Hai-hui prin Dobrogea

      Deseori se spune că orașul Galați este departe de orice obiectiv turistic mai important, din această cauză neputând plănui o drumeție de weekend mai departe de casă. Pe timpul verii, profităm că marea și plaja sunt la doar 3 ore de mers cu mașina, de multe ori organizând de pe o zi pe alta o ieșire cu prietenii la mare.

      În weekendul de Rusalii, am ales să mergem pentru o noapte pe plaja Vadu, unde să campăm pe malul mării, însă înainte de asta ne-am propus să vizităm două obiective interesante din Dobrogea: peștera Sfântului Ioan Casian de la Târgușor și peștera Liliecilor de la Gura Dobrogei.

     Venind dinspre Hârșova, în localitatea Mihail Kogălniceanu, ne îndreptăm către Târgușor, imediat după ce traversăm calea ferată Medgidia-Tulcea, facem dreapta pe un drum de piatră cale de 4 km către mânăstirea și peștera Sfântului Ioan Casian. 

     Începutul construirii mânăstirii îl avem datat în anul 2003, în peștera Sfântului Ioan Casian au fost găsite urme de locuire datând din secolul I, î.Hr. Se pare că peștera este locul pe care vestitul teolog, la vârsta de 18 ani, l-a ales pentru o viață sihastră. Născut în anul 360 și crescut pe aceste meleaguri, Casian a devenit, primul mare călător dobrogean care a colindat lumea cunoscută. La vârsta de 20 de ani pornește în aventura vieții către Bethleem împreună cu sora sa (devenind călugăriță) și un bun prieten, Gherasim. Au urmat apoi Egipt, Asia Mică, Constantinopol, Roma și Marsilia, unde moare, în anul 435. Sfântul Ioan Casian nu a mai revenit vreodată pe meleagurile natale.

     Peștera se află într-un perete calcaros, deasupra văii Casimcea și a lacului Casian, la capătul potecii ce pleacă din dreapta mânăstirii, coborând o vale destul de abruptă amenajată cu trepte și balustrade, printre tufișuri și stânci. Pentru a intra în peșteră trebuie să urci o scară metalică.

     Tot pe valea Casimcei, în zona Gura Dobrogei, există alte două peșteri: a Liliecilor și Adam, noi alegând să vizităm pe cea a Liliecilor. Am lăsat mașinile în parcare la schitul Sfântul Dionisie Exiguul, pe valea Vistorna, de unde ne-am deplasat aproape jumătate de kilometru, urcând o potecă abruptă și măcinată de pietriș, către intrarea principală a peșterii. 

     Peștera are trei intrări, lungimea galeriilor fiind de peste 600 m. Peștera nu este amenajată turistic, intrarea este destul de clară, însă este nevoie de o lanternă, iar pentru o explorare amănunțită este necesar echipament speologic. Peștera oferă condiții optime pentru coloniile de lilieci, noi însă nu am speriat niciun liliac din puținele exemplare rămase.

     Ne-am întors la schit, de unde pe un drum de piatră și parțial asfaltat, ne-am deplasat către Vadu, traversând satul Gura Dobrogei, ajungând în drumul european E87, apoi prin satul Săcele, către Corbu.

     Nu mai fusesem pe plaja Vadu din 2011, când nu multă lume se aventura in pustietatea acestei zone, însă acum, mediatizarea și curiozitatea oamenilor au transformat-o într-o plajă destul de celebră. În ciuda numărului mare de turiști, plajă este încăpătoare, fiecare turist își poate alege pătrățica lui de spațiu și confort pentru campare. 

      Nu am avut parte de vreme prea bună, vântul a suflat cu putere, din această cauză fiind nevoiti să montăm corturile dincolo de prima dună de nisip. De asemenea, temperatura apei a fost doar în jur de 14 grade. O noapte petrecută pe malul mării, o joacă în nisip, precum și o primă expunere la razele soarelui au fost marile câștiguri ale unui weekend petrecut la Vadu.

Popas în pasul Ghimeș-Palanca

          Pasul Ghimeș-Palanca este o trecătoare în Carpații Orientali, la o altitudine nu foarte mare (aproximativ 700 m), între munții Ciucului și Tarcăului, fiind un punct de trecere între două depresiuni: Comănești și Ghimeș. Pasul este străbătut de DN12A și de magistrala de cale ferată 501.

Fie că veniți dinspre Onești, fie dinspre Miercurea Ciuc, dacă aveți inspirația să opriți în pas, chiar și pentru câteva minute, putem bifa trei obiective turistice interesante. 

Situate pe fosta linie de demarcație a graniței dintre Moldova și Transilvania, putem vizita ruinele cetații Rakoczi și muzeul feroviar Cantonul 30. Cetatea Rakoczi a fost construită la începului anilor 1600 având rol de vamă între cele două state. Ruinele reprezintă de fapt, câteva trepte și ziduri situate pe un deal traversând calea ferată.

     Cantonul 30 este situat lângă calea ferată, având rol de supraveghere și protejare pe linia graniței cu Imperiul Austro-Ungar. Cantonul servea și drept locuință pentru cantonier și familia lui. Cantonul a fost renovat și găzduiește un adevărat tezaur de obiecte feroviare. Din păcate, programul de vizitare este limitat, cantonul fiind deschis doar din mai până în septembrie.

     Pe un promontoriu în stânga râului Trotuș (considerăm direcția de curgere), este situat mormântul sublocotenentului Emil Rebreanu, amintind că aici a fost executat pe 14 mai 1917 de către autoritățile militare austro-ungare. Acest eveniment a constituit sursa de inspirație pentru romanul „Pădurea Spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu, fratele sublocotenentului. În acest loc a fost înălțat un obelisc în memoria soldaților ce au luptat în Primul Război Mondial, nevoiți fiind să lupte într-un context în care rațiunea, datoria și demnitatea erau într-un fragil echilibru.