Din tolba bogată a alergărilor montane organizate în acest an, am ales prima alergare montană competițională la Semimaraton Brașov, o alergare bine organizată pe străzile orașului vechi și pe potecile montane din jurul Tâmpei. Semimaraton Brașov atrage majoritatea alergătorilor de trail running, dornici de verificare și de confirmare a antrenamentului desfășurat în lunile de iarnă.
La start cu Marian și Vali
Startul cursei s-a dat, ca de obicei, din Piața Unirii, la ora prânzului, o oră atipică, dar convenabilă pentru majoritatea alergătorilor din București. De altfel, înaintea cursei, străduțele din jurul pieței sunt pline de alergători verificându-și echipamentul în mașinile parcate.
S-a pornit tare, așa cum mă așteptam, primii 3 km fiind alergați pe asfaltul străduțelor orașului vechi. Fiind încălțat cu modelul Mutant de la La Sportiva, eram nerăbdător să ajung pe forestierul de la Pietrele lui Solomon ce urcă până aproape de Poiană și sa testez încălțămintea recent achiziționată.
Drumul forestier neașteptat de uscat, l-am alergat destul de bine, ajungând la punctul de control din Poiană în 46 de minute și 30 de secunde. De aici, se intră pe o potecă prin pădure cu zăpadă și noroi. Îmi place această porțiune, aruncând din când în când o privire în spate. Reușesc să depășesc câțiva alergători, ritmul fiind încetinit doar pe porțiunea comună cu traseul de cros, unde poteca devine aglomerată.
După o coborâre abruptă în serpentine, ajung la checkpointul de la bariera din Răcădău de unde urmează o porțiune de plat până la „Treptele lui Gabony”. Înainte de ultima urcare, scurtă dar pieptișă, reușesc să depășesc alți 3 alergători, iar pe final, după Troiță încă doi competitori cu un ritm bun. A fost semnul că mai aveam destule rezerve și nu am forțat suficient de mult pe parcursul cursei.
Trec linia de finiș după 1 oră și 43 de minute de la start, ocupând locul 38 în clasamentul general masculin. Consider că am obținut un rezultat și un timp bun, ce mă fac încrezător pentru celelalte alergări montane din acest an: Ecomarathon, Transylvania 50K, Bate Toaca, Marathon 8500 și alte 2-3 curse la care încă mă gândesc.
Tatiiiii............