Se alege un weekend cu multă trudă din partea organizatorilor pentru, poate, cea mai frumoasă alergare montană din România.
„Aluatul” bine-crescut se împarte în 3 părți egale și frumoase, se alătură nenumărați pasionați de alergare și natură, se adaugă ceva soare, ploaia se toarnă pentru arome, iar lapovița și ninsoarea se aștern după gust. Noroiul este pentru condimentare.
Se servește și cald și rece, în fiecare an prin luna mai, alături de prieteni dragi și iubitori de munte și de alergare!
Așadar, pentru a patra oară ca participant ajung la Moeciu de Sus susținut fiind de familie, Sofia dorind să-l vadă pe „tati, aleargă pe munte”.
Încă de la înscrierea din ianuarie, gândul m-a tot dus și ambiționat pentru a termina Ecomarathon-ul într-un timp de sub 5 ore. Cu acest gând am tot adunat pe gps aproape 1000 de km alergați de la începutul anului.
Sâmbătă dimineață, mă trezesc pe la 6.30, cobor la bucătărie, punând stomacul, țara/alergarea și prognoza meteo la cale alături de Vali, Marian și Marius (emoționat și el fiind de prima lui cursă montană). Pregătesc echipamentul și borseta cu două batoane proteice de la Isostar, o fiolă de magneziu, un activator și două geluri Sponser, strecurând printre ele foița de alergare UltraRace de la Inov8, mâneci și un buff. Nu lipsește bidonul cu vreo 250 ml de apă cu săruri.
La încălzire în curtea pensiunii (foto: Dana Vodă)
La 8.30 ajung în centrul satului, locul de start pentru vreo 700 de participanți la cros și încă pe-atât la maraton. S-a dublat populația Moeciului doar cu cei prezenți la start, socotind și prezența de pe margine, s-a triplat negreșit. Proprietarii de pensiuni și-au frecat mâinile de bucurie și în acest an, bravo lor, dar să nu uite să mulțumească și organizatorilor pentru că produc un eveniment de așa mare amploare chiar la ei în ogradă.
În fine, hai să ne pregătim de alergare. 10, 9, 8.....dau să mai avansez puțin, lumea se bulucește ca la urs. Ceva coate nevinovate, câțiva intră în cursă de pe marginea drumului, îmi văd de alergarea mea chitit pe mica mea strategie și timpul propus. Ajung repede la podul peste vestitul pârâu Moiecelul Cald și de-aici începe urcarea în forță. Ritmul îmi dă încredere pentru prima buclă, cunoscând traseul și cu ochii închiși. Trec repede de primul punct de hidratare, salut pe domnul Dinu Mititeanu în curbă și de aici începe distracția pe coborâre. Doamne, ce îmi place porțiunea asta! Un forestier scurt, o urcare la fel de scurtă și prin poiană, în urcare, bifez punctul de la școala din Fundata.
Foto: Florin Duicu
Arunc apă pe față, beau un pahar cu energizant și dau la vale pe asfalt, apoi pe ulițele satului, de unde ultima urcare a primei bucle mă scoate în cea mai frumoasă coborâre a maratonului până aproape de centrul satului. Pe această bucată de traseu participanții de la cros forțează, cei de la maraton intrând în hora lor, spectatorii fiind mulțumiți de spectacolul oferit.
Foto: BelArt
Termin prima buclă în o oră și 20 min, realimentez la checkpoint și din neatenție piciorul îmi intră până peste gleznă în izvorul din potecă. M-am udat cam devreme la picioare, e bine că ploaia anunțată încă nu s-a pornit. Urcarea e rapidă, luând din neatenție în vârful bocancului și câteva baligi proaspete de vacă. Să fie eco până la capăt!
Foto: Școala de Munte
Felicitări copiilor și profesorilor care au urcat în culme pentru a susține alergătorii, de apreciat inițiativa!
Felicitări copiilor și profesorilor care au urcat în culme pentru a susține alergătorii, de apreciat inițiativa!
Pe terasa de jos de la Cheile Grădiștei, punctul de hidratare este bine situat, de această dată ceaiul cald fiind de minune. De aici, începe cea de-a doua urcare a buclei, cred că cea mai „antipatică” urcare a maratonului. Împingând cu palmele în genunchi și numărând de câteva ori de la 1 la 100 și înapoi, sunete de talangă se aud tot mai aproape de la checkpointul din deal. La punctul de alimentare reîncarc bidonul cu energizant continuând alergarea, în ideea să stau cât mai puțin în punctele de control.
Treptat, norii de ploaie încep să se scuture, pe coborârea prin pădure către biserica satului perdeaua de apă fiind din ce în ce mai deasă. Pe această porțiune, avem parte de o terapie cu nămol gratis pentru glezne, iar Ultraraptorii de la La Sportiva își merită banii din plin.
Încep bucla trei după 3 ore și 3 minute de la start, pun pe mine foița de alergare și continui urcarea către Bisericuță. Cu imaginea unui Bucegi înnegurat, nu prea reușesc să alerg pe poteca plină de glod. Pe zona de coborâre alerg cu spor, dar cu mare atenție din cauza crengilor ude și alunecoase. Ploaia se întețește, ies pe forestierul ce duce către intrarea în traseul spre poiana Guțanu, unde nu stau mult, anunțând numărul de concurs și servind un pahar zdravăn de pepsi.
Urmează renumita urcare de care multă lume se teme, anul trecut am fost depășit de vreo 10 persoane pe acest abrupt, însă acum nu-mi ia mai mult de 25 de minute urcarea până în poiană, unde iarna își face de cap oferindu-ne lapoviță și un vânt rece.
Cei 7 km până la final sunt total alergabili, sunt singur și nu întâlnesc alți alergători pe traseu, aproape de coborârea din finalul maratonului reușind să depășesc doi colegi de alergare.
Foto: Robert Cadar
Foto: Cristian Oprea
Traversez în viteză podețul, ies pe asfalt, mai arunc o privire în urmă îndreptându-mă către linia de finiș. După 4 ore și 43 de minute, primesc medalia și buff-ul din partea organizatorilor, bucuros fiind de rezultatul obținut: locul 41 în clasamentul general, 39 la masculin și locul 28 la categoria 23-39 de ani. De la an la an, am reușit să-mi îmbunătățesc timpul final, la prima participare în 2013 având un timp de 6 ore și 50 de minute.
Foto: Fodor Corina Maria
Foto: Dinu Mititeanu
Foto: Dinu Mititeanu
Ploua torențial, imediat după cursă m-am retras către pensiune din cauza frigului ce l-am simțit aproape instantaneu. M-am alintat aproape 30 de minute în cadă cu multă apă fierbinte (știu-știu: apa rece e mai bună pentru picioare). O desfătare!
Mai târziu aveam să aflu de numărul mare de abandonuri (deh, vreme nasoală plus lipsa echipamentului, decizia fiecăruia etc), ascultând cu plăcere aventurile altor maratoniști.
Și în acest an Ecomarathon-ul nu s-a dezis prin organizarea de nota 10 (felicitări și voluntarilor!), prin bucuria alergării oferită și unui weekend inedit la munte. Ne vom vedea la anul, din nou cu mare drag!
Verde de Moeciu
Privind către Bucegi
