la Retezat SkyRace

     Competițiile de alergare montană la care am participat nu fost numeroase, totuși întocmirea unui calendar de alergare mi-a fost de real folos, aducându-mi o motivație în plus. Obișnuit de la serviciu cu multe cifre, am îndrăznit să aștern pe hârtie/blog cifrele alergărilor din acest an. Iată ce am obținut:

4 Aprilie 2015 – Semimaraton Brașov (20 km, 640 m diferență de nivel) – timpul obținut 1:55:25 – locul 114 din 663 participanți în clasamentul general masculin.


9 Mai 2015 – Ecomarathon Moieciu de Sus (42 km, 2400 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:18:20 – locul 103 din 450 participanți în clasamentul general masculin.


20 Iunie 2015 – Retezat SkyRace (28 km, 2800 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:02:07 – locul 43 din 255 participanți în clasamentul general masculin.


9 August 2015 – Bușteni SkyRace (31 km, 2100 m diferență de nivel) – timpul obținut: 4:11:21 – locul 32 din 112 participanți în clasamentul general masculin.

La start cu Marian

12 Septembrie 2015– Ultramaraton CiucașX3 (105 km, 4900 m diferență de nivel) – timpul obținut: 19:31:11 – locul 30 din 83 participanți în clasamentul general masculin.


3 Octombrie 2015 – Maratonul Pietrei Craiului (41 km, 2250 m diferență de nivel) – timpul obținut: 5:35:15 – locul 92 din 589 participanți în clasamentul general masculin.


     În spatele celor 6 competiții de alergare montană, descoperim și alte cifre adunate în alergările pe faleza Dunării gălățene, dar și pe potecile montane:
- câți km am alergat: 1701
- câte zile am ieșit la alergat: 120

     La alergare, nu numai picioarele sunt puse la lucru, ci și mintea. O pregătire mentală se îmbunătățește prin lecturarea unor cărți de tipul:



     În perioada următoare voi încerca să adun cât mai mulți kilometri alergați pe faleză, nu doar pe asfalt ci și pe poteca alăturată. O țintă ar fi 200 km în fiecare lună. Totodată, voi stabili un calendar competițional, cu două-trei obiective mai importante, iar restul...la fel de interesante!
    Din lista curselor pe 2016 nu aș vrea să lipsească Ecomarathon și Retezat SkyRace. Experiența unui ultramaraton montan trebuie repetată, probabil tot la CiucașX3, dar auzind numai vorbe de bine vreau sa merg și la Via Maria Theresia din munții Călimani. O altă dorință este ca la majoritatea alergărilor montane să fiu încurajat de familie, ce mă va aștepta la finalul curselor. 
     Voi încerca și alergări noi, creasta Făgărașului de la 2X2 Race (vârfurile Moldoveanu și Negoiu în aceeași zi) fiind provocatoare.


     Prin blogul actual si jurnalul de alergare, am observat un progres al alergărilor și am reusit să-mi stabilesc câteva obiective mult mai clare si indrăznețe. În final, nu doresc să dau sfaturi, pot spune doar atât: aleargă pentru tine! 
      La Mulți Ani cu multe realizări în 2016!

21.09.2015

Ultra CiucașX3 - 2015

     O nouă provocare: ultramaratonul montan CiucașX3. Ce înseamnă: o alergare montană lungă de 105 km pe potecile munților Ciucaș, Grohotiș și Tătaru, 5000 de metri de urcare în 24 de ore (http://www.ciucasx3.ro/).
     Înscris fiind din luna mai, am început să cotrobăi prin cotloanele internetului poveștile ultramaratoniștilor în care am găsit multe sfaturi, trăiri, emoție și aventură. Totodată, mi-am întocmit și un plan de alergare în care mi-am notat alergările de dimineață de pe faleza Dunării, precum și alergările de la celelalte competiții la care am participat. Tot aici, drumețiile montane de 7-8 ore zilnic au contat la pregătirea cursei. 
     Zilele s-au scurs, din păcate nereușind să fac o recunoaștere a traseului pe porțiunea de Grohotiș și nici o altă alergare mai lungă de cel puțin 50 de km.
     În săptămâna premergătoare cursei, am încercat pe cât posibil să mănânc cât mai mult și util profilului cursei.
    Plecăm vineri dimineață din Galați alături de Vali, Cristi și Laurențiu spre Ciucaș, cu o mică oprire pe la Decathlonul din Ploiești. Plouă, plouă necontenit tot drumul și la Cheia, Ciucașul stând ascuns în ceață. Prognoza nu anunță o vreme prea bună pentru weekend, poate doar duminică să apară soarele.
    Luăm kitul de concurs, mergem să mâncâm la un restaurant din Cheia, iar spre seară participăm la ședința tehnică, organizată în sala de sport. Din păcate, nu se aude prea bine, din această cauză ciulim bine urechile la descrierea traseului și la ultimele sfaturi date de organizatori.

Gălățeni băgați în ședință
                                                    
     Seara la pensiune, înainte de culcare, aranjez bagajul și echipamentul și la ora 22.00 sunt în pat la somn. Am dormit puțin cam repede.
     Ora 4.20, telefonul sună, mi-e somn, dar o zi lungă mă așteaptă. Coleg de cameră, Laurențiu se trezește și el, solidar fiind la temerile mele privind prognoza meteo. Fac un duș, apoi mănânc câteva paste cu miere și nucă.
     Cu bagajul în spate, la ora 5.40 mă prezint la startul din centrul satului Cheia alături de încă vreo 80 de colegi de alergare. Organizatorii trec pe listă numele participanților prezenți la start, intrăm în careu și la ora 6 fix pornim la drum. 

La start

     Mi-e rece și vreau să alerg, știind că am timp să mă încălzesc dar nu e timp de stat pe loc. La frontală și în luminile mașinii de poliție ce a oprit traficul pentru a traversa DN1A, intrăm în pădure, unde noroiul se lipește repede de talpă.

     Trecem de primul punct de control, unde ne întâmpină Robert Hajnal (câștigătorul din 2014 cu un timp record) cu apă și cu încurajări. Ritmul de alergare este unul bun și în curând ieșim către Poiana Valea Stânii, unde iau primele înghițituri de mâncare. Fiind o cursă lungă și de anduranță, este nevoie de multă hrană solidă și o hidratare bună, astfel încât foamea și setea nu trebuie să-și facă prezența pe perioada alergării. Citeam de curând pe un site că se consumă în jur de 70 de kilocalorii pentru fiecare km alergat.
     Din valea Stânii urmează urcarea pe plaiul Cetății către poteca de creastă a Carpaților marcată cu bandă roșie, de fapt un drum forestier reprezentând fosta graniță dintre Principatele Române și Imperiul Austro-Ungar.
     Cobor în alergare către pasul Boncuța, de aici dau către valea Stânii. Fac stânga, trec de barieră și scot din rucsac prima porție de orez cu lapte pus într-o pungă pentru a-l mânca precum o pastă. Primul mic dejun! Voi încerca pe cât posibil să consum o gură de apă la fiecare 20 de minute și să manânc ceva la 30-35 de minute.
     Valea se îngustează, traseul urmează firul apei, urmele viiturilor puternice se văd la tot pasul căci trunchiuri de copaci și blocuri de piatră blochează pe alocuri cheile. Am descoperit o zonă inedită din Ciucaș, cheile pârâului Stânii impresionând prin frumusețe și sălbăticie. La ieșire din chei, pe firul unei vâlcele urc în pas grăbit către Curmătura Văii Stânii unde recunosc pe Andrei Țale, voluntar de astă-dată, dar câștigător al cursei elită de la Marathon7500. Mă sfătuiește să mănânc cât mai multă mâncare solidă și să evit gelurile, pentru a mă bucura de această cursă lungă. Gând la gând, aceasta fiind și ideea mea cu care m-am setat de acasă. Îi mulțumesc pentru plicul de miere oferit.
     Ceața se îndesește, vântul bate în rafale scurte și alerg către cabana Ciucaș pe o potecă bine conturată ce aduce mai mult a o alee naturală. 





     La punctul de control de la cabana Ciucaș, umplu bidoanele cu apă adăugând un pliculeț de electroliți. În cele 5 minute de odihnă, ma înfrupt cu o combinație inedită: halva, cașcaval și stafide. 

     Desfac bețele si pornesc către vârf pe poteca binecunoscută, unde ajung în jurul orei 9.50. Mă aflu în timpii estimați de acasă. Spun băiatului numărul de concurs, îî spun și numele și am surpriza să aflu că numărul nu corespunde cu numele, fapt ce mă pune pe gânduri. În fine, nu am timp de stat la explicații, probabil s-au decalat tabelele, fapt confirmat de voluntarii din pasul Bratocea. Se va ține cont doar de numărul de concurs.




     Urmează o alergare lungă în coborâre, fiind prins din urmă aproape de pasul Bratocea de către Vlad Vuță, ce îl recunosc de la Retezat Sky Race. Mă alimentez în pas, gândurile mele se îndreaptă însă către porțiunea lungă de vreo 30 km până la barajul Măneciu.           

    Ceața densă și viteza nu prea mare de înaintare conturează o echipă de 4 alături și de Costel Lucuțar și Robert Gândilă. Despre Costel aveam să aflu că a terminat de curând o cursă cu bicicleta de 800 de km în 36 de ore neîntrerupte, fiind aproape de intrarea în Cartea Recordurilor.
    Nu vă pot detalia mai mult de jumătate din acest segment din traseu, pentru că am alergat prin ceață, câmpul vizual nefiind mai larg de 4-5 m împrejur. De-abia după vf.Grohotiș am putut evidenția multitudinea de plaiuri și drumuri bătute. Aici, marcajul traseului de alergare este dublat de un marcaj turistic bandă galbenă ce pare a fi făcut recent. Ajungem în aceeași componență la stâna Nebunu: punct de alimentare și control bine evidențiat, unde câinii de la stână au fost legați strașnic.
     De aici, urmează poate una dintre cele mai nesfârșite poteci până la baraj, așteptând ca după fiecare curbă să ne apară releul și de acolo coborârea pe drumul de piatră până în sat.
     Ies la drumul național, aici o patrulă de jandarmi asigură orientarea și ajung în jurul orei 16.00 la baraj la Măneciu, la punctul de control unde suntem serviți cu o ciorbă delicioasă de găluște cu prune. Mănânc pe săturate, în final deschid și o fiolă de magneziu de la Sponser.
Nicoleta terminase cursa de semimaraton și face galerie gălățenilor

     Costel și Robert sunt mai proaspeți și dau înainte, urându-le succes. Eu pornesc mai greu, Vlad este descumpănit de rătăcirea bagajului lăsat special pentru acest punct. Avea să-l recupereze la valea Stânii.

     Nu am parcurs această porțiune a munților Tătaru, către vârful lui Crai, dar un lucru e clar: se pretează mult mai bine la bicicletă decât la alergare, fiind un drum forestier nesfârșit cu multe încrengături. Oricum, dacă pe urcare am adăugat pași mari, pe coborâre am alergat cât am putut.
     Aveam impresia că traseul ajunge pe vf.lui Crai, doar că punctul de alimentare și control este situat mult mai jos aproape de un izvor amenajat. Este aproape 18.30, ceața reapare, vântul se întețește iar ziua face loc nopții mult mai devreme decât m-aș fi așteptat. Cu excepţia a două intersecții de drumuri, unde marcajul nu apărea, drumul forestier este evident, aproape de ruinele funicularului de la Tabla Buții aprind și lanterna frontală. Însă vizibilitatea este mult redusă, mă încearcă fiori reci pe spate ce mă obligă să măresc viteza.
     Dibuiesc indicatorul inscripţionat cu bandă roşie către Lacul Vulturilor şi îmi dau seama că trebuie să intrăm în curând în pădure pentru a coborî către poiana din Valea Stânii. Ce urcasem de dimineaţă, acum vom coborî.
     Poteca este bine semnalizată prin marcaje dese și fosforescente amplasate pe copaci. Nu cutez să mai alerg, poteca fiind noroioasă şi nu vreau să risc vreo accidentare. În jurul orei 21.00 ajung la punctul de control, unde cea mai tare echipă de voluntari ne aşteaptă cu brânză, roşii, salam, şuncă şi măsline. Nu refuz nimic!
  Pornesc la drum împreună cu Vlad, ştiu că urmează cea mai grea urcare a ultramaratonului de pe valea pârâului Sterp. Am mai urcat această porțiune anul trecut pe lumină într-o drumeție, dar acum am urcat foarte greu, ieșind în creasta Zăganului după aproape 2 ore. 
Vara pe lumină

    Mult sub așteptări! Panta este destul de mare, pe o lungime de 3.2 km urcându-se aproape 800 m. Felicitări celor doi voluntari ce ne așteptau în creastă, fără ei orientarea ar fi fost aproape inexistentă.
     Urmează traversarea de la Podul de Aramă, trecem o zonă expusă dar asigurată cu un cablu și urcăm către vf. Gropșoarele, iar de acolo în coborâre ușoară către punctul de control de la Răscruce.  Genunchiul drept începe să mă supere, picioarele le simt grele, iar viteza mea de înaintare este egală cu cea a mersului pe munte. Voluntarii de aici ne indică direcția bună către cabana Silva, unde ajung în jurul orei 00.30. De aici, pe poteca marcată cu punct albastru cobor alături de Ionuț, cu care mă întâlnisem ceva mai înainte pe traseu, și el având aceeași probleme cu genunchii. Ne dăm la vorbă, spunem povești de la alte alergări și luăm decizia să trecem împreună linia de finish.
     După 19 ore și 31 de minute (locul 30-31 în clasament), termin primul meu ultramaraton montan, în surle și trâmbițe pe bune, bucuros și surprins fiind că și la această oră târzie din noapte o mână de oameni inimoși ne așteaptă. Vă mulțumesc!

Încă puțin...

               
 Final fericit de ultramaraton

     Mă ia frigul și mă îndrept repede către sala de sport pentru a mânca o porție de paste. Împreună cu Laurențiu și Florin mergem către pensiune, unde aveam să stau sub duș ceva mai bine de jumătate de oră. Dacă apa rece turnată pe picioare este un leac, somnul adânc până la 8 dimineață reprezintă mană cerească.

    Dimineața sunt proaspăt, trecem peste stradă la un restaurant pentru o omletă cu de toate, iar la ora 11.00 mergem la serbarea ultramaratoniștilor (a vulturilor), unde se dau premii, se fac poze, se transmit felicitări și promisiuni pentru alte alergări. 


  Vulturii anului 2015 


Cum prietenii curioși încă mai au întrebări, adaug câteva informații mai jos:

- timpi intermediari (îmi vor fi utili pentru anul viitor):


Vârful Ciucaș (km 27) – 3 ore și 49 de minute
Pasul Bratocea (km 30.5) – 4 ore și 41 de minute
Vârful Grohotiș (km 41) – 6 ore și 26 de minute
Stâna Nebunu (km 48) – 8 ore și 1 minut
Baraj Măneciu (km 59) – 9 ore și 53 de minute
Vârful lui Crai (km 73) – 12 ore și 29 de minute
Poiana Valea Stânii (km 85) – 14 ore și 53 de minute 

- echipamentul folosit: tricou și pantalon de compresie Compressport, șosete de alergare Kalenji, jambiere US de la Compressport, bluză de corp cu mânecă lungă de la Montane Bionic, jachetă Patagonia, pantofi de alergare Salomon XA PRO 3D GTX, rucsac de alergare The North Face Enduro 13, bețe de trekking Karrimor X Lite Carbon, mănuși.

- ce am mâncat și băut: toate cele descrise în jurnal + batoane Isostar High Energy, batoane Isostar High Energy Sport Bar Multifruct, Isostar tablete Fast Hydration.