Jurnal japonez- Castelul Himeji

     Castelul Himeji este considerat cel mai frumos și spectaculos castel din Japonia. Este renumit datorită culorii albe a pereților exteriori, fiind declarat monument național și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

     Situat în orașul Himeji, la aproximativ 50 de km de Kobe, nu puteam rata ocazia de a-l vizita în plin sezon al concediilor. Și într-adevăr, castelul de la Himeji este cel mai vizitat castel din această țară surprinzătoare.

     Castelul Himeji, de fapt întregul ansamblul de fortificații a fost construit în anul 1346 și finalizat în forma sa actuală în anul 1609. Castelul a fost construit în scop defensiv, nefiind niciodată distrus în războaie, cutremure sau incendii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tot ce exista împrejurul castelului a fost distrus de bombardamente cu excepția castelului. 

     Elementul important al castelului îl reprezintă labirintul confuz de căi de acces, porți și pereții exteriori ai complexului, construite astfel încât să creeze confuzie în rândul atacatorilor. Deplasarea în interiorul ansamblului era foarte alambicată, la fel și astăzi.

     Cea mai importantă clădire este Turnul Central, așezat pe o fundație de piatră, înalt de aproape 32 de metri format dintr-un subsol și alte șase etaje. Turnul este susținut pe piloni, ce susțin grinzile imense ce delimitează etajele castelului. 

      Pe cât este de impresionant castelul la exterior, pe atât este de simplu la interior, pe pereți găsind nenumărate rastele pentru arme și sulițe. Ferestrele sunt amenajate pentru lansări de pietre, dar și pentru evacuarea fumului de la armele de foc.

Lume multă cu pălării și umbrele

Privind pe o fereastră a castelului

Așa arăta odinioară fortificația

Interiorul castelului

Castelul la exterior

La revedere, Himeji!

Jurnal japonez - Rokko-san

     „Mount Rokko is close to the cities of Osaka and Kobe and to the hot springs of Arima Onsen. From the top of Mt. Rokko one has a panoramic view of Osaka Bay or the wonderful night view over the city of Kobe. In every season Mt. Rokko offers a spectacle of nature, along with places for dining and shopping.”

     Cam așa sună invitația atunci când accesezi o pagină de internet despre Mount Rokko, cu înălțimea maximă la 931 de metri, sau ceva de genul „better things to do with your time”.

     Împreună cu Viorel am pornit din gara din Rokko-michi, traversând străduțele înguste ale orașului, parcurgând aleile campusului Universității Kobe și am ajuns la punctul de start în traseu la Rokko Cable Car.

     Rokko Cable Car se aseamănă foarte mult cu ce era odată, demult planul înclinat de la Comandău de lângă Covasna. Este o linie funiculară construită în anul 1932 cu lungimea de 1700 de metri, având o diferență de nivel de nivel între cele două stații de pornire și de sosire de 493 metri. Principiul de funcționare este destul de simplu, urcarea și coborârea celor două trenulețe se realizează prin intermediul motoarelor acționate electric, cât și pe principiul gravitațional.

       Deîndată ajunși sus pe platou, încercăm o asemănare a zonei cu Poiana Brașov: străzi și alei întortocheate, restaurante și terase, puncte de belvedere, parcări aglomerate.

Rokko Garden Terrace

     Ne continuăm drumeția pe o potecă ușor ascunsă ce ne îndrumă către cel mai înalt punct al muntelui, pe vârful Rokko. Ajungem pe vârf după 30 de minute de mers de la Rokko Garden Terrace.

Cam așa e pe vârf (împreună cu Viorel)

     De pe vârf, decidem să ne continuăm drumeția pe alt traseu, în speranța că vom descoperi locuri mai interesante. Vom urma poteca amenajată ce coboară până aproape de nivelul mării în orășelul Ashiya. Dacă la început poteca este domoală, ulterior avea să ne surprindă prin ruperi de pante și zone abrupte.

Stăvilar construit recent

Acest panou de avertizare nu era amplasat degeaba

     La câteva minute mai târziu, un porc mistreț ne blochează poteca. Noi am reușit să-l ocolim, mistrețul îndreptându-se către drumeții din poză. În neatenția lor, mistrețul a reușit să le sustragă rucsacul și să caute în el cu râtul după mâncare. Noi am intervenit ca buni români ce suntem și am început să aruncăm cu bolovani după porc. Din fericire, porcul a lăsat rucsacul mototolit în potecă și a fugit în pădure.

Din schița zonei am bănuit doar unde ne aflăm. GPS-ul a fost de mare ajutor.

Am trecut pe lângă un teren de golf

     Am ajuns la pietrele Kazefuki-iwa, formațiuni spectaculoase ce amintesc de cele de pe culmea Pricopanului din munții Măcin.

     Am continuat să coborâm, pe alocuri destul de abrupt, ajungând la cascada Koza, punctul de final al drumeției noastre, de unde, pe străduțele orașului Ashiya ne-am oprit la gară pentru a lua trenul.

Un pasionat de trail running în cascadă

Cascada Koza are o înălțime de 10 metri