Caracteristici: 70 km, +4100 m diferență de nivel
Număr de concurs: 8089
Timp final: 10 ore, 6 minute, 41 secunde
Link: https://www.transylvania100k.com/
Clasare:
- locul 4 la categoria Senior 18-39 ani.
- locul 7 în clasamentul open masculin.
Cea mai lungă cursă din prima jumătate a anului am zis să fie Transylvania100, cursa de 80 de km. Din cauza condițiilor meteo și a zăpezii mari așternute pe văile Bucegiului, organizatorii au fost nevoiți să modifice traseele, proba de 80K având doar o lungime de 70 de km cu 4100 m diferență de nivel.
Startul cursei fiind la ora 7.00 alături de concurenții de la 50K și 100K, s-a plecat destul de tare, unii mai îmbrăcați decât alții ținând cont de prognoza vremii. După primii kilometri și prima pantă mai serioasă s-a format un lung șir indian. Mi-a plăcut mult coborârea din Poiana Râșnovenilor către Ciubotea, pe o potecă inedită și mai rar folosită de către turiști. Ca de obicei, am avut momente când am regretat că nu mi-am luat bețele de alergare, nu știu ce-i în capul meu, dar mereu zic că mi-e mai bine fără ele.
Am înotat de câteva ori prin zăpada pe poteca ce urcă din poiana Guțanu la refugiul Bătrâna, însă marele minus a reprezentat lejeritatea cu care m-am rătăcit de două ori de aiurea, prima dată la intrarea pe poteca de la Peștera spre șaua Lăptici, iar a doua oară la coborârea către lacul Bolboci, unde m-am trezit din senin cu zăpada până la brâu, am dat înainte și am ieșit undeva mai jos de lacul Bolboci. Aici am pierdut timp prețios, pentru a reintra în traseu și a ajunge la punctul de control de la cabană. Punctul de control fiind bine aprovizionat, am reușit să mănânc câteva felii de pizza și să beau multă cola, ca pe plajă în studenție la Costinești. Traseul a continuat pe plaiul lui Mircea către șaua Tătarului, mai departe prin Strungulița către refugiul Strunga, nimic senzational, poate doar zăpada așternută cu câteva zile în urmă fiind cea care a impiedicat uneori alergarea. Am coborât abrupt pe valea Bângăleasa, de unde se urcă în poiana Guțanu, pe poteca renumită din bucla 3 a Ecomarathonului. Urcând de la monumentul militarilor israeliți în poiana Gaura, mi-am reamintit de vestita urcare către refugiul Diana de la MPC. Penultima porțiune a traseului este comună cu cea de la începutul cursei, doar ultimii 5 kilometri urmează muchia Grajdului ce ne scoate la Bran în curtea castelului.
Ediția din acest an a fost inedită datorită traseului nou creat, dar bine semnalizat de către organizatori și al numărului foarte mare de alergători (peste jumătate dintre ei fiind străini). La anul vreau să alerg la 100K!
Startul cursei fiind la ora 7.00 alături de concurenții de la 50K și 100K, s-a plecat destul de tare, unii mai îmbrăcați decât alții ținând cont de prognoza vremii. După primii kilometri și prima pantă mai serioasă s-a format un lung șir indian. Mi-a plăcut mult coborârea din Poiana Râșnovenilor către Ciubotea, pe o potecă inedită și mai rar folosită de către turiști. Ca de obicei, am avut momente când am regretat că nu mi-am luat bețele de alergare, nu știu ce-i în capul meu, dar mereu zic că mi-e mai bine fără ele.
Am înotat de câteva ori prin zăpada pe poteca ce urcă din poiana Guțanu la refugiul Bătrâna, însă marele minus a reprezentat lejeritatea cu care m-am rătăcit de două ori de aiurea, prima dată la intrarea pe poteca de la Peștera spre șaua Lăptici, iar a doua oară la coborârea către lacul Bolboci, unde m-am trezit din senin cu zăpada până la brâu, am dat înainte și am ieșit undeva mai jos de lacul Bolboci. Aici am pierdut timp prețios, pentru a reintra în traseu și a ajunge la punctul de control de la cabană. Punctul de control fiind bine aprovizionat, am reușit să mănânc câteva felii de pizza și să beau multă cola, ca pe plajă în studenție la Costinești. Traseul a continuat pe plaiul lui Mircea către șaua Tătarului, mai departe prin Strungulița către refugiul Strunga, nimic senzational, poate doar zăpada așternută cu câteva zile în urmă fiind cea care a impiedicat uneori alergarea. Am coborât abrupt pe valea Bângăleasa, de unde se urcă în poiana Guțanu, pe poteca renumită din bucla 3 a Ecomarathonului. Urcând de la monumentul militarilor israeliți în poiana Gaura, mi-am reamintit de vestita urcare către refugiul Diana de la MPC. Penultima porțiune a traseului este comună cu cea de la începutul cursei, doar ultimii 5 kilometri urmează muchia Grajdului ce ne scoate la Bran în curtea castelului.
Ediția din acest an a fost inedită datorită traseului nou creat, dar bine semnalizat de către organizatori și al numărului foarte mare de alergători (peste jumătate dintre ei fiind străini). La anul vreau să alerg la 100K!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu