Dor de ducă în 2020

     În preajma sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou, inevitabil suntem luați de val în atât de multe direcții, riscând să ne disipăm repede energia și derapând ușor de la planurile inițiale. Primele zile ale anului au trecut, exuberanța este în scădere, începem să fim mai realiști, aruncând un ochi atât pe lista dorințelor, pe planificarea zilelor de concediu, cât și la pușculiță. Tindem ca toate deciziile luate la început de an să ne ducă pe direcția cea bună, reprezentând cea mai clară cale de atingere a obiectivelor cu adevărat importante.

     Înconjurați fiind de oameni optimiști, colegi potriviți, prieteni faini și cu o diferență pozitivă (nu de nivel, ci de cunoaștere), putem avea zi după zi, un an prosper. Sună atât de bine anul 2020, cifrele acestui an ducându-ne cu gândul la un an echilibrat!

     Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult împreună cu familia, primele gânduri de city-break fiind către Roma, Budapesta sau Praga. Un sejur într-una din insulele grecești Paros, Ios sau Naxos ar fi de vis.
   Sunt vreo 5 ani de când tot mi-am propus, dar amânat câteva drumeții montane: traversarea cu rucsacul în spate a munților Țarcu-Godeanu-Retezatul Mic, creasta munților Vrancei și creasta Mezea-Oticu din Făgăraș. Sloganul propriu lansat „NiciunWeekendînGalați - NWIG” mă provoacă la alte ture montane spre cabana Negoiu și lacul Urlea în Făgăraș, cabana Dochia în Ceahlău, cabana Piatra Singuratică din Hășmaș sau cabana Vlădeasa din Apuseni. De asemenea, este de nerefuzat un camping la Sfântu Gheorghe în Delta Dunării sau pe malul mării la 2 Mai.

Vreau să fiu o țestoasă cu mulți km în picioare

UTMB 2019 - Întrebări și răspunsuri

     Ultra Trail du Mont Blanc (pe scurt, UTMB) a reprezentat obiectivul meu în acest an, în care am investit enorm, după posibilități: muncă, emoții, ceva bani și timp, mult timp. Cursa s-a terminat prematur aproape de kilometrul 100, când picioarele și mintea au refuzat să mai colaboreze împreună. La peste două săptămâni de la cursă, am reușit să aștern pe hârtie cauzele abandonului la UTMB, reușind să identific ceea ce a mers bine, ce nu a mers și cam ce trebuia să fac și nu am făcut. Această experiență o voi folosi pentru a fi pregătit pentru competițiile ce vor urma.
        După cursă, fiind încă prins în Chamonix în atmosfera evenimentului, nu am simțit șocul unui abandon - un lucru inedit pentru mine, însă cu cât zilele treceau, nopțile mele de somn erau mai scurte, retrăind în vis de câteva ori cursa pas cu pas, venind la pachet cu mulți de „dacă”, ”oare” sau „poate”. Dacă eram mai bine pregătit, oare terminam cursa și poate reușeam să alerg mai bine, în ciuda problemelor musculare avute? Oare de ce n-am continuat cursa, cu toate că cvadricepșii femurali urlau, iar eu mă mișcam precum un melc? Poate dacă doar mergeam, terminam cursa, însă oare cu ce avarii? Oare nu am greșit strategia de abordare a cursei? Momentul în care am renunțat, iar numărul de concurs a fost ciopârțit de către organzatori a reprezentat o dezamăgire eliberatoare. Știam că UTMB înseamnă frumusețe, agitație, spectacol și multă durere. Am atâtea întrebări și răspunsuri....
        Visul UTMB 2019 nu este un coșmar, ci doar un bilanț frumos al unei idei apărute în urmă cu câțiva ani, din păcate un vis neterminat....deocamdată! Mă consumă mental acest DNF, cu toate că știu că nu este nicio dramă, nu sunt primul sportiv amator care abandonează la o cursă. Însă am fost acolo, alături de alți 2300 de participanți norocoși să alerge cea mai frumoasă alergare montană din lume, am fost acolo într-o atmosferă unică, plină de energie și adrenalină, pentru care cuvintele sunt insuficiente pentru a o descrie.
         Răspunsurile pentru acest abandon nu se regăsesc doar în timpul cursei, ci mai ales în pregătirea cursei de-a lungul întregului an. Am învățat despre mine din această cursă cât din alte zece curse la care am trecut linia de final. Am învățat că nu este suficient doar să alergi și să ai un volum suficient de kilometri, este nevoie de multă diferență de nivel adunată în timpul anului, cât mai ales în ultimele două luni înainte de cursă, când mușchii trebuie chinuiți pe coborârile abrupte. Saltul de la o cursă de 120 km (cea mai lungă alergare de până acum) la 170 de km a fost destul de mare, oare m-am grăbit și am sărit o treaptă?! 
       Am jucat în „Champions League” al alergării montane, mi-a plăcut la nebunie să fiu acolo și să alerg alături de cei mai buni. 

 

Doar atât am putut...

Datele sunt doar pentru statistică

 “A fost odată ca niciodată,
că de n-ar fi nu s-ar povesti”,

cam așa încep toate basmele românești...

...toată lumea știe ce urmează, binele învinge, blablabla..., așa bănuiam și eu cu cea mai lungă alergare montană la care am participat până acum. Totuși, alergarea pe o distanță de 170 de km nu este chiar un basm, cu atât mai mult când nu ai un super-paloș, iar baghete magice nu există. Insă orice baghetă are nevoie de energie, consecvență si mai ales încredere. Am muncit foarte mult pentru această cursă, însă rezultatul îmi spune că nu suficient. Prâslea se dă peste cap de trei ori, în acest an s-a dat doar o dată... 

     UTMB va fi acolo în fiecare an, cu startul din Chamonix, sunt convins că voi avea oportunitatea să revin. 

Legendele Nemirei 2019

Data: 6 iulie 2019
Caracteristici: 44 km, +2300 m diferență de nivel
Număr de concurs: 327
Timp final: 4 ore, 51 minute, 53 secunde
Link: https://www.legendelenemirei.com

Clasare:
- locul 3 la categoria masculin 30-40 ani;
- locul 4 în clasamentul open masculin.

    Încă de la începutul anului mi-am propus să alerg curse noi, dorind să descopăr locuri inedite din Carpații României. Prin urmare, am decis să alerg la Legendele Nemirei, o competiție ce străbate munții Nemirei, mai puțin frecventați de către turiști, dar sălbatici și pitorești prin peisajul și poziționarea lor. Lungimea traseului, precum și diferența de nivel, sunt ideale în perspectiva pregătirii pentru UTMB.
    Ce mi-a plăcut: traseul de creastă al Nemirei este spectaculos de alergabil, având  temerea că oricând poate să iasă de după copaci un blănos mai mare, mai ales atunci când alergi singur. Mi-a plăcut varietatea cursei: de la o urcare destul de lungă de 8 km, zona tranșeelor rămase din Primul Război Mondial, până la coborârea necontenită și uneori abruptă de aproape 12 km pe poteci, drumuri forestiere și bolovăniș.
      Cred ca este traseul cu cele mai clare marcaje de la toate cursele la care am participat până acum, în sensul că pentru un arbore doborât de furtună, voluntarii au marcat zona indicând pe unde să-l ocolești. Implicarea voluntarilor și a organizatorilor este destul de mare, creând o atmosferă plăcută și amicală de-a lungul întregului eveniment.
      Ce nu mi-a plăcut: nu-mi amintesc ceva care să mă nemulțumească, fiind mult prea multe lucruri de bine. 
     Recomand cu încredere să alergați la „Legendele Nemirei”, am să revin și anul următor pentru un weekend reușit pe munte.

.

De-abia am pornit

Pe Creasta Nemirei

Oho, ce bine-a fost!

Podiumul la categoria M30-39

Transylvania 80K

Data: 18 mai 2019
Caracteristici: 70 km, +4100 m diferență de nivel
Număr de concurs: 8089
Timp final: 10 ore, 6 minute, 41 secunde
Link: https://www.transylvania100k.com/

Clasare:
- locul 4 la categoria Senior 18-39 ani.
- locul 7 în clasamentul open masculin.

    Cea mai lungă cursă din prima jumătate a anului am zis să fie Transylvania100, cursa de 80 de km. Din cauza condițiilor meteo și a zăpezii mari așternute pe văile Bucegiului, organizatorii au fost nevoiți să modifice traseele, proba de 80K având doar o lungime de 70 de km cu 4100 m diferență de nivel. 
     Startul cursei fiind la ora 7.00 alături de concurenții de la 50K și 100K, s-a plecat destul de tare, unii mai îmbrăcați decât alții ținând cont de prognoza vremii. După primii kilometri și prima pantă mai serioasă s-a format un lung șir indian. Mi-a plăcut mult coborârea din Poiana Râșnovenilor către Ciubotea, pe o potecă inedită și mai rar folosită de către turiști. Ca de obicei, am avut momente când am regretat că nu mi-am luat bețele de alergare, nu știu ce-i în capul meu, dar mereu zic că mi-e mai bine fără ele.
       Am înotat de câteva ori prin zăpada pe poteca ce urcă din poiana Guțanu la refugiul Bătrâna, însă marele minus a reprezentat lejeritatea cu care m-am rătăcit de două ori de aiurea, prima dată la intrarea pe poteca de la Peștera spre șaua Lăptici, iar a doua oară la coborârea către lacul Bolboci, unde m-am trezit din senin cu zăpada până la brâu, am dat înainte și am ieșit undeva mai jos de lacul Bolboci. Aici am pierdut timp prețios, pentru a reintra în traseu și a ajunge la punctul de control de la cabană. Punctul de control fiind bine aprovizionat, am reușit să mănânc câteva felii de pizza și să beau multă cola, ca pe plajă în studenție la Costinești. Traseul a continuat pe plaiul lui Mircea către șaua Tătarului, mai departe prin Strungulița către refugiul Strunga, nimic senzational, poate doar zăpada așternută cu câteva zile în urmă fiind cea care a impiedicat uneori alergarea. Am coborât abrupt pe valea Bângăleasa, de unde se urcă în poiana Guțanu, pe poteca renumită din  bucla 3 a Ecomarathonului. Urcând de la monumentul militarilor israeliți în poiana Gaura, mi-am reamintit de vestita urcare către refugiul Diana de la MPC. Penultima porțiune a traseului este comună cu cea de la începutul cursei, doar ultimii 5 kilometri urmează muchia Grajdului ce ne scoate la Bran în curtea castelului.
     Ediția din acest an a fost inedită datorită traseului nou creat, dar bine semnalizat de către organizatori și al numărului foarte mare de alergători (peste jumătate dintre ei fiind străini). La anul vreau să alerg la 100K!

Semimaraton Măcin

Data: 11 mai 2019
Caracteristici: 24 km, + 970 m diferență de nivel
Număr de concurs: 130
Timp final:  2 ore, 7 minute, 3 secunde

Clasare:
- locul 1 la categoria 30-39 ani;
- locul 2 în clasamentul open masculin.

  Nu puteam rata participarea la cea mai apropiată alergare montană de Galați. Vremea bună, peisajele inedite, verdele de luna mai, întâlnirile cu prietenii și o alergare bună erau toate ingredientele unei zile reușite în munții Măcin. La start am plecat destul de tare, fiind în primii 5, ajungând pe Țuțuiatu pe locul 3. Am alergat o bună bucată de traseu singur, pe culmea Pricopanului reușind să depășesc și ajung pe locul 2, poziție păstrată până la final. Cu toate că mi-am propus să alerg curse tot mai lungi, plăcerea alergatului pe o distanță mai scurtă este la fel de intensă. Repede și aproape...bine! 

Brașov Marathon 2019

Data: 20 aprilie 2019
Caracteristici: 38 km, + 2300 m diferență de nivel
Număr de concurs: 2113
Timp final:  4 ore, 26 minute, 29 secunde
Link: http://www.brasovmarathon.ro/

Clasare:
- locul 12 la categoria 30-39 ani;
- locul 25 în clasamentul open masculin.

   Am alergat pentru prima dată la Brașov Marathon. Fiind răcit cobză și cu o tuse măgărească pe parcursul cursei, am obținut un timp neașteptat de bun pe porțiunile de urcare (m-am bucurat să revăd Postăvaru după doar 2 ore și 9 minute de la start), însă pe coborâri am avut frâna de mâna trasă. Am trecut repede de la senzații de cald la frig, fiind nevoit de câteva ori să mă opresc pe traseu pentru a îmi schimba hainele. Mi-a plăcut prima urcare până pe Tâmpa, pe sub telecabină, considerând că dacă aș avea și eu așa ceva în spatele casei la Galați bine mi-ar mai prinde...! Timpul obținut la final este mulțumitor, cred că ar fi fost îmbunătățit cu câteva minute, dacă nu aș fi fost răcit. Dar dacă și cu parcă se plimbau....,vedem la anul, când vreau să mai alerg acest traseu! Organizarea maratonului este ireproșabilă, mi-a plăcut implicarea voluntarilor de pe traseu, cât mai ales la cursele copiilor și a persoanelor cu handicap. A fost un weekend reușit!

Maratonul Argonauților 2019

     Prima alergare în 2019 am planificat-o la Maratonul Argonauților, o cursă apărută recent în calendar (fiind la a II-a ediție). Caracteristicile cursei (39 km cu 1500 m diferență de nivel) și distanța relativ apropiată de Galați (180 km) m-au determinat să includ această cursă în planul de antrenament pentru principalul obiectiv din acest an - UTMB.

     Nemaigăsind cazare în zonă, am plecat sâmbătă dimineață din Galați împreună cu Ana Maria, Cristi și Emi, pe o vreme mohorâtă către cheile Dobrogei, locul de start al cursei. Deîndată ajunși, ne-am echipat repede, am ridicat kiturile de participare și ne-am prezentat la start. 
     Necunoscând traseul, m-am așezat la start mai în față și dus am fost. După prima urcare, majoritatea alergătorilor ne-am poziționat în șir indian, eu fiind undeva pe locul 7 sau 8. Planul de cursă era destul de simplu: aleargă cât poți de mult, cu daune cât mai puține la finalul cursei, ținând cont de căzătura avută pe culmea Pricopanului, fiind adunat cu fărașul. Ritmul este bun alergând alături de Marian Vasile, cu care mă cunoșteam de la ultra-maratonul de la Lavaredo din 2017. La intrarea pe o vale îngustă, doi alergători de la proba de cros mă depășesc, crescând ușor viteza.
     La punctul de control unde traseele de maraton și de cros se despart suntem ajunși din spate de către Radu Milea, unul dintre cei mai experimentați alergători de trail. Sunt pe locul 5, alergând în urmărirea celor doi din față aflați cam la 200 de metri. Profilul cursei permite contact vizual bun între alergători, mai ales atunci când devii urmăritor, nu urmărit.

     Traseul urmează firul unei văi, urcând ulterior la mânăstirea Sf.Ioan Casian (km.16), iar de aici traseul bine marcat pe această porțiune ne duce pe niște coclauri și câmpuri răsărite, la un moment dat trebuind să traversăm calea ferată ce duce către Tulcea. Am rămas singur, primii trei clasați fiind în fața mea la aproape jumătate de kilometru, iar în spate nu mai observ pe nimeni. La km. 25, ajung la punctul de control de la Gura Dobrogei, de unde o urcare abruptă iese pe lângă Peștera Liliecilor către schitul din zonă.

       Următorii kilometri sunt alergați pe un drum de pământ ce trece la un moment dat pe sub viaductul Casimcea, o construcție impresionantă după planurile inginerului Anghel Saligny.

     Am pierdut contactul cu primii trei alergători din față, aruncând mai des ochii pe ceas (semn de plictiseală). Îmi place ideea de alergare pe aceste meleaguri pline de istorie și legende, în ciuda peisajului mai puțin darnic.

       Sporesc pașii în alergare, în depărtare îi revăd pe primii trei clasați. Să încerc să mă țin după ei?! Oare ei au încetinit sau eu alerg mai bine? Prin aripi, curând, aveam să aflu că accidentarea lui Radu recidivase, el fiind nevoit să reducă viteza, iar ceilalți doi alergători Victor (Spătaru și Iliescu) nu mai aveau energia de la începutul cursei. 

        După urcarea și coborârea către peștera Sf.Ioan Casian, îl depășesc pe Victor Iliescu, însă puțin mai jos de mânăstire, marcajele lipsesc cu desăvârșire. Pe platou dibuim cu greu câteva marcaje, vântul ce bate strașnic anunțând venirea ploii. 

       Ultima porțiune a traseului este pe „brâul de mijloc” al cheilor, o potecă neclară ce ne duce către linia de sosire. Ies pe asfalt alături de Victor Spătaru, arunc picioarele și accelerez, astfel încât trec primul linia de sosire a maratonului. Am obținut un rezultat încurajator în contextul următoarelor alergări din acest an, semn că volumul de kilometri adunați în această iarnă a contat în pregătire. La decizia organizatorilor, nu am mai urcat pe niciun podium, premierea la maraton nemaiavând loc din cauza vremii ploioase. Nici nu mai contează, una peste alta, a fost o alergare bună, descoperind locuri noi ale Dobrogei neumblate. Tocmai ce am adăugat în clasorul amintirilor, primul loc al unui maraton montan.

Meet my challenge - UTMB

     De cele mai multe ori, o poveste frumoasă începe cu un „DA”. Traversând trei țări (Franța, Italia și Elveția) de-a lungul a 170 km și 10 000 m diferență de nivel, Ultra Trail du Mont Blanc (pe scurt, UTMB) atrage atenția ca nicio altă cursă de trail running din lume.

     Anul trecut m-am înscris pentru cursa CCC, nefiind însă tras la sorți, numărul celor înscriși fiind aproape dublu față de cel al locurilor alocate. Anul acesta am vrut să mă înscriu cu șansă dublă la CCC, dar am decis în ultima clipă să mă înscriu la cursa cea mare, UTMB, șansele să fiu extras din primul an fiind, desigur, mult mai mici. De multe ori, am avut inspirația și stăruința să încerc acolo unde alte persoane nici nu îndrăznesc să bată la ușă. Alegerile luate de fiecare dintre noi sunt uși ce le cărăm în spate.

     Iată-mă în fața cele mai mari provocări de trail running. Nu am mai alergat mai mult de 120 de km într-o singură cursă (în 2017 la Lavaredo Ultra Trail), dar consider că am experiența necesară să termin această cursă într-un timp mulțumitor pentru mine. Cu 5-6 ani în urmă nu mi-aș fi putut imagina participarea la UTMB, experiențele de până acum mi-au arătat că trebuie să crezi în tot ceea ce faci, să îți placă o idee și să muncești oricât este nevoie pentru ca ea să se materializeze.

    Următorul pas l-am făcut, am achitat taxa de participare, apoi am căutat cazare în Chamonix, totodată și variante de zbor până la Geneva (cel mai apropiat aeroport de start). Aa, să nu uit de câteva analize medicale pentru certificatul medical necesar pentru participare.

     Cel mai important lucru este întocmirea unui plan de antrenament, încercând pe cât posibil să-l respect, astfel încât vineri, pe 30 august la ora 18.00 să fiu pregătit pentru cele peste 30 de ore de mers/alergat/urcat/coborât pe traseul UTMB. Timpul limită este de 46 de ore și jumătate, statistica spune că o treime din participanți nu termină cursa, iar o altă treime ajunge la finiș după 40 de ore de la start.

       Programul de alergare cuprinde mai multe etape constituite din 2-3 săptămâni cu volum mai mare de kilometri, urmate de o săptămână mai lejeră, pentru a permite recuperarea și odihna, pentru prevenirea accidentelor. Odihna și somnul sunt esențiale. În fiecare weekend voi încerca o alergare mai lungă (28-30 km), urmată a doua zi de o alergare puțin mai scurtă (20-24 km). Alergările mai lungi ar trebuie să simuleze, pe cât posibil, condițiile cursei (suprafață, altitudine, condiții meteo). Odată cu venirea primăverii, voi mări volumul săptămânal de kilometri, precum și diferența de nivel.  

       M-am înscris la câteva alergări montane ce vor reprezenta antrenamente bune pentru UTMB. De asemenea, este necesar să planific 2-3 alergări nocturne, pentru învingerea psihicului obosit și a mă obișnui cu privarea de somn. Mersul pe munte trebuie antrenat, prin câteva drumeții montane voi îmbunătăți viteza de mers. 

      Orice plan de antrenament rămâne doar un plan, oricând poate fi modificat și revizuit pentru a ne menține motivați și a evita accidentările, dar mai ales pentru a se potrivi stilului de viață, precum și priorităților de familie. 

        Most importantly remember to have fun, because in the end, it is only running!

       Provocările trebuie căutate, iar oportunitățile abordate cu curaj. Nu lăsa pe 2020, ce poți face în 2019!