05.01.2022

Out of Office 2022

      Finalul și începutul unui an reprezintă un bun prilej de bilanțuri, dar mai ales pentru planuri. Prin urmare, mă aflu în acel moment când mă întreb ce merită să includ în lista mea pentru anul 2022?😉 

      Alergarea montană este cea mai importantă pasiune pentru care am investit cel mai mult timp din ultimii ani. Astfel, pentru anul 2022 mi-am propus câteva lucruri, pentru care am început deja să lucrez/antrenez: Rarău-Everesting, Transylvania 100KXRace - traseul Mălâia (în munţii Siriu), Bucovina Ultra Rocks, 2x2 Ultra Sky Marathon și Rodnei Ultra (poate am norocul să fiu extras și la loteria UTMB).

     În privința călătoriilor și a drumețiilor, parcă nu mai e la fel de ușor de planificat ca odinioară, cu toate acestea o listă cu idei trebuie pregătită. Majoritatea plecărilor vor fi spontane de weekend, pe perioada verii încercând mai des dormitul la cort în munții mai apropiați de Galați: Ciucaș, Buzău sau Vrancea. Varianta campingului este de luat în calcul mai des, descoperind în acest mod locuri inedite și mai greu accesibile. Cum nu mă deranjează să car tot harnașamentul (cort, saci de dormit, saltele, etc), putem înnopta lejer și la altitudini mai mari.

     De asemenea, îmi doresc cîteva ieșiri cu gașca la mare cu cortul, ce fac bine la suflet și la spirit, apoi o tură crâncenă montană, gândindu-mă la munții Retezat, Parâng sau Rodnei. Iar, la final trec pe listă, dar cu litere mai mici o insulă grecească. Hai cu sănătate să fie și să fim bucuroși!

29.12.2021

Cort Zajo Lapland 3 Neo

     În această vară, am achiziționat un cort pentru 3 persoane, în ideea că vom începe să mergem pe munte și în echipă de 3, alături de Sof care deja a împlinit vârsta de 9 ani și va merge cu noi pe munte în drumeții mai lejere cu dormit o noapte la cort. După câteva căutari pe internet și sfaturi, ne-am oprit la modelul Zajo Lapland 3. Zajo este o firmă slovacă de echipament și îmbrăcăminte montană.

     Cortul Zajo Lapland este un cort de tip tunel ce permite o montare facilă, fiind prevăzut cu un cort interior încăpător pentru 3 persoane și o supratendă rezistentă la radiații UV și la o coloană de apă de 8000 mm. Cortul are două intrări cu antreu, un criteriu important la alegerea cumpărării acestui cort. Armătura este compusă din 3 bețe solide din duraluminiu.

  Nu este suficient ca materialul exterior al cortului să aibă capacitate mare de impermeabilitate, ci cortul trebuie să aibă o ventilație bună, iar modelul Zajo Lapland este prevăzut cu două orificii mari de aerisire cu posibilitate de închidere ce pot fi acționate din interior. Chiar dacă nu este prevăzut cu fustă de zăpadă, Lapland-ul este un cort all-season, fiind proiectat și contruit pentru a fi rezistent la vânt puternic și la cantități mari de precipitații. Ca majoritatea corturilor, este prevăzut la interior cu buzunare pentru depozitare, dar și cu bucle și sfori pentru uscarea hainelor, regăsite doar la câteva modele de cort.

     Rezistența la apă a podelei este de 10000 mm coloană apă, având un impact asupra greutații cortului, poate singurul mic minus (circa 4.1 kg). Cortul are cusăturile lipite, fiind prevăzut cu plasă anti-insecte. Recomand cu încredere acest cort, ce urmează să fie testat în curând și în condiții de iarnă.