Data: 4 august 2023
Caracteristici: 35 km, + 2150 m diferență de nivel
Număr de concurs: 308
Timp final: 5 ore, 33 minute, 41 secunde
Număr de concurs: 308
Timp final: 5 ore, 33 minute, 41 secunde
Link: https://fagarasrocks.ro/
Clasare:
- locul 1 la categoria 40-49 ani;
- locul 15 în clasamentul general.
Clasare:
- locul 1 la categoria 40-49 ani;
- locul 15 în clasamentul general.
Inițial am fost înscris pentru cursa Dara UltraSkyRace, însă cu câteva zile am decis să schimb distanța, alergând cursa mai scurtă, ce a constituit și campionat național de alergare montană - distanță lungă pentru alergătorii legitimați la diverse cluburi din țară.
Ca de obicei, am urmat principiul de bază pentru o cursă de trail „dacă la startul cursei nu ești bine pregătit, fii măcar odihnit!”. Se aleargă foarte tare încă de la start, în primii 5 km majoritatea alergătorilor dorind să se plaseze cât mai bine pentru urcarea pe Muchia Babei, cu o diferență de nivel de 1600 m. Strategia de cursă a fost bună, am respectat-o, chiar dacă am suferit de sete pe ultima porțiune, check-pointul de la km 8 nefiind alimentat în acel moment. Apa este viață, iar în lipsa ei am agonizat pe ultima urcare, unde mai mult am mers, încercând să-mi conserv energia. Am fost inspirat și am avut în rucsac cîteva hidrogeluri de la SIS și Maurten, ce au mai atenuat din sete. Îndată ieșit în creastă, am reușit să mă alimentez cu apă și să trag pe coborârea abruptă, maxim ce puteam în acel moment. Umplu din nou flask-urile cu apă din izvorul Belia, urcând pe o curbă de nivel pe la curmătura Țiganului spre refugiul Scoarța. De la refugiu urmează o coborâre lungă cu multe ruperi de pantă și stâncărie, având mare grijă la schimbările de direcție, iar de la intrarea pe drumul forestier am putut accelera, cu un ritm mediu de 4 minute și 30 secunde până la final.