30.08.2017

Sfântu...Sfântu Gheorghe

...acolo unde bătrânul Danubiu își pierde și apa și numele în mare...
     Cu aceste cuvinte a ales Jean Bart (pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez) să înceapă cel mai frumos roman maritim scris din literatura română, Europolis. Plasarea acțiunii este făcută într-un cadru natural ce s-a schimbat mult în ultimii 150 de ani. Așa cum am învățat la școala generală, Delta Dunării este cel mai tânăr teritoriu românesc, formându-se recent prin depunerea aluviunilor aduse de către Dunăre.



     Dacă vrei să ajungi în Delta Dunării, ai nevoie în primul rând de timp. De la Galați, pe oriunde ai pleca, drumul durează 3 ore până la Murighiol, localitate ce în antichitate era port la Marea Neagră dar și la fluviul Dunărea, asemănător comunei Sfântu Gheorghe de astăzi.
    Am pornit cu o barcă închiriată prin telefon, timp de aproape 2 ore călătorind sinuos pe brațul sudic al Dunării. Accesul la Sfântu Gheorghe este posibil doar pe cale navală, cam dificil aș spune, dar dorind să văd partea plină a paharului, amintesc: simplitate, liniște, mașini puține, lipsa iubitorilor de grătare și gălăgie, fițe și mofturi. Partea goală constă doar în mentalitatea unor investitori în turism/barcagii neserioși care vor să dea tunul rapid și văd turistul ca pe o știucă ce trebuie stoarsă fără remușcări. 
     Sfântu Gheorghe este, cu mici excepții, un sat cu ulițe strâmte și prăfuite, cu case vechi, specifice localităților pescărești. Din loc în loc, câteva pensiuni îngrijite și case zugrăvite cu alb și albastru (culorile Deltei) completează peisajul plat al satului. Nu prea ai ce vizita în sat, fiind amenajat doar un mic muzeu deschis ocazional. Câteva blocuri comuniste dau impresia unui decor dezolant, în ciuda debarcaderului modernizat. 











     Sunt câteva magazine alimentare bine aprovizionate, un bancomat și vreo 4-5 terase unde poți mânca. Mi-au atras atenția câteva anunțuri de vânzări de case abandonate și dărăpănate.Există posibilitatea cazării în camping la cort sau căsuțe din lemn acoperite cu stuf, situate la ieșire din sat spre plajă.
     Din sat și până la plajă poți merge fie pe jos cei 2 km, fie alegi să mergi cu o remorcă prevăzută cu băncuțe trasă de o mașină de teren. Plaja sălbatică este foarte lungă, suficient de lată încât să nu te deranjeze vecinii de rogojină, aproape goală dimineața, nisipul este foarte fin, apa destul de mică, trebuind să mergi ceva metri pentru a ajunge la adâncime. Locul în care se varsă Dunărea în mare este un spectacol al naturii și al valurilor.










     Mâncarea nu dezamăgește, pentru cât costă o masă de pește la oraș, fiind mai mult decât rezonabilă ca preț. Nu am poze cu mâncarea, fiind mult prea flămând pentru fotografii. Se mănâncă bine: storceag, borș pescăresc, crap și somn prăjit cu mujdei cu mămăliguță, icre și saramură.

     Delta Dunării este un loc frumos ce merită văzut, Sfântu Gheorghe - un sat autentic ce va mai dăinui câțiva ani ispitei turismului în masă și a modernizării excesive. Peisajele, apusul de soare, cerul incredibil de înstelat, relaxarea pe plajă sunt de neprețuit.



21.08.2017

Drumeție în munții Siriu

       O drumeție în circuit, într-o zi cu vreme bună în munții Siriului. Acest lucru ni l-am propus și l-am făcut la mijlocul lunii august. 
      Am pornit de la coada lacului Siriu, dimineață în jurul orei 8.45, de unde am parcat mașina în zona izvorului amenajat unde apare marcajul bandă roșie, ce insoțește poteca pe valea Neagră până la Poarta Vânturilor.
      Pentru a ajunge aici, din DN10 în direcția către Brașov, după ce treci de viaductul Grămăticu se face un drum pietruit la stânga către fostele amenajări ale șantierului de construție al barajului, precum și ruinele fostei stațiuni climaterice Băile Siriu. Zona respectivă nu arată grozav, iarba verde nu prea există, totuși are lipici pentru pasionații de picnic sau de camping. 


            La cabana Valea Neagră găsim prima săgeată indicatoare către Lacul Vulturilor. De aici, drumul forestier este lesne de urmat, nefiind probleme de orientare până în capătul lui, unde găsim un izvor și o săgeată de lemn ce ne trimite într-o urcare accentuată timp de o oră și jumătate prin pădure până la Dosu Muntelui (ora 10.45), unde este amplasată o stână și găsim un izvor amenajat.






          De la Dosu Muntelui, poteca merge pe curbă de nivel prin pădure până la Poarta Vânturilor (ora 11.30), ce reprezintă o șa largă între vârfurile Siriu (sau Bocârnea) și Mălâia, ambele cam cu aceeași altitudine (1657 m-1662 m). În șa, găsim o cruce ridicată de către jandarmii montani buzoieni și o "barabaftă" de construcție cu o hartă veche topografică nefolositoare. Acum 3 ani, exista aici un stâlp cu săgeți indicatoare.



Lacul Sec



          Coborâm spre Lacul Sec (sau Mlaștina Vulturilor), apoi ajungem la Lacul Vulturilor (ora 11.45), îndrumați fiind de zgomotul motoarelor de la mașinile 4x4 ale turiștilor. Așa este la modă acum....Îmi amintesc de prima dată când am ajuns la Lacul Vulturilor, prin 1998, în perioada liceului. Atunci doar localnicii știau de Lacul Vulturilor, ulterior reclama făcută pe internet și tv invitând poporul la drumeție, dar și la lăsat gunoaie pe munte. Acum zona s-a antropizat excesiv, ca mai toate locurile unde se poate ajunge cu mașina. Lacul este situat într-un cadru natural deosebit de impunător, având forma unei elipse cu axa mare de 100 m și axa mică de 60 m și o adâncime maximă de 3 m.





           Mâncăm ce avem în rucsac și ne urnim către Colții Măgăreței (ora 13.30), unde cu mulți ani în urmă au fost aduse capre negre din munții Retezat. Nu am văzut niciuna! De aici, hotărâm să urcăm pe cupola singuratică a vârfului Siriu (ora 14.30), savurând câteva afine uitate de localnici care au ras tot.





Pe vârful Siriu

           De pe vârf decidem să coborâm către Colții Balei, pe poteca marcată teoretic cu punct roșu ce coboară pe valea Bradului către coada lacului. Pe vârf găsim urmele tranșeelor săpate în Primul Război Mondial. Am zărit doar câteva marcaje răzlețe vechi de la Asaltul Carpatilor din anii 70-80, zona fiindu-mi cunoscută de la o recunoaștere de traseu în urma cu 3 ani alături de colegii de la Mecanturist. Colții Balei prezintă o zonă de gol alpin cu pereți stâncoși și abrupți.







     Zona este pitorească, sub vf. Siriu existând un izvor cu apă bună de băut. Trecem pe lângă două stâni, după care începem să coborâm pe un drum forestier mocirlos prin pădure până aproape de coada lacului (ora 17.00), de unde recuperăm mașina.





Schiță cu caracter pur orientativ. Documentați-vă înainte de a porni pe munte!