01.11.2020

Clipe de alergare în 2020

     Din multitudinea competițiilor de alergare montană la care m-am înscris încă de la începutul anului, din cauza covid-ului, au mai rămas doar câteva curse la care am putut participa, majoritatea organizatorilor alegând fie să reprogrameze cursele pentru anul viitor, fie să le anuleze. Incertitudinea de la începutul pandemiei, urmată de carantină, tele-working și o pauză de alergare de aproape două luni de zile mi-au adus o demotivare, reușind cu greu la începutul verii să revin la obiceiul sănătos de a alerga de cel puțin 4-5 ori pe săptămână. Iar spiritul sportiv deîndată intrat în sânge, este greu să-l mai pierzi, chiar dacă suntem nevoiți uneori să încetinim ritmul.

    Prima cursă de trail din acest an la care am alergat la sfârșitul lunii august a fost Făgăraș RocksFăgărașul este cel mai frumos munte (părerea mea!), căruia i-am cotrobăit încă din studenție potecile, însă de astă-dată am vrut să descopăr dacă există Făgăraș și dincolo de Fereastra Mare a Sâmbetei spre Zârna și Brătila. 

      Lipsa antrenamentelor specifice, a volumului mare de kilometri alergați, m-au determinat să mă înscriu la proba Brătila Skyrace. Cum din punct de vedere fizic nu eram prea bine pregătit, am analizat cum să abordez mental cursa, având în spate experiențele asemănătoare din alte competiții. Cursa a reprezentat o auto-evaluare pentru programul de alergare încropit în acest an, fără obiective prea clare. Prin urmare, rezultatul obținut a fost unul surprinzător de bun, semn că există un dram de memorie musculară pe undeva ascunsă.

Data: 29 august 2020

Caracteristici: 48 km, +3338m diferență de nivel
Număr de concurs: 116
Timp final: 8 ore, 2 minute, 24 secunde
- locul 6 la categoria masculin 30-39 ani;
- locul 12 în clasamentul open masculin.





     A urmat participarea la alte două competiții locale de alergare, în zona Galațiului. Prima dintre ele este „Petru Rareș Trail Race”, o alergare caritabilă organizată de APCA (Asociația de sprijin pentru părinți și copiii cu autism din Galați) într-o pădure întinsă de pe raza comunei Cuca, într-o atmosferă deosebit de plăcută și amicală.

Data: 3 octombrie 2020

Caracteristici: 32 km, +623m diferență de nivel
Număr de concurs: 14
Timp final: 2 ore, 48 minute, 47 secunde
- locul 2 în clasamentul open masculin.



    Ultima competiție din acest an este „Gârboavele Trail Run”, organizată în pădurea Gârboavele din vecinătatea Galațiului, după modelul curselor din pădurea Băneasa. Cursa, fiind la a doua ediție, este destul de bine organizată. Traseul inedit de sinuos, coloritul de toamnă, numărul destul de mare de participanți pentru o asemenea cursă și vremea ploioasă din acest an au dus la o alergare aprigă, dar reușită.

Data: 31 octombrie 2020

Caracteristici: 14 km, +300m diferență de nivel
Număr de concurs: 126
Timp final: 1 oră, 14 minute, 21 secunde

- locul 4 la categoria masculin 30-39 ani;
- locul 6 în clasamentul open masculin.





01.09.2020

Hai-hui prin Dobrogea

      Deseori se spune că orașul Galați este departe de orice obiectiv turistic mai important, din această cauză neputând plănui o drumeție de weekend mai departe de casă. Pe timpul verii, profităm că marea și plaja sunt la doar 3 ore de mers cu mașina, de multe ori organizând de pe o zi pe alta o ieșire cu prietenii la mare.
      În weekendul de Rusalii, am ales să mergem pentru o noapte pe plaja Vadu, unde să campăm pe malul mării, însă înainte de asta ne-am propus să vizităm două obiective interesante din Dobrogea: peștera Sfântului Ioan Casian de la Târgușor și peștera Liliecilor de la Gura Dobrogei.

     Venind dinspre Hârșova, în localitatea Mihail Kogălniceanu, ne îndreptăm către Târgușor, imediat după ce traversăm calea ferată Medgidia-Tulcea, facem dreapta pe un drum de piatră cale de 4 km către mânăstirea și peștera Sfântului Ioan Casian. 


     Începutul construirii mânăstirii îl avem datat în anul 2003, în peștera Sfântului Ioan Casian au fost găsite urme de locuire datând din secolul I, î.Hr. Se pare că peștera este locul pe care vestitul teolog, la vârsta de 18 ani, l-a ales pentru o viață sihastră. Născut în anul 360 și crescut pe aceste meleaguri, Casian a devenit, primul mare călător dobrogean care a colindat lumea cunoscută. La vârsta de 20 de ani pornește în aventura vieții către Bethleem împreună cu sora sa (devenind călugăriță) și un bun prieten, Gherasim. Au urmat apoi Egipt, Asia Mică, Constantinopol, Roma și Marsilia, unde moare, în anul 435. Sfântul Ioan Casian nu a mai revenit vreodată pe meleagurile natale.



     Peștera se află într-un perete calcaros, deasupra văii Casimcea și a lacului Casian, la capătul potecii ce pleacă din dreapta mânăstirii, coborând o vale destul de abruptă amenajată cu trepte și balustrade, printre tufișuri și stânci. Pentru a intra în peșteră trebuie să urci o scară metalică.



     Tot pe valea Casimcei, în zona Gura Dobrogei, există alte două peșteri: a Liliecilor și Adam, noi alegând să vizităm pe cea a Liliecilor. Am lăsat mașinile în parcare la schitul Sfântul Dionisie Exiguul, pe valea Vistorna, de unde ne-am deplasat aproape jumătate de kilometru, urcând o potecă abruptă și măcinată de pietriș, către intrarea principală a peșterii. 



     Peștera are trei intrări, lungimea galeriilor fiind de peste 600 m. Peștera nu este amenajată turistic, intrarea este destul de clară, însă este nevoie de o lanternă, iar pentru o explorare amănunțită este necesar echipament speologic. Peștera oferă condiții optime pentru coloniile de lilieci, noi însă nu am speriat niciun liliac din puținele exemplare rămase.


     Ne-am întors la schit, de unde pe un drum de piatră și parțial asfaltat, ne-am deplasat către Vadu, traversând satul Gura Dobrogei, ajungând în drumul european E87, apoi prin satul Săcele, către Corbu.

     Nu mai fusesem pe plaja Vadu din 2011, când nu multă lume se aventura in pustietatea acestei zone, însă acum, mediatizarea și curiozitatea oamenilor au transformat-o într-o plajă destul de celebră. În ciuda numărului mare de turiști, plajă este încăpătoare, fiecare turist își poate alege pătrățica lui de spațiu și confort pentru campare. 
      Nu am avut parte de vreme prea bună, vântul a suflat cu putere, din această cauză fiind nevoiti să montăm corturile dincolo de prima dună de nisip. De asemenea, temperatura apei a fost doar în jur de 14 grade. O noapte petrecută pe malul mării, o joacă în nisip, precum și o primă expunere la razele soarelui au fost marile câștiguri ale unui weekend petrecut la Vadu.