Este final de an și în același timp un moment de bilanț: adunăm amintirile și bucuriile, aruncăm o privire în pușculiță, analizând ce a mers bine și ce nu, întocmind planuri pentru noul an și a avea obiective.
Pentru acest an mi-am propus câteva provocări în alergare: cel puțin două curse mai importante, plus alte câteva curse noi. Acum, la finalul anului, statistica întocmită îmi arată participarea la 9 competiții de alergare montană, în care am adunat 426 de km, 25500 m diferență pozitivă de nivel și lucrul cel mai de preț: amintiri frumoase, deosebite de la fiecare alergare. Pozițiile ocupate în clasament nu sunt întâmplătoare, totul venind pe o mai bună pregătire, practic am mai alergat și cu capul, nu doar cu picioarele.
Câteva lucruri învățate în 2018:
- pentru ca unele lucruri să se întâmple, trebuie să ai răbdare;
- dacă nu-ți faci propriul plan, altcineva te va include în planurile sale (este de evitat de cele mai multe ori);
- să citesc și să învăț ceva nou în fiecare zi;
- succesul este posibil doar cu o bună gestionare a timpului;
- nu am timp pentru oamenii care nu au timp.

În 2019 mi-am propus să alerg prima cursă de 100 de mile, prin urmare m-am înscris la UTMB (Ultra Trail du Mont-Blanc). Dacă voi fi tras la sorți, tot planul de alergare va fi pentru această cursă. Nu am mai alergat niciodată mai mult de 120 de km non-stop, consider că este momentul să alerg o cursă mai lungă. Va fi un teritoriu nou pentru mine, încercând să pășesc în lumea celor peste 160 de km alergați deodată.
Un gând ascuns într-un sertar al minții mă duce la participarea la un maraton de asfalt. Nu am mai alergat până acum, însă va fi ceva diferit, timpul propus este de 2:58:30.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Calendarul competițiilor la care voi alerga în acest an este următorul:
13 Aprilie: Maratonul Argonauților
20 Aprilie: Brașov Marathon
11 Mai: Semimaraton Măcin
18 Mai: Transylvania 80K
2 Iunie: Semimaraton Galați
6 Iulie: Maraton Legendele Nemirei
30 August - UTMB
(lista este actualizată periodic)
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În privința drumețiilor, îmi propun creasta integrală a Făgărașului cu rucsacul în spinare, să descopăr munții Vlădeasa împreună cu Pădurea Craiului, munții Cernei cu Mehedinți plus câteva drumeții în munții Buzăului și munții Vrancei. O nouă insulă a Greciei așteaptă să fie vizitată, iar orașele demne de organizarea unui posibil city-break sunt: Malaga, Roma și Amsterdam. Ehe, multe planuri...

La Mulți Ani cu vise împlinite și așteptări depășite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu