05.02.2019

Rezervația de zimbri și Urlătoarea de la Vama Buzăului

     La poalele munților Ciucaş, pe partea opusă celei arhicunoscute, cu Cheia şi Muntele Roşu, descoperim comuna Vama Buzăului ce se întinde de-a lungul râului Buzău, proaspăt format din contopirea pârâurilor Fetii și Strâmbu, ce izvorăsc din munții Ciucaș.
     Accesul este facil din drumul național 10 Buzău-Brașov, la ieșirea din Întorsura Buzăului către Brădet într-o intersecție strânsă, urmărind indicatorul rutier către Vama Buzăului.


     Denumirea localității provine de la punctul vamal ce se afla în zona izvoarelor Buzăului, în trecătoarea Tabla Buții, dintre Țara Românească și Transilvania. După anul 1700, oficiul vamal din Tabla Buții a fost coborât pe cursul Buzăului, la confluența cu pârâul Dălghiu, în jurul acestuia dezvoltându-se actuala așezare. Vama a funcționat până în anul 1839, când a fost deschis un punct de graniță pe valea Buzăului, la Siriu.
    Recent, Vama Buzăului a fost declarată staţiune turistică de interes local. Principala atracţie turistică din Vama Buzăului este o rezervaţie naturală care adăposteşte peste 30 de zimbri, pui și adulți. 
     Rezervaţia atrage an de an mii de vizitatori, curioși pentru a vedea simbolul României. În anii 1800 a fost vânat ultimul exemplar sălbatic din Carpați, în anul 1958 s-a luat decizia de înființare a unei rezervații de zimbri la Hațeg, fiind adusă o pereche de zimbri din Polonia. Zimbrii au prosperat, s-au înmulțit, luând naștere și alte rezervații de profil. Având o lungime de 3 metri și o înălțime de aproape 2 metri, zimbrul este considerat cel mai mare animal din Europa, exceptând vietățile marine. Greutatea masculului adult variază între 500 și 900 de kg, femelele fiind ceva mai mici, atingând maxim 600 de kg.






     Comuna se mândreşte şi cu Cascada Urlătoarea, situată la 5 km distanță de rezervația de zimbri de la Acriș. Cascada reprezintă un fenomen hidrogeologic - front liniar de izvoare cu depuneri de masive de tuf calcaros. La baza depozitelor de conglomerate cretacic inferioare apar pânzele de apă subterane care alimentează cele 9 izvoare cu debit și temperatură constantă tot anul. Zona cascadelor este amenajată cu locuri de picnic, ca de obicei fiind mai aglomerată în weekend.







     Totodată, Vama Buzăului are un potențial turistic deosebit, reprezentând un punct de plecare pe traseele turistice din munții Ciucaș, un munte accesibil tot timpul anului.


30.12.2018

You can do it 2019

       Este final de an și în același timp un moment de bilanț: adunăm amintirile și bucuriile, aruncăm o privire în pușculiță, analizând ce a mers bine și ce nu, întocmind planuri pentru noul an și a avea obiective.



      Pentru acest an mi-am propus câteva provocări în alergare: cel puțin două curse mai importante, plus alte câteva curse noi. Acum, la finalul anului, statistica întocmită îmi arată participarea la 9 competiții de alergare montană, în care am adunat 426 de km, 25500 m diferență pozitivă de nivel și lucrul cel mai de preț: amintiri frumoase, deosebite de la fiecare alergare. Pozițiile ocupate în clasament nu sunt întâmplătoare, totul venind pe o mai bună pregătire, practic am mai alergat și cu capul, nu doar cu picioarele.











      Câteva lucruri învățate în 2018:
- pentru ca unele lucruri să se întâmple, trebuie să ai răbdare;
- dacă nu-ți faci propriul plan, altcineva te va include în planurile sale (este de evitat de cele mai multe ori);
- să citesc și să învăț ceva nou în fiecare zi;
- succesul este posibil doar cu o bună gestionare a timpului;
- nu am timp pentru oamenii care nu au timp.


     În 2019 mi-am propus să alerg prima cursă de 100 de mile, prin urmare m-am înscris la UTMB (Ultra Trail du Mont-Blanc). Dacă voi fi tras la sorți, tot planul de alergare va fi pentru această cursă. Nu am mai alergat niciodată mai mult de 120 de km non-stop, consider că este momentul să alerg o cursă mai lungă. Va fi un teritoriu nou pentru mine, încercând să pășesc în lumea celor peste 160 de km alergați deodată. 
     Un gând ascuns într-un sertar al minții mă duce la participarea la un maraton de asfalt. Nu am mai alergat până acum, însă va fi ceva diferit, timpul propus este de 2:58:30.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Calendarul competițiilor la care voi alerga în acest an este următorul:

13 Aprilie: Maratonul Argonauților
20 Aprilie:  Brașov Marathon 
11 Mai: Semimaraton Măcin
18 Mai: Transylvania 80K 
2 Iunie: Semimaraton Galați
6 Iulie: Maraton Legendele Nemirei
30 August - UTMB

(lista este actualizată periodic)

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

     În privința drumețiilor, îmi propun creasta integrală a Făgărașului cu rucsacul în spinare, să descopăr munții Vlădeasa împreună cu Pădurea Craiului, munții Cernei cu Mehedinți plus câteva drumeții în munții Buzăului și munții Vrancei. O nouă insulă a Greciei așteaptă să fie vizitată, iar orașele demne de organizarea unui posibil city-break sunt: Malaga, Roma  și Amsterdam. Ehe, multe planuri...



La Mulți Ani cu vise împlinite și așteptări depășite!