19.03.2023

Maraton Piatra Craiului 2022

Data: 8 octombrie 2022

Caracteristici: 38 km, + 2400 m diferență de nivel
Număr de concurs: 446
Timp final: 5 ore, 7 minute, 46 secunde

Clasare:
- locul 6 la categoria 40-49 ani;
- locul 30 în clasamentul general

    Inițial, nu mă gândeam să alerg la Maratonul Pietrei Craiului,  la care înscrierile au fost lansate destul de târziu. Deîndată înscris, am găsit o cazare cât mai aproape de startul cursei, așternând pe hârtie un plan scurt de cursă ce conține antrenamentul specific, echipamentul necesar, planul de hidratare și nutriție, precum și timpii intermediari de urmarit. Cunoscând traseul, mi-am propus să alerg cât mai mult în prima parte, o abordare prudentă pe coborârea din șaua Funduri, iar spre refugiul Diana să urc constant, terminând alergarea cu energia rămasă. În mare parte am putut respecta planul inițial, trecând linia de final puțin după 5 ore.
    Din nou, MPC a reprezentat un moment bun de reîntalnire cu numeroși cunoscuți și colegi de alergare, organizarea competiției fiind bună, zonele expuse de pe traseu fiind bine asigurate, unde numeroși salvamontiști erau prezenți, pentru evitarea tragediilor din 2019. 




11.02.2023

Vacanță în Parâng

    La începutul vacanței de vară, atunci când întocmim planul de drumeții montane alături de copii, criteriile de organizare par să fie atât de multe, încât ajungem repede să le simplificăm: undeva unde nu am mai fost, să nu stăm mai mult în mașină decât pe traseu, dificultatea traseului să fie mediu, iar opțiunile de cazare să fie la îndemână. Să nu uităm ca și prognoza meteo reprezintă un ingredient principal al excursiilor.

    În pană de idei, pentru anul 2022, am ales să mergem pentru cîteva zile la Obârșia Lotrului, cazându-ne la Alpin-Lotru, de unde plănuiam să urcăm zilnic pe câteva trasee ale munților Parâng. 

    În prima zi am urcat pe traseul marcat cu cruce roșie ce urcă pe valea Lotrului către lacul Gâlcescu, unul dintre cele mai frumoase lacuri glaciare din Carpați. Am lăsat mașina pe un drum forestier ce părăsește Transalpina, de acolo urcând cu rucsacul de tură în spinare. Traseul merge o bună bucată paralel cu Lotrul, ce traversează câteva poieni cu locuri bune cort, urmând apoi o potecă ce urcă pieptiș către zona alpină. Ploaia torențială anunțată de dimineață ne-a împiedicat să ajungem la lac, fiind nevoiți să ne întoarcem din drum când mai aveam vreo 40 de minute de mers.










    A doua zi am lăsat mașina aproape de cabana Groapa Seacă, la intrarea în traseul marcat cu punct roșu către refugiul Agățat, obiectivul nostru situat la o altitudine de 1750m. Vremea fiind in continuare ploioasă, am ales acest traseu dus-întors, ce urcă în primii 4 km pe un drum forestier bine conturat, de la capătul căruia poteca devine mai abruptă, traversând de câteva ori apele pârâului Jieț, iar după 1 oră și jumătate am ajuns la refugiu. Fiind în timpul săptămânii ne-am întâlnit doar cu un grup mai mare de studenți, ce probabil urmau să rămână la refugiu peste noapte. Refugiul poartă numele Agățat, fiind construit pe o stâncă imensă situată în mijlocul unei poieni. Refugiul pare o construcție interesantă din lemn, este curat, are priciuri cu saltele, destul de încăpător pentru 10-12 persoane.