...acolo unde bătrânul Danubiu își pierde și apa și numele în mare...
Cu aceste cuvinte a ales Jean Bart (pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez) să înceapă cel mai frumos roman maritim scris din literatura română, Europolis. Plasarea acțiunii este făcută într-un cadru natural ce s-a schimbat mult în ultimii 150 de ani. Așa cum am învățat la școala generală, Delta Dunării este cel mai tânăr teritoriu românesc, formându-se recent prin depunerea aluviunilor aduse de către Dunăre.
Dacă vrei să ajungi în Delta Dunării, ai nevoie în primul rând de timp. De la Galați, pe oriunde ai pleca, drumul durează 3 ore până la Murighiol, localitate ce în antichitate era port la Marea Neagră dar și la fluviul Dunărea, asemănător comunei Sfântu Gheorghe de astăzi.
Am pornit cu o barcă închiriată prin telefon, timp de aproape 2 ore călătorind sinuos pe brațul sudic al Dunării. Accesul la Sfântu Gheorghe este posibil doar pe cale navală, cam dificil aș spune, dar dorind să văd partea plină a paharului, amintesc: simplitate, liniște, mașini puține, lipsa iubitorilor de grătare și gălăgie, fițe și mofturi. Partea goală constă doar în mentalitatea unor investitori în turism/barcagii neserioși care vor să dea tunul rapid și văd turistul ca pe o știucă ce trebuie stoarsă fără remușcări.
Sfântu Gheorghe este, cu mici excepții, un sat cu ulițe strâmte și prăfuite, cu case vechi, specifice localităților pescărești. Din loc în loc, câteva pensiuni îngrijite și case zugrăvite cu alb și albastru (culorile Deltei) completează peisajul plat al satului. Nu prea ai ce vizita în sat, fiind amenajat doar un mic muzeu deschis ocazional. Câteva blocuri comuniste dau impresia unui decor dezolant, în ciuda debarcaderului modernizat.
Sunt câteva magazine alimentare bine aprovizionate, un bancomat și vreo 4-5 terase unde poți mânca. Mi-au atras atenția câteva anunțuri de vânzări de case abandonate și dărăpănate.Există posibilitatea cazării în camping la cort sau căsuțe din lemn acoperite cu stuf, situate la ieșire din sat spre plajă.
Din sat și până la plajă poți merge fie pe jos cei 2 km, fie alegi să mergi cu o remorcă prevăzută cu băncuțe trasă de o mașină de teren. Plaja sălbatică este foarte lungă, suficient de lată încât să nu te deranjeze vecinii de rogojină, aproape goală dimineața, nisipul este foarte fin, apa destul de mică, trebuind să mergi ceva metri pentru a ajunge la adâncime. Locul în care se varsă Dunărea în mare este un spectacol al naturii și al valurilor.
Mâncarea nu dezamăgește, pentru cât costă o masă de pește la oraș, fiind mai mult decât rezonabilă ca preț. Nu am poze cu mâncarea, fiind mult prea flămând pentru fotografii. Se mănâncă bine: storceag, borș pescăresc, crap și somn prăjit cu mujdei cu mămăliguță, icre și saramură.
Delta Dunării este un loc frumos ce merită văzut, Sfântu Gheorghe - un sat autentic ce va mai dăinui câțiva ani ispitei turismului în masă și a modernizării excesive. Peisajele, apusul de soare, cerul incredibil de înstelat, relaxarea pe plajă sunt de neprețuit.
Am pornit cu o barcă închiriată prin telefon, timp de aproape 2 ore călătorind sinuos pe brațul sudic al Dunării. Accesul la Sfântu Gheorghe este posibil doar pe cale navală, cam dificil aș spune, dar dorind să văd partea plină a paharului, amintesc: simplitate, liniște, mașini puține, lipsa iubitorilor de grătare și gălăgie, fițe și mofturi. Partea goală constă doar în mentalitatea unor investitori în turism/barcagii neserioși care vor să dea tunul rapid și văd turistul ca pe o știucă ce trebuie stoarsă fără remușcări.
Sfântu Gheorghe este, cu mici excepții, un sat cu ulițe strâmte și prăfuite, cu case vechi, specifice localităților pescărești. Din loc în loc, câteva pensiuni îngrijite și case zugrăvite cu alb și albastru (culorile Deltei) completează peisajul plat al satului. Nu prea ai ce vizita în sat, fiind amenajat doar un mic muzeu deschis ocazional. Câteva blocuri comuniste dau impresia unui decor dezolant, în ciuda debarcaderului modernizat.
Sunt câteva magazine alimentare bine aprovizionate, un bancomat și vreo 4-5 terase unde poți mânca. Mi-au atras atenția câteva anunțuri de vânzări de case abandonate și dărăpănate.Există posibilitatea cazării în camping la cort sau căsuțe din lemn acoperite cu stuf, situate la ieșire din sat spre plajă.
Din sat și până la plajă poți merge fie pe jos cei 2 km, fie alegi să mergi cu o remorcă prevăzută cu băncuțe trasă de o mașină de teren. Plaja sălbatică este foarte lungă, suficient de lată încât să nu te deranjeze vecinii de rogojină, aproape goală dimineața, nisipul este foarte fin, apa destul de mică, trebuind să mergi ceva metri pentru a ajunge la adâncime. Locul în care se varsă Dunărea în mare este un spectacol al naturii și al valurilor.
Mâncarea nu dezamăgește, pentru cât costă o masă de pește la oraș, fiind mai mult decât rezonabilă ca preț. Nu am poze cu mâncarea, fiind mult prea flămând pentru fotografii. Se mănâncă bine: storceag, borș pescăresc, crap și somn prăjit cu mujdei cu mămăliguță, icre și saramură.
Delta Dunării este un loc frumos ce merită văzut, Sfântu Gheorghe - un sat autentic ce va mai dăinui câțiva ani ispitei turismului în masă și a modernizării excesive. Peisajele, apusul de soare, cerul incredibil de înstelat, relaxarea pe plajă sunt de neprețuit.
