Cod galben de viscol și ninsori la munte anunțat pentru weekend-ul programat pentru o nouă reîntâlnire montană de clasă. Destinația: satul Făgețel (județul Harghita) din munții Ciuc, unde ne-am cazat la o cabană ospitalieră. Venind dinspre Onești către Miercurea Ciuc, înainte de a urca în pasul Ghimeș, un drum pietruit se desprinde spre stânga către Făgețel, un sătuc parcă din altă lume liniștită.
Doar patru colegi de clasă ne-am revăzut la această ediție, însă revederea a fost plăcută ca întotdeauna cu povești, taclale, aduceri-aminte și de acum-încolo, vestita tocană cu carne de oaie, udată cu un vin sănătos de țară.
Cabana noastră
„Careul de ași”
Tocana reloaded
Tradiționala drumeție planificată a reprezentat parcurgerea culmei principale a Carpaților pornind din pasul Ghimeș (1155 m altitudine) până pe vârful Viscol (1494 m alt.), la întoarcere coborând pe la izvoarele Trotușului către Făgețel.
Traseul este unul mediu ca dificultate, lipsa marcajelor dese pot pune probleme doar în cazul unei vizibilități limitate. Printr-o succesiune lină de urcări și coborâri deasupra Făgețelului, ajungem pe muntele Petru, unde descoperim un al doilea traseu turistic marcat cu cruce galbenă ce vine dinspre satul Frumoasa. Vremea este închisă, iar prognoza de vânt și lapoviță se adeverește.
Din pasul Ghimeș mergem către relee
Aproape de vârf este amplasat un refugiu montan solid cu priciuri
Am făcut 3 ore până pe vârful Viscol
La întoarcerea către Făgețel pe unele porțiuni am avut parte de un viscol destul de puternic, urmele lăsate pe zăpadă la dus nemaifiind vizibile. Probabil, pentru a ne reaminti de numele vârfului de pe care venim. Lăsăm pe altădată izvorul geografic al Trotușului și ne orientăm într-un ritm mai alert pe un drum forestier îngust cu ghețuș spre satul Făgețel, iar de aici mai departe către cabană.