Bate Toaca 2016

    Mă mâncau tălpile după o alergare montană nouă pentru luna iunie, o cursă inedită cu multă intensitate și efort depus. Astfel, a apărut ideea participării la ediția a IV-a a cursei Bate Toaca, în acest an traseul propus de organizatori acoperind în mare parte traseele și obiectivele turistice ale Ceahlăului, o alergare surprinzător de „țeapănă” cu 39 de km lungime și 3100 m diferență de nivel.

     Astfel, vineri după ora prânzului plec din Galați împreună cu Vali către stațiunea  Durău la camping Leon, unde ajungem în jurul orei 19.30. La secretariatul concursului prezentăm actul de identitate și adeverința medicală obligatorie pentru ridicarea kitului de concurs.

     La ora 20.00 fix (mi-a plăcut că au fost respectate orele din program), începe ședința tehnică ținută de Andrei Grigoroae (motorul competiției foarte bine organizată), de la care aveam să aflăm mult mai multe informații utile pentru ziua următoare.

Toaca pe la ora 6 dimineața

     Dimineața ne-am trezit devreme, Vali odată cu găinile, împreună desfășurând o serie întreagă de tabieturi și "fandoseli" de alergare. Deh, emoții, îndoieli, griji!

Traseul a fost împânzit cu asemenea mesaje motivaționale

    Pe la 8.20 mergem către start, lume multă, organizatorii ne verifică echipamentul (obligatoriu fiind foița de vânt și ploaie) intrând în sectorul de start.

Cu Vali la start

      Ora 9.00: se dă startul în chiotele alergătorilor și uralele susținătorilor de pe marginea drumului. Surprinzător, nu se aleargă foarte tare precum la alte maratoane montane, probabil și din cauza urcării pe străzile din Durău. Lumea se răsfiră destul de repede, la ieșire din Durau ne împărțim pe căprării.

     La capătul stațiunii, noi, cei de la maraton, intrăm în pădure pe o potecă largă, apoi într-un urcuș domol traversăm un drumul județean necirculabil și continuăm urcarea la început mai domol apoi accentuat, poteca fiind prevazută cu balustrade. La 30 de minute de la start, ajung în poiana de la cabana Fântânele.

     Ritmul este bun, de aici se aleargă prin pădure pe poteca marcată cu triunghi galben către Poiana Viezuri,  de unde trec destul de repede de o zonă aglomerată cu participanții de la cursa verticală, mulți la prima experiență de acest gen. 

     Ajung la cascada Duruitoarea la 58 de minute de la start, mult mai frumoasă în realitate față de ceea ce găsim pe internet. Arunc două pahare de energizant și cu un efort considerabil într-un urcuș accentuat ies către Polița cu Ariniș unde se bate toaca la propriu.

     De aici, vremea e mai răcoroasă, urmează o zonă ceva mai lejeră până aproape de Piatra Lăcrămată (1 oră și 30 de minute de la start), de unde fac dreapta pe marcajul bandă albastră către Poiana Stănilelor. 

     Zona îmi este cunoscută când cu ceva ani în urmă veneam prima dată cu cortul în Ceahlău alături de nea Marin Baltă, un bun cunoscător al zonei. 

      Se coboară repede, există ceva porțiuni cu multă piatră și rădăcini uscate, ieșind la drumul forestier pe care se aleargă vreo 4  km până în Poiana Stanilelor (2 ore de la startul cursei). 

     Voluntarii de la checkpoint la cum sunt imbrăcați parcă-s aduși de la masterchef, foarte de treabă și haioși. Iau niște cașcaval și mă leg la șireturi. Din Poiana Stănilelor intru în pădure pe un drum forestier degradat și cam noroios. După un sfert de oră de alergare, drumul cotește la vale, dar eu urc pe o potecă bine semnalizată către Poiana Văratec, unde două tinere-voluntare mă îndrumă către Poiana Maicilor. 

     Conform așteptărilor mele ar trebui să găsesc apă, dar e de negăsit, încurcând puțin planurile. Nu-i bai, mai am doar o gură de apă în bidon iar urcușul ce urmează este anevoios, de mare ajutor fiindu-mi un lemn din pădure pe post de băț de trekking.

       Poteca marcată cu bandă roșie și cruce albastră urcă susținut prin pădure și printr-o zonă plină cu zmeuriș. La ieșire din pădure se urcă accentuat Clăile lui Miron, de fapt două turnuri stâncoase și ascuțite.

     Pe platoul Ocolașului Mic lângă refugiu (2 ore și 45 de minute de la start), mă întâlnesc cu domnul Stoica, mecanturist de-al meu și cu Claudiu Bîrliba de la Hai pe Munte Iași. Două vorbe, mă hidratez cu câteva pahare de apă, umplu bidonul din borsetă si alerg mai departe. Această întâlnire m-a trezit din amorțeală.

     Poteca se menține pe o curbă de nivel, trec pe lângă Jgheabul Ursăriei urcând accentuat printr-un scoc către locul de campare de sub cabana Dochia, unde ajung printre jnepeni în scurt timp (3 ore si 10 minute de la start). 

Foto: Bogdan Strugaru

    Mă intâlnesc cu Carmen Băjenaru, voluntară la cursă, schimbăm câteva vorbe și încurajări, beau niște Sponser, iau de pe taraba voluntarilor câteva bucăți de salam de biscuiți și  pornesc coborârea către Lutul Roșu, un traseu clasic al Ceahlăului. Dau drumul la picioare destul de bine (dacă acum nu alergați, atunci când?), în 25 de minute fiind jos la punctul de control de la băncuțe.

      Urmează ultima urcare a cursei, poate cea mai dificilă, în care nu am reușit să înaintez prea bine, reamintindu-mi că este mult de muncă pentru a obține rezultate mai bune în trail-running.

       După o porțiune scurtă de asfalt, se intră pe un drum forestier lungime de aproape 1 km pe marginea pârâului. Apoi, într-un urcuș domol ajung la Stânca Dochiei, punct de control și hidratare. Poteca urcă pe firul văii, apoi accentuat pe o porțiune cu balustrade. Aici se intră în Jgheabul cu Hotar, mărginit de pereți de stâncă. Sunt depășit pe urcare de doi concurenți, iar picioarele mele refuză sa meargă după cum mi-aș fi dorit. Nu cedez, continui urcarea cam abruptă. Poteca intră într-o zonă deasă cu jnepeni de unde ies aproape de cabana Dochia (4 ore și 50 de minute de la start).

     Aici este puțină confuzie, nu știu dacă trebuie să ajung din nou la punctul de control de la Dochia sau să ies direct pe banda roșie către cabana meteo. Îndrumat fiind de un voluntar, merg până la cabană, mă înfrupt din nou din acel salam de biscuiți ce mi-a plăcut foarte mult, umplu bidonul cu energizant și ies către vârful Lespezi și cabana meteo pentru ultima și cea mai lungă coborâre a cursei.

Foto: Carmen Băjenaru

     De la cabana meteorologică, poteca trece pe sub vf. Toaca și sub Panaghia, apoi intră într-o zonă de jnepeni și cobor mult până în șaua La Morminte (ciudată denumire), și mai departe către cabana Fântânele. Poteca este foarte frumoasă oferind priveliști inedite.

     De la Fântânele, drumul îmi este cunoscut de la urcare, din neatenție calc strâmb cu piciorul stâng amintindu-mi brusc de câțiva sfinți din calendar. 

      Ajung în Durău intrând pe asfalt, arunc o privire în spate dacă mai există un alt alergător si trec mulțumit și fericit linia de sosire la 5 ore și 44 de minute de la start (locul 20 în clasamentul general din 106 participanți)

     Îmi place sentimentul de dependență oferit de linia de finish, imaginea sosirii fiind vizualizată de nenumărate ori în timpul cursei mai ales atunci când dai de greu. Este momentul în care îmi dau seama că ceea ce am realizat vreau sa o mai fac încă o dată. 
        Iar festivitatea de premiere reprezintă momentul în care te bucuri de aventura montană de care ai avut parte în acea zi.

 Foto: Paul Diac

Viorel Pălici, câștigătorul maratonului. Foarte tare!

Voluntarii de la Hai pe Munte Iași

Pe unde mai alergăm

    A venit vara reușind să adaug în calendarul de alergări câteva provocări montane foarte interesante.

    Astfel, sâmbătă - 25 iunie voi urca la Bate Toaca în munții Ceahlău, o cursă de 37 de km și vreo 2700 m diferență de nivel. 

    În luna iulie, împreună cu Vali Datcu alcătuim echipa Greuceanu-Team și vom participa la categoria Elită la Marathon7500, o alergare montană în Bucegi cu o lungime de 93 km și vreo 7500 m diferență de nivel. Timpul ideal pentru noi va fi în jur de 25 de ore, dar cu multă muncă și picioare puternice. Un lucru e clar, nu va fi deloc lejereanu!

„Greucenii” pe culmea Pricopanului

     În luna august, pe 20 august voi alerga la ultra-sky-ul de la 2x2RACE INOV8 din munții Făgăraș, singura cursă de la noi din țară ce se desfășoară integral la peste 2000 m altitudine.

Afișul evenimentului este super-tare

     În luna septembrie, pe 10 septembrie voi participa pentru a doua oară la ultramaratonul CiucașX3, o alergare montană ce adună 105 km pe potecile din munții Ciucaș, Grohotiș și Tătaru. Îm doresc un timp mai bun comparativ cu cel de anul trecut.

     Urmează o perioada plăcut de aglomerată cu antrenamente, cifre, calcule și concluzii. Vă doresc o vară plină de aventură!

Murighiol - Delta Dunării

     În weekend-ul 27-29 Mai a fost pentru prima dată când am ajuns în Delta Dunării. Am trecut bac-ul din Galați la IC Brătianu, pe o vreme însorită stropită cu câteva ploi de vară am ajuns la Murighiol, unde ne-am cazat la un resort, foarte bine promovat pe internet. 

     Drumul de la Tulcea către Malcoci - Beștepe - Murighiol este liber și cu un asfalt foarte bun. 

     Nefiind mari pescari, sâmbătă am pornit cu un vaporaș de la debarcaderul din Murighiol ieșind pe brațul Sfântu Gheorghe  și mai departe către Uzlina, un sătuc unde aproape toate construcțiile au destinație turistică. Acest sat este înconjurat de ape și nu se poate ajunge cu mașina aici.

     Traseul nostru extins a însemnat canalul Uzlina (foarte interesantă zona cu pragul de piatră, unde elicea vaporașului poate suferi daune), lacul Uzlina - lacul Isăcel și lacul Isac.

      Timp de aproape 4 ore, ne-am bucurat de natura și peisajul specific Deltei, de lacuri, de păsări și de atmosfera de pe vaporaș. 

Weekend pe litoralul bulgăresc

     În weekendul Constantinilor şi Elenelor, echipa deja obișnuită de patru plimbăreți (Cătălina, Marilena, Sorin și Cătălin) a decis să vizităm cele mai apropiate obiective turistice de pe litoralul bulgăresc şi să încercăm marea cu degetul pentru prima dată în 2016. 

    Nerăbdători, am urnit caii de la Logan pe la 5 dimineaţă din Galaţi, pe traseul Brăila – Viziru – Gura Ialomiţei - Hârşova – Constanţa – Mangalia, unde am oprit în zona gării la o casă de schimb valutar  pentru a schimba leii în leve. Graniţa am trecut-o foarte repede în jurul orei 9.00, am luat „bu-vigneta” din vamă şi mica noastră excursie de weekend începe cu cetatea de la capul Kaliakra, o fâşie îngustă de pământ ce continuă în mare cam 2 km cu stânci roşiatice abrupte de 70-80 de metri.

Abrupturi roșiatice

     Plătim taxa de intrare (3 leva de persoană) şi lăsăm maşina în parcarea amenajată, în dreptul monumentului cu statuia amiralului rus Feodor Ushakov care a distrus flota otomană şi a pus capăt războiului ruso-turc (anii 1787-1791) într-o bătălie dată chiar în zona Capului Kaliakra.

     Fără a fi o mare fortăreaţă, cetatea impresionează prin poziţionare, fiind înconjurată din trei părţi de apă şi de abrupturi aproape inaccesibile invadatorilor şi protejată de mai multe ziduri succesive puternice. Se pare că cele mai vechi vestigii ale cetăţii datează din secolul IV î.Hr., de pe vremea unor triburi tracice. Tot aici, găsim un mic muzeu amenajat într-o grotă cu exponate ale sitului arheologic (se plăteşte doar taxa foto-video - 2 leva). Alături, la intrare este situat un restaurant, iar noi mergem în capăt, unde este amenajat un punct de belvedere.

Poarta de intrare este impunătoare

C&C

Marilena & Sorin

Arcașul Mării Negre

     În apropiere se află golful Bolata, pentru a-l vizita ne abatem de la drumul principal câțiva km pe un drum îngust și cam șifonat ce coboară către țărmul mării. Dacă în fotografiile găsite pe internet golful este plin de culoare și viață, acum se prezintă neamenajat, apreciind doar forma semicercului și liniștea locului. La plecare, doi juni bulgari alungă liniștea cu drifturile făcute pe plajă cu două mașini obosite. Deci, și pe-aici există „bizoni”!

     Cu harta în față și vânt din pupa, mergem la crescătoria de scoici de la Dalboka, ce are amenajat pe malul mării un restaurant lăudat de multă lume. De neratat, scoicile fiind gătite în toate felurile posibile: sarmale, supă, musaca, natur, ruladă, ardei umpluți, frigărui, pane!

     Drumul de acces este bun, doar ultima bucată fiind cam abruptă. Odată ajunși, observăm că sunt de fapt două restaurante, noi intrând în primul din cale, la invitația ospitalieră a unui tânăr plăcut la vorbă si la port. Chelnerii sunt prompți, meniul bogat și variat, existând și varianta în limba română, iar prețurile mai mult decât atractive. Singurul regret este că nu poți încerca prea multe feluri de mâncare într-o singură vizită.

Pe alese

Efectul scoicilor: fetele zâmbesc, iar băieții sunt somnoroși

     Trecem de Kavarna, îndreptându-ne către Balchik pentru a vizita castelul și grădina botanică. Lăsăm mașina în parcarea cu plată și mergem la casa de bilete. Aici, surpriză, sunt de fapt două case de bilete separate pentru fiecare obiectiv. Luăm tichetele pornind periplul prin grădina botanică, un domeniu vast cu numeroase parcele cu plante exotice, cactuși și flori diverse. Grădina a fost amenajată după planurile arhitecților reginei Maria.

     Trecem pe la crama castelului, unde pasionații de vinuri pot degusta tot felul de soiuri de vin și le pot cumpăra, prețul unei sticle fiind în jur de 30 de leva. Fetele au fost convinse imediat de vânzătoare să cumpere un vin dulce cu aroma de migdale. Acum, așteptăm să dea cep sticlelor.

     Între 1913-1940, Balcicul aparținea de Regatul României alături de Dobrogea de Sud. În 1940, Cadrilaterul (deci și orașul Balcic) au fost trecute la vecinii bulgari. Și cum istoria este întortocheată, vă las pe mâna google-lui și a wikipedia să aflați mai multe informații.

     Castelul, construit pe faleza Mării Negre, a reprezentat reședința de vară a reginei Maria.

Interiorul Castelului este modest, dar plăcut, pereții văruiți în alb, cu uși masive din lemn sculptat. Au mai fost păstrate din acea perioadă și câteva obiecte: dulapuri sculptate și pictate, oglinzi, scaune și un șemineu. Baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuvetă și măsuța de toaletă au fost păstrate intacte.

     În spatele castelului descoperim poate cea mai frumoasa arie a grădinii, o zona terasată imitând un labirint în trepte.

Cascada, o cădere liberă de 9 m

Locul preferat al Reginei

     Spre seară, ne retragem la Nisipurile de Aur, la hotelul Golden Line, unde condițiile de cazare sunt excelente și la un preț bun.

     Duminică dimineață, ne trezim tare-greu. Ne plimbăm prin stațiune, fetele au lipici la magazine (noi le facem pe plac, deh bărbații ăștia!), într-un final după ora prânzului plecăm către casă.

      Ne propunem să bifăm faleza stâncoasă și arcada de Tyulenovo, apoi farul din Shabla. Din toate drumurile posibile, am avut nefericita inspirație să-l alegem pe cel mai prost, cel de la intrare în satul Gorun. Așa ceva…..mai rar! La Tyulenovo, loc de plajă nu există, însă peisajul calcaros al țărmului este inedit și ne place.

     Farul din Shabla se află în cel mai estic punct al Bulgariei. Este, de asemenea, și cel mai înalt far dar și cel mai vechi, el datând din anul 1857. Lumina farului poate fi observată până la o depărtare de 17 mile marine.

    În zona Farului nu este indicat să faci plajă, mai ales din cauza rămășitelor de pod care acum se află în reconstrucție.

Alte informații inedite

     Nu e mult de zăbovit la far și plecăm către vamă, unde trecem în România după aproape o oră și jumătate de stat la rând. Următorul popas îl facem la 2 Mai în Golful Pescarului, unde liniștim foamea cu rapane, guvizi și hamsii prăjite cu mult mujdei de usturoi. Ne întindem apoi la plajă, intrând în apa cam rece a mării pentru câteva minute, ceea ce activează starea de bine.

     Ultima oprire o tocmim aproape de Hârșova într-un lan de maci de unde fetele se lasă greu convinse pentru a ajunge acasă într-un târziu de seară. A fost un weekend reușit!