Iarnă la Harghita-Mădăraș

      Sfârșitul lunii ianuarie este perioada ideală pentru o vacanță activă pe pârtiile de schi sau pe potecile turistice, în cazul in care ești pasionat de drumeție sau alergare montană. Cu aceste gânduri, am decis să petrecem câteva zile la munte alături de prieteni, fetele alegând schiul, iar eu trail-running-ul. Am încercat tainele schiului, în urmă cu vreo 10 ani la Straja, nu prea s-a lipit de mine, preferând să stau pe marginea pârtiilor sau, mai nou, să alerg prin preajma lor.

    Pentru această iarnă, am decis să mergem la Harghita-Mădăraș, situată la o altitudine de 1700 m, cu pârtii bine puse la punct având grade diferite de dificultate, peisaje superbe, unde zăpada se menține mult timp datorită temperaturilor scăzute specifice zonei.

     Pentru un acces facil către Mădăraș, am decis să ne cazăm la o casă de vacanță din satul Izvoare, o așezare de tip cătun, ce cu timpul și cu construcția numeroaselor cabane și pensiuni, a devenit un loc de vacanță agreabil. Locuitorii au intuit că singura șansă de dezvoltare și susținere a zonei este turismul.

       Din capătul satului, drumul local, aproape în totalitate asfaltat, urcă la Harghita Mădăraș pe o lungime de 12 km. Se percepe o taxă de 12 lei de mașină, recomandat fiind să avem lanțuri de iarnă pentru anvelope, drumul fiind îngust și sinuos.

      Dacă ziua de miercuri a fost alocată deplasării noastre de la Galați la Izvoare (distanță 360 km), dar mai ales socializării de la cabană, joi dimineață am plecat cu gândul către Mădăraș și am ajuns la pârtia de schi de la Băile Homorod, situată cam la 40 de km de cazare. Cum așa: la Mădăraș fiind viscol, vizibilitate redusă, iar instalațiile oprite, ne-am orientat repede către cea mai apropiată pârtie de schi din zonă, la Homorod și bine am făcut. Pârtia este amplasată în apropierea drumului național, are o lungime de aproape 600 m, este deservită de un teleschi, fiind dotată cu tunuri de zăpadă și instalație de nocturnă.

     Următoarele două zile am urcat la pârtiile de la Mădăraș, am lăsat mașinile în parcare, o parte dintre noi alegând să-și închirieze echipament de schi, tarifele fiind decente. Se poate schia pe 5 pârtii cu grade diferite de dificultate, deservite de trei instalații de teleschi. Ce mi-a atras atenția încă de la început: nu este aglomerație până la refuz, existând totodată pârtii separate pentru sanie, dar și pentru copii. Am observat că timpul la teleschi este acceptabil, chiar și în condițiile unor zile de weekend. Peste tot în această zonă te simți ca la Budapesta, auzindu-se doar graiul maghiar, este normal să fie așa unde etnia maghiară  este în proporție de peste 85%, însă dacă la o terasă sau restaurant soliciți ceva în românește, ești servit prompt, fără nicio problemă. Mă amuză cum stâlcesc unele cuvinte, limba maghiară neavând genuri masculin, feminin sau neutru, fiind încurcați de aceste driblinguri lingvistice românești. Amplasarea pârtiilor la o altitudine destul de mare, la 1600 m, asociate unor temperaturi specifice zonei harghitene, înseamnă un strat gros de zăpadă ce persistă timp îndelungat.

     După o zi activă pe pârtiile de schi și pe potecile de munte, seara pe terasa cabanei am putut experimenta pentru prima dată „ciubăreala”, mai exact piscina-ciubăr construită din lemn în care apa este încălzită cu ajutorul unei sobe. Scandinavii, utilizatori de zeci de ani ai ciubărului susțin că folosirea regulată a ciubărului îmbunătățește sănătatea fizică și circulația sanguină, reducând riscul de răceala, stimulând metabolismul. 

    Ciubărul folosit alături de prieteni are un efect maxim de relaxare și recreere, obținând o stare de bine și de neuitat.

    Într-una din zile, am urcat pe vârful Mădăraș (1801 m altitudine), unde am descoperit o priveliște fantastică către munții Bucegi, Piatra Craiului și Făgaraș, beneficiind de o vizibilitate clară. Urmând traseul marcat cu triunghi albastru, de la pârtia de schi până pe vârf am făcut aproape o oră într-un ritm lejer de mers. Vârful, mai mult un platou, este acoperit de cruci și stâlpi inscripționați cu nume maghiare, nereușind să aflu simbolul acestora, tot ce știu este că vârful Mădăraș este considerat „muntele sacru al maghiarilor”, un loc de pelerinaj la zile de sărbătoare. Mă lasă rece toate prejudecățile unora ce încă le aud despre relațiile interetnice, zona Harghita mi se pare deosebită, apreciind rigoarea cu care sunt făcute lucrurile, seriozitatea și ospitalitatea oamenilor, dar și varietatea mâncărurilor și tradițiilor locale.