Sunt multe de spus despre această cursă, la care îmi tot doream să ajung și să particip. Probabil, este cursa din care am avut cel mai mult de învățat în acest an, lecțiile învățate din această cursă, cu siguranță ajutându-mă pe viitor.
Ultra-maratonul montan este constituit din mai multe faze succesive: prima fază reprezintă momentul în care te-ai decis să participi, înscrierea și stabilirea strategiei de alergare. La un ultra-maraton îmi place să-mi creionez singur scenariile, să îmi desenez traseul și apoi să transpir pe drumul desenat. A doua fază reprezintă alergarea propriu-zisă, de la start la finiș, iar cea de-a treia fază este etapa concluziilor și a poveștilor, cea fără de care cu greu aș fi găsit motivația pentru o nouă alergare.
Analizând traseul cursei de 81 de km și 4000 m diferență de nivel, timpii înregistrați anii trecuți, îmi doream un timp de 11 ore. După cursă, mi-am dat seama că nu aveam cum să obțin acest timp, concluzia fiind că am obținut un timp bun conform pregătirii și formei de moment. A fost o cursă la care am pornit fără a simți bucuria și emoția alergării, punând acest lucru mai mult pe seama oboselii acumulate.
Pe scurt, ce trebuia să fac și nu am fost atent:
- din cauza distanței mari de la Galați în pasul Tihuța (480 de km) ar fi fost bine să fii plecat de joi. Eu am plecat vineri dimineață și am condus pe drumurile patriei aproape 8 ore, resimțind oboseala șofatului.
- după-amiază nu m-am putut odihni, seara am adormit târziu și m-am trezit destul de devreme, în jurul orei 3.45, urmând ca la ora 5.00 să fim preluați cu autocarul din camping către start la cantonul Tihuța.
- nu mă întreba cum am alergat primii 10-12 km ai cursei, pentru că nu îmi amintesc aproape nimic, fiind apatic și neimplicat în alergare. Pe fond de oboseală, nu am reușit să ma alimentez bine atât înainte de cursă, cât și pe parcursul ei.
- de obicei, sunt foarte atent la echipamentul cu care voi alerga, studiind de fiecare dată regulamentul competiției. Am decis să alerg cu modelul Mutant de la La Sportiva, însă seara înainte de cursă am observat că uitasem branțurile acasă. Norocul meu a fost că mai luasem de acasă perechea de rezervă, modelul UltraRaptor tot de la La Sportiva, dar nepotriviți pentru astfel de cursă, lucru ce l-am aflat ulterior pe picioarele mele în timpul cursei.
- cursa este alergabilă, mult prea pe fugă pentru stilul meu „încet, dar tot înainte”. Profilul cursei pentru ultimii 30 de km pare unul pe coborâre, însă succesiunea multiplă de urcări și coborâri scurte reprezentau „cocoașele” de pe harta cursei. Mi-am dat seama că nu am avut un antrenament specific VMT-ului.
Dar să povestesc puțin și despre cursă, planificată în cele mai mici detalii de către Tășuleasa Social, experiența de alergare a lui Tiberiu Ușeriu punându-și amprenta în organizarea deosebită a VMT-ului. Traseul a fost bine marcat, punctele de control ultra-alimentate și animate de către voluntarii disponibili oricând să te ajute cu un sfat.
Startul cursei s-a dat la ora 6.00 de la cantonul Tihuța, cei aproape 100 de participanți pornind la frontală pe potecile Călimanilor. Vremea a fost prielnică alergării, în ciuda ploii torențiale căzută spre seară, însă participanții de la maraton și primii clasați de la ultra nu au avut probleme. Mi-a plăcut urcarea de la Tăul Zânelor pe Bistricior, apoi pe poteca plină de jnepeniș, m-am simțit ca în armata americană ce se antrena sărind cauciucuri. Alergând ultra-maratonul, m-am bucurat de peisajele extraordinare ale munților Călimani, ajungând și pe cel mai înalt vârf, pe Pietrosul Călimanilor (alt. 2100 m).
Ultra-maratonul montan este constituit din mai multe faze succesive: prima fază reprezintă momentul în care te-ai decis să participi, înscrierea și stabilirea strategiei de alergare. La un ultra-maraton îmi place să-mi creionez singur scenariile, să îmi desenez traseul și apoi să transpir pe drumul desenat. A doua fază reprezintă alergarea propriu-zisă, de la start la finiș, iar cea de-a treia fază este etapa concluziilor și a poveștilor, cea fără de care cu greu aș fi găsit motivația pentru o nouă alergare.
Analizând traseul cursei de 81 de km și 4000 m diferență de nivel, timpii înregistrați anii trecuți, îmi doream un timp de 11 ore. După cursă, mi-am dat seama că nu aveam cum să obțin acest timp, concluzia fiind că am obținut un timp bun conform pregătirii și formei de moment. A fost o cursă la care am pornit fără a simți bucuria și emoția alergării, punând acest lucru mai mult pe seama oboselii acumulate.
Pe scurt, ce trebuia să fac și nu am fost atent:
- din cauza distanței mari de la Galați în pasul Tihuța (480 de km) ar fi fost bine să fii plecat de joi. Eu am plecat vineri dimineață și am condus pe drumurile patriei aproape 8 ore, resimțind oboseala șofatului.
- după-amiază nu m-am putut odihni, seara am adormit târziu și m-am trezit destul de devreme, în jurul orei 3.45, urmând ca la ora 5.00 să fim preluați cu autocarul din camping către start la cantonul Tihuța.
- nu mă întreba cum am alergat primii 10-12 km ai cursei, pentru că nu îmi amintesc aproape nimic, fiind apatic și neimplicat în alergare. Pe fond de oboseală, nu am reușit să ma alimentez bine atât înainte de cursă, cât și pe parcursul ei.
- de obicei, sunt foarte atent la echipamentul cu care voi alerga, studiind de fiecare dată regulamentul competiției. Am decis să alerg cu modelul Mutant de la La Sportiva, însă seara înainte de cursă am observat că uitasem branțurile acasă. Norocul meu a fost că mai luasem de acasă perechea de rezervă, modelul UltraRaptor tot de la La Sportiva, dar nepotriviți pentru astfel de cursă, lucru ce l-am aflat ulterior pe picioarele mele în timpul cursei.
- cursa este alergabilă, mult prea pe fugă pentru stilul meu „încet, dar tot înainte”. Profilul cursei pentru ultimii 30 de km pare unul pe coborâre, însă succesiunea multiplă de urcări și coborâri scurte reprezentau „cocoașele” de pe harta cursei. Mi-am dat seama că nu am avut un antrenament specific VMT-ului.
Dar să povestesc puțin și despre cursă, planificată în cele mai mici detalii de către Tășuleasa Social, experiența de alergare a lui Tiberiu Ușeriu punându-și amprenta în organizarea deosebită a VMT-ului. Traseul a fost bine marcat, punctele de control ultra-alimentate și animate de către voluntarii disponibili oricând să te ajute cu un sfat.
Startul cursei s-a dat la ora 6.00 de la cantonul Tihuța, cei aproape 100 de participanți pornind la frontală pe potecile Călimanilor. Vremea a fost prielnică alergării, în ciuda ploii torențiale căzută spre seară, însă participanții de la maraton și primii clasați de la ultra nu au avut probleme. Mi-a plăcut urcarea de la Tăul Zânelor pe Bistricior, apoi pe poteca plină de jnepeniș, m-am simțit ca în armata americană ce se antrena sărind cauciucuri. Alergând ultra-maratonul, m-am bucurat de peisajele extraordinare ale munților Călimani, ajungând și pe cel mai înalt vârf, pe Pietrosul Călimanilor (alt. 2100 m).
La final alături de Sofia, supărată de „ce tot face tati de nu mai vine?!” :)
Data: 25 august 2018
Caracteristici: 81 km, + 4100 m diferență de nivel
Număr de concurs: 44
Timp final: 11 ore, 19 minute, 40 secunde
Clasare: locul 9 în clasamentul open masculin.
Vreau să mai particip încă o dată la VMT, cu un obiectiv mai îndrăzneț, în contextul unui traseu cunoscut și a unei mai bune pregătiri.
