Sfârșitul lunii ianuarie este perioada ideală pentru o vacanță activă pe pârtiile de schi sau pe potecile turistice, în cazul in care ești pasionat de drumeție sau alergare montană. Cu aceste gânduri, am decis să petrecem câteva zile la munte alături de prieteni, fetele alegând schiul, iar eu trail-running-ul. Am încercat tainele schiului, în urmă cu vreo 10 ani la Straja, nu prea s-a lipit de mine, preferând să stau pe marginea pârtiilor sau, mai nou, să alerg prin preajma lor.
Pentru această iarnă, am decis să mergem la Harghita-Mădăraș, situată la o altitudine de 1700 m, cu pârtii bine puse la punct având grade diferite de dificultate, peisaje superbe, unde zăpada se menține mult timp datorită temperaturilor scăzute specifice zonei.
Pentru un acces facil către Mădăraș, am decis să ne cazăm la o casă de vacanță din satul Izvoare, o așezare de tip cătun, ce cu timpul și cu construcția numeroaselor cabane și pensiuni, a devenit un loc de vacanță agreabil. Locuitorii au intuit că singura șansă de dezvoltare și susținere a zonei este turismul.
Din capătul satului, drumul local, aproape în totalitate asfaltat, urcă la Harghita Mădăraș pe o lungime de 12 km. Se percepe o taxă de 12 lei de mașină, recomandat fiind să avem lanțuri de iarnă pentru anvelope, drumul fiind îngust și sinuos.
Dacă ziua de miercuri a fost alocată deplasării noastre de la Galați la Izvoare (distanță 360 km), dar mai ales socializării de la cabană, joi dimineață am plecat cu gândul către Mădăraș și am ajuns la pârtia de schi de la Băile Homorod, situată cam la 40 de km de cazare. Cum așa: la Mădăraș fiind viscol, vizibilitate redusă, iar instalațiile oprite, ne-am orientat repede către cea mai apropiată pârtie de schi din zonă, la Homorod și bine am făcut. Pârtia este amplasată în apropierea drumului național, are o lungime de aproape 600 m, este deservită de un teleschi, fiind dotată cu tunuri de zăpadă și instalație de nocturnă.
După o zi activă pe pârtiile de schi și pe potecile de munte, seara pe terasa cabanei am putut experimenta pentru prima dată „ciubăreala”, mai exact piscina-ciubăr construită din lemn în care apa este încălzită cu ajutorul unei sobe. Scandinavii, utilizatori de zeci de ani ai ciubărului susțin că folosirea regulată a ciubărului îmbunătățește sănătatea fizică și circulația sanguină, reducând riscul de răceala, stimulând metabolismul.
Ciubărul folosit alături de prieteni are un efect maxim de relaxare și recreere, obținând o stare de bine și de neuitat.