16.11.2015

Dus-întors pe Parâng

     Din Retezat, decidem să mergem la Petroșani pentru realimentare și să urcăm în stațiunea Parâng, unde cu siguranță iarna este mult mai multă animație, fiind o stațiune de ski de interes regional. Este trecut de ora 18.00, găsim într-un final cazare la o pensiune din zona Rusu, multe pensiuni fiind închise în această perioadă, cu toate că suntem în sezonul concediilor de vară. 
     Noaptea trece repede, a doua zi ne-am propus o tură dus-întors până pe vârful Parângul Mare (2519 m altitudine), al cincilea ca înălțime din România. Scutim din drum, urcând cu mașina până în zona alpină a stațiunii Parâng, trecem de cabana ANEFS și urmăm marcajul bandă roșie ce ne va însoți întreaga zi.

Vârful Cârja în prim-plan, Parângul Mare în spate

La drum!

Vedere către Petroșani și Lupeni pe valea Jiului de Vest

     Poteca urcă pe o curbă de nivel cu rază mare, ocolind vârful Parângul Mic. Pe vale, culegătorii de afine sunt la datorie, iar noi ieșim repede într-o șa cu stâlpi indicator și marcaje retușate recent. Aveam ca prim obiectiv vârful Cârja, nu înainte de a arunca o privire la refugiul situat chiar lângă potecă.


Vârful Cârja în stânga

Refugiul Cârja


Interiorul refugiului


     Refugiul reprezintă un adăpost util în caz de vreme rea, la interior găsim doar o masă rotundă pe mijloc. Construit rudimentar, nu are priciuri și nici vreo platformă pentru a dormi în sacul de dormit, fiind necesar neapărat un izopren pentru a nu sta în umezeala refugiului. Constat că se poate monta cortul în interiorul refugiului.
     Urcușul zig-zag către Cârja taie ușor respirația, dar ne oferă șansa de a avea o primă vedere panoramică asupra zonei. Liniște totală, fiind primii care urcă azi către Parângul Mare. Pe toată lungimea traseului nu am dibuit nicio sursă de apă pe potecă.

Lacul Cârja și lacul Verde

Momâia de pe vârf

Loc de cort, cu paravan sub vârful Cârja

     Poteca este clară și vizibilă, vorbim de-ale noastre, aduceri-aminte din drumețiile trecute. Soarele nu mai dogorește, un vânt rece adie ușor prevestind o ploaie pentru după-amiază. Sporim pașii traversând o scurtă zonă de grohotiș. Ne apropiem de vârf, după ce am trecut de vârful Gemănarea. 

Creasta Parângului

Lacul Verde

Acolo sus este


Aruncăm priviri din creastă

Am ajuuuuns!


     Ajunși pe vârf, ne bucurăm de o panoramă extraordinară către munții Retezat și Vâlcan, dar și spre masivul Șureanu. Câteva fotografii, vântul se întețește, iar timpul zboară repede. Ne întoarcem la mașină pe același traseu, dar de astă-dată mult mai repede. 
     Deîndată plecați din parcarea de la Rusu, o ploaie zgomotoasă s-a pornit în spatele nostru, nu înainte de a lua cu noi în mașină până în Petroșani doi baieți din Constanța ce parcurseră traseele Parângului de-a lungul mai multor zile.
       Concediul nostru continuă cu două zile petrecute într-o capitală culturală europeană...Sibiu.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu