21.10.2018

Istrița Escape 2018

Data: 22 septembrie 2018
Unde: Sărata Monteoru (județul Buzău)
Caracteristici: 23,5 km, + 930 m diferență de nivel
Număr de concurs: 130
Timp final: 2 ore, 7 minute, 32 secunde
Clasare: locul 1 în clasamentul general
Site competiție: http://istrita-escape.ro/

     Am participat pentru a doua oară la singura competiție de trail running organizată în județul Buzău, la Sărata Monteoru. Comparativ cu anul trecut, competiția a crescut în popularitate, numeroși participanți (aproximativ 250) aflându-se la startul celor trei curse: maraton, semimaraton și cros.
     Am ales să alerg traseul de semimaraton, tratând cursa ca pe o alergare de pregătire pentru MPC și o provocare pentru alt ritm de alergare. Traseul bine marcat, se desfășoară în întregime pe poteci și pe drumuri forestiere, fiind alergabil pe toata lungimea lui. Cunoscând traseul și cu pregătirea avută în acest an, estimasem un timp de 2 ore și 10 minute, pentru o clasare pe podium. Nu am pornit foarte tare la startul cursei, însă după primii doi kilometri am reușit să mă poziționez pe primul loc. Am reușit un ritm bun pe urcarea către releul de pe vârful Istrița, alergând primii 9 km alături de Valentin Toma, participant la proba de maraton. De la releu, am sporit ritmul pe coborâre, reușind să consolidez prima poziție, ocupând pentru prima dată o asemenea clasare. 
      Istrița Escape este o alergare în creștere, cu potențial de dezvoltare, având numeroase plusuri: temperaturile lunii septembrie potrivite alergării, distanța apropiată de București, Ploiești și Buzău, organizatori și voluntari inimoși, atragerea unor sponsori cu nume (în acest an - Decathlon), posibilitate de cazare și obiectivele turistice din Sărata-Monteoru. 






25.09.2018

Reîntâlnire de clasă montană 2018

      A devenit o tradiție pentru colegii din școala generală să organizăm o dată pe an reîntâlnirea de clasă.  „Agapa” noastră este puțin altfel, în sensul că am decis să mergem pe munte, cu cortul sau la o cabană, stabilind totodată alte două reguli de bază: fără soții/prietene și fără alți prieteni care nu au fost colegi în clasa noastră.
        De astă dată, am decis să mergem în munții Penteleu, planificând un traseu în circuit pentru două zile de weekend. Astfel, cinci colegi am spus prezent vineri după-amiază la Pătârlagele pentru cumpărături, apoi ne-am deplasat către Varlaam la cantonul Cernatu pentru a ridica tabăra de corturi pentru prima seară. La canton, am avut surpriza ca toată poiana să fie acum îngrădită, astfel că am pus corturile în aval de Cernatu, pe o pajiște la Gura Milea, unde pe vremuri, exista un important centru de exploatări forestiere. Seara am petrecut-o la povești în jurul focului și a unui ceaun în care chef-Sorin ne-a surprins cu o tocană gustoasă.


     Sâmbătă nu prea de dimineață am pornit pe drumul forestier de pe Milea-Viforâta, traseu marcat recent cu triunghi albastru către Penteleu, cu intenția de a pune corturile și de a deschide catalogul într-una din poienile de sub vârful Penteleu: în poiana Miclăuș sau la lacul Roșu. 
      Traseul pe primii kilometri este domol, doar șleaurile de tractor ne-au făcut să traversăm de pe o parte a alta a drumului. Traseul traversează rezervația forestieră Milea-Viforâta, ce are în compoziția sa exemplare de arbori  masivi ce depășesc vârsta de 150 de ani. Continuăm traseul pe vechiul drum forestier construit cu zeci de ani în urmă, remarcând durabilitatea și calitatea construcției de odinioară. Sălbăticia este prezentă, nefiind folosit nici măcar ca drum de acces de vaci sau oi, în ciuda faptului că Penteleul a fost dintotdeauna un munte al pășunatului și oieritului.




      Ajungem la capătul forestierului într-o poiana lungă, din care putem admira pentru prima dată golul alpin al Viforâtei. Ne orientăm spre stânga pe o potecă nu prea umblată și cu ceva ezitări după aproximativ 40 de minte ajungem în șaua Caprei, unde este amplasat un stâlp indicator. Ne îndreptăm spre poiana Miclăușului, poteca bine evidențiată fiind obturată de câțiva copaci doborâți de furtună. Aproape de golul Miclăușului ne prinde ploaia, totodată având parte de o primă panoramă a vârfului Penteleu. 
      Structural, Penteleul se prezintă sub forma unei stele, fiind alcătuit dintr-un nod central, vârful Penteleu (1772 m alt.), din care se ramifică culmile: Zănoaga, Miclăuș, Piciorul Caprei, Viforâta și Cernatu. 


     Nu avem vreun motiv să montăm corturile în poiană, nu am găsit niciun izvor, împreună am decis să mergem către zona lacului Roșu, unde într-o poiană este amplasat un foișor. În șaua Cășeriei, se vedea apropiindu-se un șir gros de nori amenințători. Nu după mult timp, primirăm o stropire scurtă.


     Poteca traversează izvoarele Penteleului (am socotit vreo 6 la număr, toate cu debit bogat), apoi după o urcare scurtă, am intrat într-o pădure de conifere. Din cauza ceții, am ratat foișorul văzut de noi din șaua Cășeriei și am ieșit mai jos de cum ne imaginam, în poiana largă de la stâna de la lacul Roșu. 

      Stâna, destul de modestă este amplasată la 50 de metri deasupra potecii pe un pinten la marginea pădurii. Ciobanii au coborât cu oile la vale cu câteva zile în urmă, intrăm în stână pentru a ne adăposti de ploaie. Timpul se scurge, ne liniștim foamea și pornim focul cu lemnele așezate în stivă de ciobani la plecare.


      În ciuda mirosului puternic de stână, decidem să nu mai montăm corturile și să dormim în stână. Un pat zăbrelit și o laviță așezată într-unul din colțurile încăperii aveau să ne fie gazde în care ne vom înghesui toți cinci. Sprijinind alți doi dulapi groși în jurul focului am reușit să încropim încă două locuri de dormit.





     Noaptea s-a lăsat peste Penteleu, ploaia și vântul izbind din nou pereții cariați ai stânii. Cu glume, râsete și povești am petrecut seara, flacăra de la foc pâlpâia dând o lumină slabă ce se reflecta pe pereți. Am adormit destul de repede.
   Trezindu-ne spre dimineață, cerul este în continuare cenușiu, luăm micul-dejun pe repede-înainte, refacem bagajele și pornim către culmea Penteleului. Lacul Roșu îl lăsăm pe altădată, nefiind clar localizat pe hartă și nici de stâlpii indicatori. În ciuda ceții dense și a vântului puternic, urcăm pieptiș pe un hățaș de oi, în jumătate de oră de la plecare descoperind primul marcaj de bandă roșie. Dibuim poteca, organizați în șir indian, am ajuns pe vârful Penteleu, de unde nu am putut observa mare lucru, vizibilitatea fiind limitată.





     Din vârf, coborâm către cabana meteorologică renovată în acest an (am stat câteva minute de vorbă cu meteorologul). Dăm la vale, vântul se mai potolește, luând o scurtă pauză la locul de campare situat deasupra stânii Cernatu. Drumul reprezintă varianta clasică de urcare/coborâre a Penteleului, nefiind unul prea pitoresc, doar amprentele mari și proaspete ale unui urs plimbăreț stârnind câteva discuții. 




     Din nou, a fost o întâlnire inedită, regăsind toate ingredientele necesare pentru o reîntălnire reușită: voie bună, povești și amintiri, locuri și experiențe noi.
Echipa de șoc: Adi, Tănase,Costin, eu și Sorin

Schița traseului