Vâltorile de la Lisa

     Unul din obiectivele vizitate în vacanța din vara trecută a fost „La Vâltori”, un complex de instalații tradiționale de prelucrare a lânii situat în satul Lisa, județul Brașov. Tot aici, localnicii, își spală covoarele și lâna doar cu apă de izvor în niște coșuri de lemn și nuiele denumite „vâltori”. Instalația hidraulică are o vechime de peste 150 ani și a fost transmisă de la o generație la alta. 

    Am lăsat mașina în parcarea amenajată, fiind întâmpinați de o doamnă drăguță ce ne-a prezentat cu mult calm și detaliat afacerea familiei. Turul a început cu prezentarea vâltorilor, aceste mașini de spălat vechi dar eficiente, construite pe curgerea unui pârâu cu apă curată, unde țesăturile din lână sunt învârtite timp de 5-6 ore.

     După ce am admirat vâltorile, am fost invitați într-o încăpere unde erau tot felul de mașinării pentru prelucrarea lânii. Într-o altă cameră, am descoperit un război de țesut, cât mai ales cilindri uriași acționați tot de forța apei pe care erau prinse țesăturile ce erau trase pe cuie și mărăcini pentru a deveni mai pufoase. 

    Există și un magazin unde se comercializeză țesături și straie din lână cu certificat de autenticitate din Țara Făgărașului, precum și produse apicole.

Abația Cisterciană din Cârța

     Singura abație cisterciană nedistrusă de la noi din țară și cea mai estică din Europa se află la Cârța, în județul Sibiu. Mănăstirea a fost construită în stil gotic între anii 1200-1206 de către călugării cistercieni. Ordinul Cistercian a fost înființat de către abatele Robert de Molesme în anul 1098 în Burgundia în mlaștina de la Citeaux (Cistercium).

    Denumiți și „călugării țărani”, cistercienii trăiau conform valorilor propriei munci: „Ora et labora” - „roagă-te și lucrează”. Ei primeau teren inutilizabil (mlaștini și păduri) pe care construiau mănăstiri, dezvoltând terenuri agricole. 

     Cistercienii erau catolici și au ajuns în Transilvania în anul 1200. Au asanat mlaștina de la Cârța și au construit o bazilică simplă din lemn. Mai târziu, prin secolul al XIII-lea, pietrarii veniți din Renania au ridicat o construcție gotică, sub forma unei biserici și clădiri mănăstirești. În tot acest timp, călugării au drenat mlaștinile, au creat ferme agricole și au promovat viticultura și piscicultura. 

     Cistercienii munceau din zori și până-n seară, se rugau la fiecare trei ore, nu mâncau carne cu excepția peștelui, nu făceau foc în camerele lor de locuit și vorbeau între ei doar strictul necesar. Se îmbrăcau doar cu hainele făcute de ei. Cistercienii au introdus vița de vie și rotația culturilor, erau buni-constructori de mori pe apă, forje mecanice și iazuri de pește. 

     În secolul al XV-lea, se pare că erau preocupați mai mult de viața materială, iar regele Matei Corvin a dizolvat mănăstirea. Casa parohială este, probabil, cea mai veche clădire locuită din Transilvania.

     Mănăstirea a fost distrusă deseori de către turci și tătari, turnul-clopotniță fiind construit ca post de observație. Pe fonduri UE, mănăstirea fost renovată în 2013. În ruinele fostei nave principale în anul 1928 a fost amenajat un cimitir cu soldații căzuți în Primul Război Mondial. În același an a fost ridicată statuia războinicului Roland (simbol al libertății și justiției). În clădirea aflată în stânga bisericii au fost amenajate un mic muzeu și un info-chioșc.