19.08.2015

Reîntâlnire montană - Ediția III (Făgăraș)

     Deschidem catalogul a treia oară pentru reîntâlnirea de clasă montană, de astă-dată decidem să mergem 3 zile în munții Făgăraș, cu cazare la cabana Negoiu. În „ordinea numerelor de pe tricou”, au răspuns prezent următorii colegi din școala generală: Costin, Lucian, Sorin, Adi, Florentin și Cătălin. Ne-am dat întâlnire la Berca joi-seară, ne întâlnim cu Sorin și Adi în Brașov, iar vineri la prânz ajungem la fosta carieră de marmură din Porumbacu pentru a urca la cabană.

Cu mici peripeții, plecăm către cabană la început pe drum forestier, apoi pe potecă marcată cu triunghi albastru

Începe ploaia ce ne însoțește până aproape de cabană

La cabana Negoiu ne-am cazat pentru două nopți în camera cu 6 paturi

„Trupa de șoc”


Vederi de seară de la cabana Negoiu

De ținut minte

Sâmbătă diminneața pornim la drum. Primul popas la cascada Sărății

Vârful și muchia Șerbota

Privind către vf. Șerbota și o porțiune din Custura Sărății

Cabana Negoiu

Indicatorul de la Piatra Prânzului

Urcând către șaua Cleopatrei



În șaua Cleopatrei


Încă un pas până pe vârf

Pe vârful Negoiu (2535 m alt. - al doilea ca înălțime din România)

Imagine către „fratele” mai mare - Moldoveanu


În Strunga Doamnei

Lacul Călțun cu cele două refugii

Vedere către Lăițel

Strunga Dracului în stânga


În Strunga Ciobanului


Duminică dimineață plecăm de la cabană. Un popas la Tălmaciu și ne luăm la revedere!
Vă mulțumesc, dragi colegi, pentru acest weekend plin de prietenie, amintiri și umor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu