03.05.2014

Pe vârful Penteleu

      Munţii Penteleu sunt o grupă muntoasă din sectorul estic al Carpaţilor de Curbură, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali, fiind delimitaţi de Munţii Vrancei şi de Masivul Podu Calului prin culoarele văilor Bâsca Mare și Bâsca Mică. 
     Impresionează îndeosebi prin culmile sale prelungi, pajiştile întinse şi prin perspectiva extrem de largă pe care o oferă asupra Carpaţilor de Curbură. Astfel, în zilele cu vizibilitate bună, din culmea principală a Penteleului pot fi observate masivele muntoase cuprinse între Munţii Ciucaş şi Munţii Vrancei. Cel mai înalt pisc este Vârful Penteleu, având o inălţime de 1772 m.





Imaginile au fost surprinse la sfârșitul lunii septembrie 2013.

12.04.2014

Librăria cu idei 2014

     La începutul fiecărui an, ca orice iubitor de munte, îmi întocmesc un plan de drumeție, notându-mi într-o agendă pe unde aș vrea să mai călătoresc. Ehe, dorințele sunt mari și multe, doar timp liber la dispoziție să am! Dar dacă nu reușesc să plec la munte, îmi propun să îmi mai cumpăr echipament de munte.
     Așadar, pentru 2014 îmi doresc o traversare montană de la Caransebeș la Uricani, parcurgând trasee prin Muntele Mic-Țarcu, Godeanu și Retezatul Mic.
     Făgărașul nu trebuie ignorat și prin urmare îmi propun să ajung la lacul Podrăgel , dar și la cabana Suru. Dacă le-aș uni dintr-o singură drumeție ce bine-ar fi?!
     O dorință mai veche și rămasă „on hold” este creasta munților Rodnei din pasul Șetref până în pasul Rotunda.
     De asemenea, în fiecare an mi-am propus să particip la trei maratoane montane: Ecomarathon la Moeciu (m-am înscris din ianuarie, e pe 10 mai), la Marathon 7500 în Bucegi (acum vreau la proba de Elită - adică 90 de km de parcurs în maxim 40 de ore, alături de Ștefan) și în Piatra Craiului în octombrie.
   Și Retezatul este pe listă, ca în fiecare an ...


     „Dacă pleci de acasă, este posibil să ajungi unde ți-ai propus. Dacă nu pleci, sigur nu ajungi!”.  
Vorbă sfântă de la un prieten, Gigi Cepoiu.

08.03.2014

Prima zi de primăvară în Ciucaș

     În weekendul 1-2 martie am ajuns în munții Ciucaș alături de Sorin, George și Robert.
Am plecat sâmbătă dimineața din Galați la ora 6.00, în jurul orei 10.00 am ajuns în parcare la cabana Silva (unde am lăsat bagajele și am pornit pe potecă).
     Traseul a fost următorul: cabana Silva - valea Berii - cabana Ciucaș (marcaj: bandă galbenă) - vârful Ciucaș - șaua Tigăilor (marcaj: bandă roșie) - cabana Ciucaș (marcaj: cruce roșie) - cabana Silva (marcaj: bandă galbenă). 
     Durata totală a fost de 6 ore și 30 minute.
     Vremea a fost bună-parțial înnorată, traseele "curate", doar înspre vârful Ciucaș au fost câteva porțiuni de zăpadă care cereau mai multă atenție la traversare. 
     Vârful Ciucaș a fost destul de aglomerat datorită prezenței multor grupuri de turiști, de unde am putut identifica văi și culmi din muntii Grohotiș, Baiului, Siriu și Penteleu.
     Seara, am stat în cabana la povești și la cântece de munte alături de un grup numeros de carpatiști (de pe site-ul carpați.org).
     Duminică-dimineața ne-am trezit în jurul orei 7.00, însă starea vremii (frig, ceață, ploaie, vizibilitate redusă, dupa aceea a început să ningă) a făcut să prelungim șederea la cabană până la ora 11.00, când am plecat înspre casă cu o escală la magazinul Decathlon din Ploiești.









14.02.2014

Cașoca și prietenii

      Descoperită în ghidurile turistice cu numele de Cașoca sau Pruncea, cascada se găsește la aproximativ 5 km de la intrarea pe valea Cașoca și la 200 m amonte de confluența pârâului Pruncea cu Cașoca. Imediat după această confluență, un prag de gresie de Tarcău face ca apele Cașocii să cadă pe mai mult de 6 metri, creând una dintre cele mai frumoase cascade din Munții Buzăului.
     Aici, pârâul Cașoca are 4 m lățime, în căderea ei apa formând o vâltoare care ajunge uneori sa fie mai adâncă de înălțimea unui om. Pentru a o admira trebuie sa cobori sub nivelul drumului forestier cu câțiva metri.


În iulie 2005 alături de Gina și Dan

Decembrie 2007

Aprilie 2010 cu Cătălina

Mai 2011