12.05.2017

Ecomarathon 2017

     Dacă aș privi doar rezultatul și timpul obținut la cea de-a cincea mea participare la Ecomarathon, v-aș trimite linkul de anul trecut. E simplu: 4 ore și 43 de minute doi ani la rând!  Să nu credeți că tocmai asta mi-am dorit, nu m-am ascuns prin boscheți pe ultima coborâre așteptând să treacă timpul! Am vrut un timp mai bun, gândurile mele se îndreptau către 4 ore și 30 de minute, însă planul nu a ieșit de astă-dată.
       Am descoperit aceeași atmosferă frumoasă specifică Ecomarathonului, un concurs bine-organizat unde sosesc numeroși oameni dragi și dornici de alergare pe potecile Moieciului alături de cei mai buni alergători montani din țară. 
     Echipamentul de alergare l-am ales de la Compressport (pantaloni și tricou de compresie, șosete și jambiere), o borsetă Salomon Agile 500, în care am înghesuit: o foiță de vânt și ploaie Inov8 RaceUltra, 3 geluri Isostar Endurance, două batoane energizante de la Sponser și 3 tablete Isostar Energy Endurance+. Încălțările au fost de la Inov8 RaceUltra 290 cu care m-am simțit foarte bine, fiind ușori și cu aderență bună la noroi. Am decis să mă hidratez pe traseu de la punctele stabilite de organizatori.
     Prognoza anunța o vreme bună, cu ceva picături de ploaie spre după-amiază, dar cu temperaturi potrivite de alergare. La start, m-am așezat în zona A, destinată unui timp de 4-5 ore. Pornesc în viteză dorind să evit aglomerația de la podețul de lemn, cât și cea de pe urcarea către punctul de hidratare de „La Mândru”. Cu aproape 1500 de participanți, probabil un start decalat de 15-20 de minute între cursa de maraton și cros ar duce la evitarea unor accidentări la start, precum și la diferențierea de la start a celor care aleargă pentru un timp propus de cei care au venit mai mult pentru atmosferă, mișcare și socializare pe traseu.

Foto: Andrei Bălășan

     De la Mândru, urmează o porțiune plină cu noroi, unde mai mult se merge decât se aleargă, însă imediat cum traseul cotește stânga dau drumul la picioare. Ajung la școala din Fundata în 55 de minute de la start. Se aleargă bine pe următoarea porțiune de forestier printre căsuțele localnicilor, urmează ultima urcare de pe prima buclă, apoi cea mai verde și frumoasă coborâre a Ecomarathonului. Nu cobor după cum îmi doream, reușind un timp de 1 oră și 20 de minute. 
Foto: Fabi Nuka

       Urmează bucla doi, urcarea e ușor nămoloasă, cadența pașilor este bună, ieșind către culmea Lungă. Risipa de energie se simte la coborâre către punctul de alimentare de la complexul Cheile Grădiștei, nu înainte de a saluta gașca de copii voioși împreună cu al lor profesor.


Foto: fisheye.ro

Foto: Alina Selinadie

      De la complex urc încet dar consecvent pe un drum forestier recent pietruit, ce a înlocuit poteca de odinioară. Urcarea e mai lină, însă mi-e cam ciudă pentru că au dispărut câteva poteci, în locul lor construindu-se drumuri de acces către pensiuni.
    După punctul de hidratare de sus, urmează o nouă serie de alergare pe asfaltul ce înconjoară complexul sportiv. Pe traseu mă întâlnesc cu „fratele” lui Florin Piersic și cu voluntarul cu fluierul duios, felicitări măi oamenilor - sunteți tari! Îmi place sentimentul de a alerga singur pe această felie de traseu, eu și cu gândurile mele.


Foto:Fabi Nuka

     Cobor poteca către biserica din sat, unde traseul a fost ușor modificat, apreciind inspirația organizatorilor. Simt că am energie, arunc o privire pe ceas, 3 ore și 4 minute, beau două pahare cu energizant și pornesc pe bucla trei. Cătălina și Sofia mă încurajează de pe margine. Urcarea este lungă, poteca înclinată solicitând picioarele. 


Foto: Cătălina Florescu
      
Foto: Cristina Ion

     Trec de „Bisericuță”, cobor destul de bine în valea Bângăleasa, îndreptându-mă către punctul de alimentare către Guțanu. Iau în fugă două felii de portocale și lămâie plus băutură izotonică, urcând în către poiana nesperat de bine, fiind singur din nou și nedepășit până la final S-a terminat Guțanul, de aici fugi prietene că mult nu mai e! Dacă nu alergi acum, atunci când...?

Foto: Lulu Book of Smiles

Foto: Cristian Cioroiu

Foto: Paulian Prăjitură

     Ultima coborâre e de vis, de fiecare dată simt un gol în stomac, emoțiile finișului fiind imense. O nebunie! Traversez puntea, o zăresc pe sora-mea la intrarea pe asfalt, arunc o ultimă privire în urmă și trec linia de sosire pe locul 50 în clasamentul general din vreo 800 de participanți înscriși. A fost o alergare bună, se putea mai bine doar că atât am putut în acest an. La anul trebuie să abordez altfel cursa, iar picioarele sper să nu mai fie timide pe coborârile la vale.

Foto: Alina Selinadie

Foto: Cristi Todoran

     Felicitări organizatorilor, voluntarilor, fotografilor și alergătorilor pentru rezultatele obținute! Ne-am distrat/alergat bine și în acest an. Vă doresc sănătate maximă, mușchi alergați și umflați în natură (nu la tastatură) și multă inspirație!

29.04.2017

Vremea Clujului

   Progres, istorie și cultură, evenimente, locuri inedite și oameni interesanți - iată motivele unui weekend la Cluj-Napoca, una dintre cele zece comori ascunse ale Europei, pe lista celor mai cochete orașe din Europa de Est de vizitat în acest an.
   Echipa călătorilor inspirați: Cătălina, Marilena, Sorin și Cătălin, plecăm vineri dimineață pe la ora 3 din Galați, ajungem în jurul orei 6 la Otopeni, de unde zburăm cu o cursă BlueAir la Cluj. Am ales această variantă din dorința de a câștiga timp, în defavoarea unui mers obositor cu mașina de la Galați la Cluj de 10 ore. Zborul este scurt, durează doar 45 de minute, astfel la ora 9 aterizăm pe aeroportul Avram Iancu, de unde luăm un taxi până în centrul Clujului, în Piața Unirii - poate cea mai reprezentativă imagine asociată orașului.




    Cu bagajele în spinare, servim micul dejun și cafeaua într-un pub din zonă, urmând ca după ora prânzului să ne cazăm la un apartament în regim hotelier rezervat pe booking, situat în zona Iulius Mall. Am trecut pe la centrul de informații turistice, de unde am plecat încărcați cu recomandări și un braț de hărți și broșuri utile, cu amabilitatea doamnelor de la centru.

Invitație la hidratare

    Cel mai bun mod de a cunoaște un oraș este acela de a o lua la pas cu rucsacul în spinare, o hartă și un aparat foto. Un oraș cu o istorie bogată și un patrimoniu cultural-turistic impresionant, Clujul își dezvăluie comorile: piețe vechi, muzee, parcuri și clădiri ce ascund legende și povești.
     Piața Unirii este dominată de Biserica romano-catolică Sf.Mihail, remarcabil monument istoric și de arhitectură religioasă. Construcția bisericii a început în anul 1316, în timpul lui Carol Robert de Anjou și finalizată abia în 1437 în timpul lui Sigismund de Luxemburg. Turnul de pe fațada nordică a bisericii este cel mai înalt turn de biserică din România - 80 de metri, inclusiv crucea aurită din vârf. Peretele de sud al bisericii păstreză și astăzi urmele asediului otoman de la începutul secolului al XVII-lea, ghiulele de fier și piatră fiind încastrate în zidul edificiului.


     Lângă biserica Sf.Mihail este amplasată statuia lui Matei Corvin, ce îl înfățișează pe într-o impunătoare ipostază ecvestră. Matei Corvin s-a născut la Cluj în data de 23 februarie 1443, poveste spune că aflată în timpul unei călătorii spre Buda, Erszebet, soția lui Iancu de Hunedoara, a înnoptat la Cluj, tocmai atunci când au cuprins-o chinurile facerii. Casa în care s-a născut, hanul lui Iacob Mehffi, actualmente „Casa Matei Corvin”, a supraviețuit timpului în centrul istoric al Clujului.


    Piața Muzeului situată în centrul orașului este un spațiu al evadării din trafic și agitație urbană. Ca punct de reper avem Muzeul de Istorie al Transilvaniei și Biserica Franciscană, plus numeroase cafenele, baruri și restaurante.







De la stânga la dreapta: S-C-C-M

     Obiectiv unic în Transilvania, clădirile-gemene marchează accesul înspre actuala stradă Iuliu Maniu, supranumită „strada în oglindă”, datorită simetriei aproape perfecte.


      Într-o veche clădire din secolul al XV-lea (Casa Mauksch-Hintz), am descoperit cea mai veche farmacie din Cluj - acum muzeu, dar din păcate, fiind zi de sâmbătă era închis.


     Amenajată în cursul secolului al XIX-lea  ca piață ornamentală, Piața Avram Iancu găzduiește pe teritoriul său Catedrala Mitropolitană Ortodoxă și Palatul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Pe un piedestal de piatră, conducătorul mișcării revoluționare pașoptiste, Avram Iancu veghează din inima Transilvaniei.


     Piața Ștefan cel Mare este dominată de clădirea Operei Române și a Teatrului Național. Colțul de sud-vest este marcat de Turnul Croitorilor și o porțiune din zidul cetății medievale. În fața turnului descoperim statuia lui Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazu.



      Biserica Reformată de pe strada Lupului este un monument istoric în stil gotic fiind construită ca biserică a mănăstirii călugărilor minoriți-franciscani în jurul anului 1486, cea mai mare construcție gotică cu o singură navă (biserică-sală) din Transilvania. Interiorul bisericii păstrează o bogată colecție de blazoane mortuare, totodată găzduind numeroase concerte de orgă.

         Statuia „Sf.Gheorghe ucigând balaurul” este amplasată în fața bisericii și reprezintă copia din bronz a uneia dintre cele mai celebre statui ecvestre din secolul XV. Originalul  a fost realizat de către sculptorii clujeni Martin și Gheorghe în anul 1373 și face parte din din colecția Palatului Regal din Praga.

     A doua incintă fortificată a cetății medievale a fost ridicată în urma privilegiilor acordate clujenilor în anul 1405 de către Sigismund de Luxemburg și cuprindea între ziduri 45 de hecatre, colțurile și porțile cetății fiind întărite cu bastioane și turnuri de apărare, Clujul având statut de republică urbană.







     Muzeul Etnografic al Transilvaniei este găzduit de palatul Reduta, monument istoric ce a adăpostit Dieta Transilvaniei în care s-a desfășurat procesul memorandiștilor în anul 1894. Deține un patrimoniu de peste 90 000 de piese de cultură populară. 



      Secția în aer liber a Muzeului Etnografic găzduiește construcții grupate pe tipuri de gospodării, instalații populare și ateliere meșteșugărești.  




     Parcul Cetățuia, situat la o altitudine de 405 metri, oferă vizitatorilor o splendidă panoramă către oraș și are aspectul unui platou unde a fost construită între anii 1715-1735 de către austrieci o fortificație cu rol de control administrativ și militar asupra orașului.

     
       
Dacă încă nu ați ajuns la Cluj, nu mai stați pe gânduri. Biletele de avion sunt ieftine dacă sunt luate din timp, cazarea sigur se găsește la prețuri acceptabile, deci puneți burta pe planificare.


Hamace în Parcul Central



Lacul Gheorghieni

Pe Someșul Mic